Victorie alb-violetă în Derby-ul Vestului! Poli – UTA 2-1 și arădenii rămân pe loc retrogradabil. Suporterii s-au bătut la pauză, la fel și căpitanii pe teren

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 15 Oct. 2017, 17:33 Actualizat: 21 Oct. 2017, 20:47 Campionat

Una dintre cele mai așteptate întâlniri din campionatul Ligii 2 va avea loc astăzi, de la ora 15:30, la Timișoara, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. E zi de derby al Vestului, iar Timișoara și Aradul vibrează înaintea unei noi ciocniri între Politehnica și UTA. Sunt echipele cu cei mai numeroși suporteri din acea parte a țării și, indiferent de forma slabă de moment din campionat, tot vor atrage mulți spectatori în tribunele arenei violete. La precedenta dispută de la Timișoara, peste 13.000 de privitori au luat loc pe scaune pentru a vedea meciul dintre alb-violeți și alb-roșii, galeriile oferind spectacol în peluzele din care au cântat neîncetat.

Meciul de astăzi găsește o Politehnica superioară UTA-ei în clasament. Timișorenii au cinci punte peste arădeni și se află pe locul 10 după desfășurarea celorlalte meciuri din etapa a 12-a. Cu doar 11 puncte acumulate în 11 meciuri, UTA e cea mai mare dezamăgire a acestui sezon, din mare favorită la promovare acum sitându-se pe loc retrogradabil (16). Însă prestațiile de până acum din Liga 2 nu vor conta în acest derby, atât jucătorii, cât și antrenorii celor două echipe spunând înaintea partidei că acesta este un meci cât un campionat, o victorie urmând a face uitate toate nemulțumirile.

Va fi derby pe teren și în tribune, între cele două galerii, și pentru fotbalul românesc ar fi frumos ca ambele să se situeze la egalitate, atât prin cele arătate de jucători, cât și de suporteri.

Jocul de astăzi dintre ASU Poli și UTA va fi a treia întâlnire oficială dintre cele două echipe aduse în viață de suporterii cluburilor legendare al căror nume îl poartă. Ambele partide s-au desfășurat în ediția trecută de campionat a Ligii 2, pe stadionul Motorul înregistrându-se o remiză, scor 1-1 (Cristian Andor 88′ / Ștefan Blănaru 70′), iar pe „Dan Păltinișanu” arădenii câștigând cu 3-0 (Marius Curtuiuș 30′, Alin Gligor 33′ și Gianmarco Piccioni 90+2′).

Meciul care va începe la ora 15:30 și se va desfășura pe stadionul „Dan Păltinișanu” va fi artitrat de centralul Adrian Illyeș (Ploiești) și de tușierii Ionel Valentin Dumitru (Gherghița) și Adrian Vornicu (Iași). Rezervă este Dorin Petru Voina (Reșița), iar observatori au fost delegați Dan Monea (Aiud) și Viorel Lolea (Reșița).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA A 12-A

COMENTARIUL LIVE:

â–ºPoli: Dur-Bozoancă – Motreanu, Mera (cpt.), Bilia, Taub – A. Ignea, Krausz, PoparaduC. Predescu (Coadă 78), Bădăuță (M. Staicu 83′), Sorescu (I. Plamadă 90+3)
Rezerve neutilizate: Fișteag – Crișanov, Țugui, Topic
Antrenor: Bogdan Andone
Eliminat: Ioan Mera 49′ (roșu direct)

â–ºUTA: Grahovac – Adili, Iuga, Scutaru (Strătilă 72), Asani – Prună (I. Tănase 72), Polgar (Păcurar 78), Jorza, Hlistei – Curtuiuș (cpt.), D. Florea
Rezerve neutilizate: Barna – Dinculescu, Cârstocea, Al. Manea
Antrenor: Cristian Todea
Eliminat: Marius Curtuiuș 49′ (roșu direct)

â–ºMin 90+6 Final de partidă la Timișoara. ASU Poli câștigă cu 2-1 derby-ul Vestului cu UTA și urcă pe locul 6, cu 19 puncte. Arădenii rămân pe loc retrogradabil, 16, cu doar 11 puncte.

