Ceahlăul are patru victorii consecutive, însă finanțatorul său rămâne cu picioarele pe pământ: ”Încă nu am jucat cu echipele puternice.” Ce obiectiv își propun nemțenii în Cupă și în campionat

Narcis POHOAȚĂ 22 Aug. 2023, 13:26 Liga 2
Ceahlăul are patru victorii consecutive, însă finanțatorul său rămâne cu picioarele pe pământ: ”Încă nu am jucat cu echipele puternice.” Ce obiectiv își propun nemțenii în Cupă și în campionat

Ceahlăul a debutat cu un eșec în actualul sezon al Ligii 2, 1-2 pe terenul unei alte nou-promovate, Corvinul Hunedoara, dar după acea înfrângere echipa lui Cristian Pustai a legat o serie de patru victorii fără gol primit.

În campionat, Ceahlăul a învins CSM Reșița, pe teren propriu, cu 4-0 și Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în deplasare, cu 2-0, succese ce au urcat formația nemțeană pe locul 4 în clasamentul Ligii 2, cu 6 puncte.

Moldovenii sunt în grafic și în Cupa României, competiție în care au ajuns în faza Play-off-ului, după victorii obținute în deplasare: 3-0 cu Șomuz Fălticeni și 2-0 cu Bucovina Rădăuți.

Anton Măzărianu rămâne echilibrat după cele patru victorii ale Ceahlăului: ”Încă nu am jucat cu echipele puternice”

Anton Măzărianu (foto, în stânga, alături de Daniel Mahu Moisii, președintele Consiliului Director al clubului), finanțatorul echipei nemțene, s-a declarat mulțumit de jocul echipei în ultimele patru meciuri, dar a admis că echipa sa nu a întâlnit încă echipele grele ale campionatului. De aceea – spune Măzărianu, e greu de tras concluzii după doar trei etape.

”Echipa a avut un parcurs destul de bun după înfrângerea de la Hunedoara, dar, totuși, să nu uităm că suntem abia la începutul campionatului, abia s-au desfășurat trei meciuri. Nu am jucat încă nu echipele tari, vom vedea pe parcurs cum vom arăta. Pentru început, sunt relativ mulțumit. Îmi pare rău pentru înfrângerea de la Hunedoara, unde am avut meciul cât de cât în mână. Au fost câteva greșeli individuale care au făcut diferența. Am fi putut chiar să avem nouă puncte, dar acesta e fotbalul”, a declarat Anton Măzărianu pentru Liga2.ro.

”Ne dorim să ajungem în play-off”

Finanțatorul echipei de la poalele Pietricicăi speră ca echipa sa să acceadă în play-off în acest sezon, să-și consolideze locul în serie, iar în campionatul viitor să poată ataca promovarea cu șanse reale. În cazul în care nu o va face din acest an, șansele fiind mari dacă va ajunge în play-off, ținând cont că multe echipe nu au drept de promovare.

”Noi sperăm să facem o impresie frumoasă în acest campionat și, de ce nu, chiar să atingem play-off-ul. Da, ne dorim o clasare în play-off, în primul rând pentru suporterii noștri care sunt excepționali și merită să aibă cât mai multe meciuri de calitate pe teren propriu. Noi vom încerca să ajungem în play-off, vom face tot posibilul. Vrem să ne stabilizăm ca echipă, să ne întărim, iar anul viitor să forțăm chiar o promovare. Legat de Cupa României, e clar că ne dorim calificarea în grupe. După atâta lipsă de fotbal, suporterii din Piatra Neamț merită mult mai multe jocuri pe teren propriu, iar o calificare în grupe ar însemna două jocuri acasă”, a precizat Anton Măzărianu, care a subliniat și atuurile echipei sale: ”Un prim atu ar fi publicul, faptul că jucăm cu câteva mii de spectatori pe teren propriu. Și ar fi acea deschidere a jucătorilor, a finanțatorilor, a publicului de a face performanță și de a reuși să facem ceva ce nu s-a mai reușit în Piatra Neamț în ultimii ani.”

Concluziile concrete, după cinci etape

Măzărianu așteaptă o victorie a echipei pregătite de Cristian Pustai în duelul de pe teren propriu cu CS Mioveni, echipă care a remizat în primele trei runde cu formații pretendente la play-off, Gloria Buzău, Campionii FC Argeș și Unirea Slobozia. Totodată, spune că va putea trage niște concluzii concrete abia după etapa a 5-a a campionatului, până când va întâlni CS Tunari, altă nou-promovată.

”Echipa arată din ce în ce mai bine. Am adus 14 jucători, probabil vor mai veni unul-doi până la sfârșitul campaniei de transferuri, ne mai dorim un mijlocaș și un atacant. Arătăm mai bine de la meci la meci, jocul începe să se lege, dar vom vedea pe parcurs, momentan sunt rezervat. Abia în momentul în care simt că lucrurile sunt corespunzătoare și suntem acolo unde trebuie pot să trag concluzii mai multe. Deocamdată vreau să analizez și undeva după a cincea etapă vom trage câteva concluzii mai concrete. Dacă batem Mioveni la Piatra Neamț atunci putem spune că avem un nivel peste mediu și undeva grijile se mai reduc. Trebuie să jucăm cu echipele mai tari, deocamdată nu am avut adversari peste măsură”, a mai spus Măzărianu, care așteaptă trei puncte în meciul cu Mioveniul, adversar, totuși, care are ca obiectiv doar menținerea în Liga 2, deci nici el nu este unul în urma căruia să poți să tragi concluzii certe: ”Vom avea un meci complicat cu CS Mioveni. Va fi greu, dar se anunță peste 7.000 de spectatori în tribune și evident că ne dorim victoria. Vom lupta pentru a lua cele trei puncte. Suporterii ne ajută foarte mult și avem satisfacția că reușim să aducem fotbalul în prim-plan la Piatra Neamț, după ani buni.”

În ceea ce privește seria, omul cu banii de la Ceahlăul vede un campionat echilibrat, cu multe echipe care pot încurca socotelile la vârf. ”Este o serie interesantă, foarte echilibrată. Poate unii spun că nu ar fi așa puternică, dar echipele care nu sunt catalogate ca fiind pretendente la play-off vor face impresii foarte bune. Am văzut deja multe egaluri, câteva surprize. Va fi un campionat echilibrat și e foarte important să prinzi play-off-ul”, e de părere Măzărianu, un novice la nivel de Liga 2.

  • Liga 2 din acest sezon este atât de interesantă și de puternică încât televiziunile deținătoare de drepturi de transmisie din această competiție au ajuns să televizeze doar două partide din zece meciuri câte au loc per etapă, ceea ce este extrem de puțin, un minim față de cum se televiza în sezoanele anterioare.

Foto: CSM Ceahlăul Piatra Neamț

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristian-pustai-napadit-de-amintiri-la-revenirea-la-targu-jiu-19281298

https://liga2.prosport.ro/seria-1/toate-jocurile-din-etapa-a-4-a-a-ligii-2-au-loc-de-la-ora-110019281290-19281290

https://liga2.prosport.ro/seria-1/calin-cojocaru-explicatii-puerile-dupa-viitorul-pandurii-ceahlaul-0-2-19281145

Narcis POHOAȚĂ 22 Aug. 2023, 13:26 Liga 2
Pe aceeași temă