Stoica: „Nu fac calcule înainte de acest play-out. Obiectivul este de a câștiga fiecare joc”

Mihai Andries 18 Apr. 2014, 09:48 Campionat
Stoica:**

CS Mioveni debutează, astăzi, în play-out-ul Ligii a II-a, echipa antrenată de Marius Stoica primind, la Pitești, vizita Minerului Motru, una dintre candi­da­tele la retrogradare. Gazdele privesc însă jocul cu atenție și vor să câștige cele trei puncte, pentru a putea sta liniștiți pe finalul competiției.

„Este primul joc din play-out și are o importanță în derularea partidelor următoare. E bine să câștigăm acest meci și vom face tot posibilul să luăm cele trei puncte, ca să avem o săptămână liniștită. Va urma un play-out greu, pentru că nici o formație nu va renunța la luptă, iar adversarul va încerca să se agațe de ultima șansă ca să acumuleze puncte. Vor face și ei tot posibilul să ia cele 3 puncte puse în joc. Noi vom căuta să nu le dăm nici o șansă, vom pune presiune, iar la final, rezultatul să fie pozitiv. Motru este o echipă ambițioasă, am văzut-o în multe jocuri. Nu încearcă să se aglomereze. Oricum nu au nimic de pierdut la aceste meciuri. Noi trebuie însă să îi respectăm și să nu-i privim de sus. Sunt și probleme de lot, dar cu acestea ne-am întâlnit la fiecare meci și am încercat să nu se vadă lipsa u­nu­ia sau altuia. Suntem un grup u­nit! Jucătorii veniți în iarnă au fost folosiți cât a fost nevoie. Am încercat să-i integrez, să le dau șan­să. Nu fac calcule înainte de acest play-out. Obiectivul este de a câștiga fiecare joc. Suntem într-o situație bună în acest clasament și nu e bine să facem noi cal­cule. Nu s-a făcut deocamdată o analiză a prestației echipei în campionat. Eu am însă această analiză și vom discuta cu conducerea, pe parcurs. Deo­cam­dată mai sunt 8 jocuri și vrem să ne asigurăm cât mai repede punctele, pentru a fi liniștiți și pen­tru a vedea mai mulți jucători la lucru”, a declarat antrenorul Marius Stoica.

Articol scris de Silviu MIHAI

Mihai Andries 18 Apr. 2014, 09:48 Campionat
Pe aceeași temă