â–ºMin 90+5   Dur-Bozoancă ia galben pentru că întârzie repunerea mingiei în joc

â–ºMin 90+4 Strătilă trage din dreapta și Bozoancă reține la prima bară

â–ºCu această victorie, palmaresul meciurilor direct dintre ASU Poli și UTA Bătrâna Doamnă, acum UTA Arad, va fi unul la egalitate perfectă: o victorie, un egal și o înfrângere pentru fiecare

â–ºMin 90+3 Ultima schimbare și la Poli. Iese Deian Sorescu și intră Ionuț Plămadă

â–ºMin 90+2 Ignea pătrunde în stânga careului și centrează în centru, însă Iuga e pe direcție și respinge

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu patru minute

â–ºMin 90 Mevlan Adili preia o minge după o respingere a unui polist și arbitrul dă henț. Macedoneanul protestează și ia galben

â–ºMin 87 Tănase trage din drop de la 30 de metri, iar Bozoancă scoate în corner de sub transversală

â–ºGaleria polistă afișează bannerul: „Pe banii noști facem ce vrem”, cu aluzie probabil la faptul că arădenii sunt susținuți cu 1 milion de euro de primărie

â–ºMin 86 Adrian Poparadu îl ține din spate pe Hlistei și ia galben

â–ºMin 83 Iese Alexandru Bădăuță și intră Marius Staicu

â–ºMin 78 La Poli, Intră Ionuț Coadă și iese Cornel Predescu

â–ºMin 78 Iese Norbert Polgar și intră Paul Păcurar, la UTA

â–ºMin 74 Dănuț Bilia ia și el galben

â–ºMin 72 Dublă schimbare la UTA. Intră Sorin Strătilă și Ionuț Tănase și ies Cristian Scutaru și Victor Prună

â–ºMin 68 Alin Ignea ia și el galben după ce faultează dur

â–ºArădenii afișează bannerul: „Trăiți intens pe calculator, în loc să dați like, dați ador”. Timișorenii replică prin: „Fără rivale din L5 până în L2. În lipsă se altceva, ne mulțumim și cu voi”

â–ºMin 62 2-1 Predescu centrează din stânga careului, din lovitura liberă, la prima bară, Grahovac iese la minge târziu, însă Dănuț Bilia îi ia fața și trimite cu pământul în plasă. Bilia e noul căpitan al lui Poli. La bucuria de la gol, Deian Sorescu s-a urcat pe gard și a stat alături de suporteri, însă arbitrul nu i-a dat galben

â–ºMin 61  Motreanu pătrunde în stânga careului, trece de Victor Prună, care îl ține, iar arbitrul dă fault și galben

â–ºMin 54 Contraatac polist, Bădăuță trage de la 17 metri, din prima, din drop, mult peste poartă

â–ºÎn timpul pauzei, un grup de suporteri aradeni a ieșit din peluză și a venit spre tribuna 2. Jandarmii au pătrus pe stadion, deoarece suporterii celor două echipe s-au luat la bătaie, și-au dat pumni și picioare. Timișorenii au ieșit din Puluza Sud, dar jandarmii le-au ieșit în întâmpinare. S-a dat cu gaze lacrimogene și suporterii bătăuși vor fi dați afară din stadion

â–ºMin 49  Căpitanii celor două echipe, Marius Curtuiuș, respectiv Ioan Mera au un conflict pe teren după ce primul a fost faultat de al doilea, iar polistul s-a suit peste utist, nelăsându-l să ia mingea. Arbitrul de rezervă a intervenit între cei doi, însă Curtuiuș și Mera s-au îmbrâncit, și-au dat palme, iar arbitrul le-a arătat ambilor cartonașul roșu. Se va juca 10 contra 10

â–ºMin 46 A început repriza secundă

â–ºMin 45 Pauză la Timișoara. Cele două echipă intră la cabine la egalitate. După un start fulminant de joc, meciul s-a stins apoi

â–ºMin 41 Predescu pătrunde în careu pe dreapta, vrea să șuteze, dar o face direct în blocaj și faza se stinge

â–ºCei aproximativ 1.500 de membrii ai galeriei poliste domină fondul sonor al partidei. Pe teren se joacă fragmentat. Jucătorii comit multe erori.

