Argeșul a terminat cantonamentul de 14 zile și își lasă fotbaliștii acasă. Ionuț Badea caută adversari pentru meciuri de verificare

Răzvan STÎNGĂ 05 Jun. 2020, 14:05 Liga 2

Campionii FC Argeș a efectuat vineri dimineață și al treilea test de COVID-19, în același timp ultimul, din cantonamentul de două săptămâni. Jucătorii antrenați de Ionuț Badea vor primi câteva zile libere și se vor întoarce acasă. Ulterior, adunarea va fi sunată din nou, după primirea rezultatelor în cazul ultimului test, și vor fi demarate antrenamentele normale, cu toată echipa și nu în grupuri de cel mult patru jucători, așa cum s-a întâmplat până acum.

Piteștenii vor să joace meciuri amicale până la reînceperea competiției 

Ionuț Badea are în plan ca până la reluarea Ligii 2 să dispute și câteva meciuri amicale, se arată în anunțul făcut de clubul din Pitești. În acest moment, există câteva discuții cu anumite echipe, iar în perioada următoare vor fi anunțate și jocurile test care se concretizează și se pot desfășura în siguranță, conform protocolului impus de Ministerul Sănătății.

Campionii FC Argeș are nevoie să fie în formă maximă până la reluarea Ligii 2, întrucât va avea meciuri decisive pentru promovarea în Liga 1. Conform sistemului care se preconizează, formațiile promovate și echipa care merge la baraj vor fi stabilite pe baza unui turneu play-off, între cele mai bune șase echipe din clasamentul la zi.

”Fotbaliștii de la FC Argeș au efectuat în această dimineață ultimul test COVID-19 din cele trei pe care sunt obligați să le facă în stagiul de pregătire centralizată, conform protocolului emis de Ministerul Sănătății.

Testarea a avut loc la hotelul la care FC Argeș efectuează cantonamentul și a fost făcută tot de aceași echipă de medici care le-a făcut și pe primele două. La primele două teste, probele recoltate jucătorilor și membrilor staff-ului tehnic au fost negative. Alb-violeții vor afla rezultatele acestui ultim examen medical în cursul acestei seri sau cel târziu sâmbătă dimineață.

# Se termină cantonamentul

În altă ordine de idei, jucătorii echipei noastre vor încheia astăzi cele două săptămâni de pregătire centralizată, urmând să primească câteva zile libere pentru a sta alături de cei dragi. După primirea rezultatelor celui de-al treilea test, antrenorul Ionuț Badea va putea da startul antrenamentelor colective, piteștenii având voie până acum să se pregătească doar în grupuri de câte 4 persoane, conform ordinului emis de autorități.

# Caută adversari pentru amicale

Antrenorul Ionuț Badea își dorește ca FC Argeș să dispute câteva meciuri de verificare până pe 4 iulie, când este programat să înceapă play-off-ul pentru promovarea în Liga I. Tehnicianul echipei noastre este în discuții cu mai mulți posibili adversari pe care elevii săi ar urma să-i întâlnească. Conform protocolului emis de Ministerul Sănătății, echipele care vor să dispute meciuri de verificare, trebuie să dovedească că au efectuat trei testări COVID-19, cu rezultate negative”, se arată în comunicatul emis de Campionii FC Argeș.

Piteștenii au intrat în cantonament în a doua parte a lunii mai 

Campionii FC Argeș a efectuat primul test pentru depistarea COVID-19 vineri, 22 mai, iar ulterior a început și antrenamentele. Ultimul test a fost efectuat, așadar, vineri, 5 iunie. Piteștenii vor juca în play-off-ul pentru promovarea în Liga 1 alături de UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Petrolul Ploiești și Rapid. Cinci etape va avea acest play-off, Argeșul urmând să desfășoare două meciuri pe teren propriu și trei în deplasare.

Campionii FC Argeș are același număr de puncte ca Petrolul și Rapid, 19, are unul mai puțin decât CS Mioveni și Turris Oltul (ambele au câte 20 de puncte), iar față de liderul UTA e distanțată la șase puncte (25 puncte). Mini-turneul ar trebui să înceapă la data de 4 iulie, iar celelalte jocuri să se desfășoare pe 11, 18, 25 iulie și 1 august. Primele două clasate vor promova direct în Liga 1, iar ocupanta locului 3 va juca barajul pentru accederea în primul eșalon, cu locul 6 din play-out-ul Ligii 1.

Răzvan STÎNGĂ 05 Jun. 2020, 14:05 Liga 2
Pe aceeași temă