Cinci noutăți a avut Claudiu Niculescu la reunirea echipei CSC Șelimbăr în 2024. Este vorba despre cele trei achiziții prezentat deja oficial de către club, dar și de portarul Marius Aldescu, care îi va lua locul lui Aleksander Mitrovic, primul plecat din lot după încheierea meciurilor oficiale din 2023, și de ”under-ul” Darius Cosma, căpitanul echipei u19 a clubului, promovat în lotul divizionarei secunde.
Pe de altă parte, prima clasată în Liga 2 după 15 etape s-a despărțit după ce a avut reunirea de mijlocașii Ionuț Năstăsie, cedat la CSM Slatina, și Eric Vînău, ajuns la FC Bihor, dar și-a încheiat contractul și cu Denis Ursu, jucător pe care l-a avut dat sub formă de împrumut, în prima parte a sezonului, la ACS Mediaș, unde își va continua cariera.
CSC Șelimbăr a sunat adunarea încă de luni, 8 ianuarie, când a avut programată, mai întâi, vizita medicală și, apoi, primul antrenament din 2024, pe terenul sintetic Pietricica din Sibiu.
Pe lângă Valentin Drăghescu, care a prins lotul și în ultimele meciuri din 2023, Claudiu Niculescu l-a chemat la echipa mare a clubului șelimbărean și pe Darius Cosma, un alt tânăr de la trupa U19. Noutăți au mai fost mijlocașul Gabriel Deac, atacanții Stefan Visic și Alexandru Darius Pop, prezentați deja de către club ca achiziții, dar și portarul Marius Aldescu (foto text, cel din mijloc).
Acesta din urmă va semna cu clubul și va ocupa locul liber lăsat în lot de plecarea lui Aleksander Mitrovic.
Aldescu este un goalkeeper originar din Pitești, în vârstă de 20 de ani, care în Liga 2 a mai evoluat pentru Pandurii Târgu Jiu, 18 meciuri în sezonul 2020-2021, și Concordia Chiajna, 15 jocuri în ediția 2021-2022. Apoi a trecut pe la SCM Zalău (Liga 3) și acum vine de la Sporting Rosiori, tot din Liga 3.
El le va crea concurență lui Alexandru Roșca, integralistul din prima parte a sezonului, și Simion Bumbar.
La capitolul achiziții, directorul general Cornel Stănilă a spus că se mai poartă discuții cu un mijlocaș central.
În ceea ce privește perioada de pregătire de iarnă, aceasta va fi împărțiță în două etape, după cum a comunicat CSC Șelimbăr. Mai întâi echipa se va antrena la Sibiu, iar apoi va merge într-un stagiu în Turcia.
”Perioada de pregătire va fi împărțită în 2 etape, prima parte fiind efectuată în Sibiu, iar mai apoi, timp de 2 săptămâni, călăreții roșii vor călătorii spre Antalya, începând cu 27 ianuarie, revenirea în România fiind programată pentru data de 10 februarie.
Vom avea 4 partide amicale în Turcia, iar numele adversarilor și programul meciurilor vor fi anunțate în perioada următoare.
Pentru noi, primul meci oficial din 2024 va fi în deplasare, la Târgu Jiu, contra ACS Viitorul Pandurii într-o partidă din cadrul etapei a 17-a din Liga a 2-a a României”, a comunicat, zilele trecute, liderul Ligii 2.
Până la plecarea în Turcia, CSC Șelimbăr va susține două amicale. Primul are loc sâmbătă, 13 ianuarie, și va fi mai mult un joc școală cu echipa U19 a clubului. Iar altul va avea loc înainte de plecarea în cantonament, contra unei echipe din Liga 3, în acest moment fiind discuții atât pentru alegerea adversarului, dar și a terenului unde va avea loc testul.
Pentru stagiul din Turcia, echipa antrenată de Claudiu Niculescu a ajuns la un acord cu trei adversari pentru cele patru amicale. Va evolua contra FK Andijon (4 februarie, locul 7 în prima ligă din Uzbekistan), Sigma Olomouc 2 (7 februarie, locul 11 în liga secundă din Cehia) și FK Sogdiana (9 februarie, locul 11 în prima ligă din Uzbekistan), data liberă fiind 1 februarie.
După revenirea în țară, CSC Șelimbăr va mai disputa un amical, ultimul înainte de prima partidă oficială din 2024. În data de 17 februarie va întâlni Unirea Dej, campionatul urmând să se reia în jurul datei de 24 februarie, șelimbărenii urmând să joace în deplasare la Viitorul Pandurii Târgu Jiu (locul 6).
La vizita medicală a participat și Ionuț Năstăsie, ulterior acesta despărțindu-se de club.
Recapitulăm mutările echipei CSC Șelimbăr pe piața transferurilor în această iarnă.
Clubul și-a încheiat amiabil contractul cu portarul Aleksander Mitrovic, fundașul Robert Răducioiu, mijlocașii Ionuț Năstăsie, Eric Vînău și Denis Ursu, acesta din urmă nefăcând parte din lot în prima parte a sezonului.
La capitolul achiziții, clubul din județul Sibiu i-a prezentat oficial în această iarnă pe mijlocașul Gabriel Deac și atacanții Stefan Visic și Alexandru Darius Pop. Portarul Marius Aldescu este o altă noutate, însă el încă nu a semnat contractul.
Foto: CSC Șelimbăr
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ionut-nastasie-si-eric-vinau-s-au-despartit-de-csc-selimbar-19297006
https://liga2.prosport.ro/liga-3/trei-achizitii-din-liga-2-pentru-fc-bihor-19297042
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-selimbar-a-speriat-europa-19296847
https://liga2.prosport.ro/seria-1/robert-raducioiu-s-a-despartit-de-csc-selimbar-19296749