â–ºMin 35 Ignea bate lovitura liberă, însă trimite mult peste poarta lui Grahovac

â–ºMin 34 Bădăuță fentează în fața careului utist, e ținut din spate de Scutaru și arbitrul dă lovitură liberă la 23 de metri ușor lateral dreapta

â–ºE o atmosferă frumoasă pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Sunt aproximativ 6.000 de spectatori, dintre care circa 500 de arădeni

â–ºMin 29 Hlistei avansează în careu după o acțiune personală, însă de la 13 metri ușor lateral stânga trage prost, mult pe lângă colțul lung

â–ºMin 25 Florea avansează în flancul stâng, pasează înapoi pentru Asani, care vrea să centreze în fața porții, dar o face prost și trimite direct peste poartă

â–ºLa masa presei au luat loc de la ACS Poli: Ionuț Popa, secunzii Tavi Benga, Petre Turcaș și jucătorii Alin Șeroni, Cosmin Bârnoi, Alexandru Țigănașu și Alexandru Ciucur

â–ºMin 16 Prună avansează la 20 de metri central și trage putenic puțin pe lângă vinclul din dreapta lui Bozoancă

â–ºMin 12 Aruncare lungă de la margine a lui Motreanu, Bădăuță reia cu capul, dar pe lângă poartă

â–ºGolul arădenilor a venit într-un moment în care galeria polistă își desfășura coregrafia pregătită pentru acest meci. Membrii galeriei au afișat deasupra lor un banner cu mesajul: „MAI MULT CA ORICE, ÎN DERBY”, cu litere alb pe violet, fanii ridică hârtii albe și violete din care reiese cuvântul „VREM”, iar jos, pe gardul din față, este un alt banner pe care scrie mare, cu portocaliu: „ATITUDINE”.

â–ºMin 9 1-1 Fundașii Politehnicii resping în marginea careului, acolo unde Bujamin Asani vin din spate și reia de la 20 de metri lateral stânga la colțul lung, în stânga lui Bozoancă, portarul fiind învins după ce mingea a țopăit în fața sa

â–ºÎnainte de gol, galeria UTA-ei a afișat mesajul: „PASIUNEA NE DĂ‚ TONUL”. Arădenii afișează o coregrafie cu cartoane albe și roșii și un banner mare negru cu alb înfățișând un suporter cu goarnă care mobilizează galeria. Cea a lui Poli nici nu a apucat să desfășoare bannerul de coregrafie, deoarece s-a și marcat

â–ºMin 2 1-0 La prima fază de atac a timișorenilor, nemarcat în centrul careului, Cornel Predescu reia din semi-foarfecă, cu pământul, de la 8 metri ușor lateral dreapta, și înscrie în dreapta lui Grahovac. Motreanu a centrat din dreapta

â–ºMin 1 A început partida de la Timișoara cu lovitura de start a arădenilor. Poli joacă în alb-violet, iar UTA în roșu complet

â–ºEchipele probabile:

Poli: Dur-Bozoancă – Motreanu, Mera (cpt.), Bilia, Taub – Poparadu, Krausz – C. Predescu, A. Ignea, Sorescu – Bădăuță
Antrenor: Bogdan Andone

UTA: Grahovac – Iuga, Adili, Ciucă, Dinculescu – Polgar, Jorza, Cârstocea, Hlistei – D. Florea, Curtuiuș (cpt.)
Antrenor: Cristian Todea

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 15 Oct. 2017, 17:33 Actualizat: 21 Oct. 2017, 20:47 Campionat
Pe aceeași temă