Chindia a ratat șansa de a petrece iarna pe loc calificabil în play-off-ul Ligii 2, la finalul unui an totuși de coșmar pentru microbiștii târgovișteni.
După retrogradarea din mai, la primul meci la Târgoviște în prima ligă după 25 de ani, a venit o primă parte a sezonului de eșalon secund cu suișuri și coborâșuri și rezultate contradictorii, cu multe schimbări, de toate felurile, și puncte pierdute nepermis, cum s-a întâmplat și duminică la prânz, cu Concordia (scor 1-1).
Chindia a avut 1-0, șansa să închidă meciul din penalty, în minutul 70, dar s-a văzut egalată ca și în debutul stagiunii, cu Steaua, pe final, riscând apoi să piardă și punctul în ultimele secunde!
Al treilea antrenor al Chindiei în 15 etape, italianul Diego Longo, a vorbit rezervat la finalul jocului desfășurat pe stadionul ”Eugen Popescu”, considerând că echipa poate realiza obiectivul – calificarea în play-off – fără probleme.
Trupa din Târgoviște nu mai depinde însă de ea pentru accederea în primele șase la finalul primei părți a sezonului, cum s-ar fi întâmplat în cazul unei victorii cu Concordia. ”Meciul nu s-a terminat cum am vrut, cum l-am pregătit. Se întâmplă în fotbal, nu mereu, dar se întâmplă. Nu putem să considerăm rezultatul de astăzi drept o frustrare. Știm cum a fost, ce am găsit, suntem condiționați un pic de situația noastră. Am avut penalty la 1-0, am ratat, apoi de la 2 metri n-am băgat mingea în poartă. Trebuie să luăm ce este pozitiv. Echipa a făcut două meciuri bune. Astăzi am avut un adversar peste noi. Din ianuarie trebuie să continuăm munca noastră. Suntem aproape, două puncte de play-off, nu e nicio problemă. Ne-am retras pentru că este starea aceasta de nesiguranță, de presiune. Trebuie să acceptăm și să încercăm să fim mai buni”, a vorbit Longo.
Atacantul Robert Moldoveanu a trimis în fața porții la autogolul lui Daniel Dumbravă, golul prin care Chindia a deschis scorul în fața Concordiei. Ar fi putut înscrie în minutul 71 și tranșa în mare parte meciul, când a executat penalty, dar Denis Oncescu a ghicit colțul în care a tras cu forță și a respins în lateral.
Moldoveanu a mai punctat în acest sezon cu Steaua, CFC Argeș, CSC Dumbrăvița, CSC Reșița (două), Progresul Spartac și CS Tunari. Vârful a transformat însă un singur penalty din trei, toate executate la fel, cu Steaua, Argeș și Chiajna, în dreapta portarului.
”Moldoveanu e cel care execută mai bine penalty-urile. Nu poți să îl acuzi de ratare. Cu 20 de minute înainte era erou? Dacă marca, se termina meciul… (despre Ante Zivkovic) Eu știu că jucătorii mai tehnici execută penalty-uri… În plus, Ante mi s-a părut și obosit”, a comentat Diego Longo.
Chindia, în egalul cu Concordia: Railean – I. Albu (Anișorac 85′), Marc, C. Dinu (cpt.), Romeo – Boțogan (Rz. Tache 76′), Fedele, Bogaciuc (Prejmerean 90′), Max. Cojocaru (Andr. Șerban 76′) – Zivkovic (Fl. Plămadă 85′), Rob. Moldoveanu. Rezerve neutilizate: Ius. Popescu – Rutjens, Matiș, Golofca.
Pe rolul CNSL a fost depus un nou litigiu în dreptul Chindiei, de această dată – o premieră – al unui jucător care face parte din lot.
Andrei Șerban își cere salariile restante, primul termen fiind stabilit de comisie pentru 5 decembrie. Șerban a fost introdus astăzi pe teren abia în minutul 76, într-un joc în care fostul căpitan Vlad Prejmerean a început din nou ca rezervă și a bifat doar câteva minute pe final, Golofca a rămas rezervă neutilizată, iar Ioniță și Gîț nu au făcut parte din lot.
”Mai avem meciul de Cupă cu Hermanstadt (n.r. – joi, 7 decembrie, la Târgoviște, fără vreo miză pentru gazde, deja eliminate), ținem un echilibru, tragem linie și vedem cine va merge mai departe. Sunt la dispoziția clubului, grupul este ok, unit, nu cred că trebuie făcută o revoluție acum. Schimbarea trebuie făcută la antrenamente, la capitolul atitudine”, a mai spus Diego Longo.
Chindia termină anul 2023 în afara obiectivului, sub locurile calificabile în play-off. Din sezonul regular mai sunt de disputat patru etape, iar campionatul se va relua în ultimul weekend al lunii februarie a anului 2024.
Chindia are 21 de puncte și este pe locul 11 în Liga 2. Va mai avea meciuri cu Metaloglobus (acasă), Unirea Dej (deplasare), CSM Alexandria (acasă) și CSC Șelimbăr (deplasare).
Pe ultimul loc calificabil în play-off se află în acest moment Viitorul Pandurii Târgu Jiu, cu 23 de puncte.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/odoroaba-acuza-arbitrul-dupa-metaloglobus-cs-tunari-3-3-19295372
https://liga2.prosport.ro/seria-1/visinar-accidentare-groaznica-in-meciul-unirea-slobozia-ceahlaul-19295253
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-concordia-chiajna-ultimul-meci-de-liga-2-in-2023-19295229
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gazonul-stadionului-din-tunari-este-modernizat-19295357
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-15-patru-meciuri-incep-la-ora-1100-cs-mioveni-joaca-pentru-mentinerea-pe-loc-de-play-off-19295047