FC Bihor Oradea merge tot mai bine în Liga 2! În etapa a 11-a, formația lui Erik Lincar a atins cel mai înalt nivel de la începutul campionatului, bifând al treilea succes consecutiv.
A trecut cu 2-0 de ACSM Reșița, după ce anterior a învins și FC Bacău și CSC Dumbrăvița.
Înainte, în urma a 10 meciuri disputate în campionat, FC Bihor a contabilizat patru victorii, trei remize și trei înfrângeri, a ajuns la un total de 15 puncte și avea un golaveraj de 16 goluri marcate și 10 primite. Era la egalitate cu locul 12, CS Gloria Bistrița, dar avea de recuperat două puncte față de locul 10, CS Afumați.
Momentan, în urma succesului cu ACSM Reșița, semnat prin golurile marcate de Nicu Modan (minutul 16) și Alexandru Bota (minutul 23), FC Bihor a urcat pe locul 9, cu 18 puncte, dar a jucat chiar în debutul rundei a 11-a. De acum, vor urma și celelalte dueluri ale etapei, ale celorlalte formații din campionat, astfel că elevii lui Lincar au nevoie și de jocul rezultatelor pentru a terminat runda cât mai sus.

La conferința de presă, ”principalul” bihorenilor a evidențiat faptul că estre mulțumit de evoluție, de victorie și de cele trei puncte. E încântat de faptul că FC Bihor nu a primit gol de patru meciuri pe teren propriu, dar și că în duelul cu ACSM Reșița mai puteau fi marcate goluri.
De altfel, bilanțul Bihorului acasă e unul solid, cu patru victorii și două remize în cele șase meciuri disputate.
”Din punct de vedere fizic și din punctul de vedere al determinării, ne-am ridicat la nivelul celor de la Reșița, având o calitate în plus. Am făcut un meci bun, adversarul nu prea a avut ocazii. Noi am prestat fotbalul pe care îl doream, am avut ocazii de poartă, mai puteam marca, dar mă bucură și că nu am luat gol.
În ultimele patru etape de acasă nu am primit gol, iar asta e important pentru mine. De aceea am și făcut anumite transferuri în vară, să fim solizi în defensivă. (…)
Reșița e o echipă complicată, chiar dacă am avut anumite spații în anumite zone. Nu am reușit să dezvoltăm mult jocul unde ne doream, dar suntem mulțumiți cu acest rezultat, asta contează!”, a spus Erik Lincar la conferința de presă, după ce Dorinel Munteanu a făcut și el analiza partidei de la Oradea.

Antrenorul Bihorului simte că echipa e tot mai bine, dar recunoaște că spera la evoluții solide în această ediție de Liga 2 încă de la începutul întrecerii. Acum, echipa are de suferit din cauza evoluțiilor slabe din startul sezonului 2026-2027, dar speră ca măcar de acum să continue cât mai mult posibil șirul de rezultate pozitive.
Programul FC Bihor e unul încărcat, urmând să joace la mijlocul săptămânii următoare și în Cupa României, contra celor de la FK Csikszereda.
”Cred mult în acest lot, dar e trist că ne-am trezit în etapa a 11-a. Să fim o echipă pragmatică, puternică… ne costă începutul de campionat. Dar, asta e! Trebuie să demonstrăm că suntem buni cu cei buni!
Avem meci în Cupă, jucăm la Csikszereda, apoi urmează meciul cu Suceava, cu o echipă care e în zona noastră. Ei au câștigat multe meciuri acasă, au jucat bine, dar sper ca și noi să jucăm bine, să obținem puncte din aceste două meciuri pe care le avem.
Le mulțumim celor din club, pentru că ne-au susținut până acum. Aceste trei victorii la rând ne-au dus în jumătatea superioară a clasamentului. Sper să mai vină astfel de rezultate. (…)
La începutul campionatului, toată lumea zicea să suntem cei mai proști, cei mai fraieri, dar uite că, până la urmă, vine și momentul în care suntem răsplătiți”, a încheiat Erik Lincar conferința de presă de la finalul partidei FC Bihor – ACSM Reșița.
Foto: FC Bihor
Video: The Rogerius Hub