Sportul Snagov întoarce scorul la Timișoara, cu ASU Poli, și urcă, din nou, în clasament peste Petrolul și „U” Cluj. Bilia, gol și autogol pe „Dan Păltinișanu”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 12 Nov. 2018, 20:13 Actualizat: 19 Nov. 2018, 11:28 Campionat

ASU Politehnica a deschis scorul în meciul de luni seară cu Sportul Snagov, însă reușita s-a dovedit, ulterior, una norocoasă. Ilfovenii au întors rezultatul până la pauză și așa l-au și încheiat, cu 2-1, urcând din nou în clasament pe locul 2, peste Petrolul, „U” Cluj sau Clinceni.

Golul lui Dănuț Bilia din minutul 10, direct dintr-o lovitură liberă, pe sub zid, a fost doar un foc de paie. Același Bilia și-a trimis apoi în propria poartă, cinci minute mai târziu, după ce reluarea cu capul a lui Hlistei se ducea în portarul Murariu.

Ilfovenii au luat apoi cu asalt poarta adversă și au reușit să intre în avantaj după golul lui Dragoș Huiban (29). Rezultatul s-a menținut până la pauză, iar în partea a doua a jocului, inclusiv după ce antrenorul timișorenilor a schimbat și portarul, nimeni nu a mai marcat. Tot Snagovul a fost mai aproape să înscrie, în timp ce Poli a continuat să evolueze fără nerv și ocazii.

În minutul 72, la o intrare „criminală” a lui Alexandru Ioniță asupra portarului Dalin Munteanu, centralul l-a iertat pe atacant, arătându-i doar galbenul. Putea fi faza care să-i impulsioneze pe timișoreni.

Cu victoria din acest ultim meci al etapei a 16-a, Sportul Snagov acumulează 36 de puncte și urcă pe locul 2, la două puncte în spatele liderului Chindia. Petrolul, „U” Cluj și Academica Clinceni sunt în imediata apropiere.

În schimb, ASU Politehnica a căzut pe locul 12, cu 20 de puncte.

În etapa următoare, Snagovul joacă acasă, la Buftea, duminică, de la ora 11:00, cu Universitatea Cluj. ASU Poli o întâlnește sâmbătă, de la ora 11:00, pe CS Balotești, pe terenul ilfovenilor.


 

Ultimul meci al etapei a 16-a a Ligii 2, programat în această seară, de la ora 18:00, poate schimba din nou alcătuirea podiumului. Căzută pe locul 5 după ce Petrolul și „U” Cluj au câștigat și au depășit-o în clasament, Sportul Snagov are nevoie de un punct din deplasarea de la Timișoara pentru a reveni pe poziția a treia ori de o victorie pentru a urca pe locul 2. Fostul lider nu a demonstrat însă în ultimele trei jocuri desfășurate departe de casă că mai sperie pe cineva, însă nici adversarul pe care îl va întâlni nu traversează o perioadă fastă.

ASU Politehnica e cea mai bine clasată echipă dintre cele trei din Timișoara care activează în Liga 2, dacă se poate spune că locul 12 e mulțumitor. Alb-violeții vin însă după două eșecuri consecutive, 1-3 cu UTA și 0-2 cu Clinceni, și nu-și mai permit încă un pas greșit. Nici antrenorul Cosmin Petruescu nu se simțe tocmai conformatibil, rezultate obținute în acest campionat fiind sub așteptări.

Snagovul vine după o victorie pe final obținută cu Energeticianul, iar în ultimele deplasări a început să scârțâie. Totul a început la Sânmartin, acolo unde a remizat cu Luceafărul (1-1), apoi au urmat înfrângerile cu Pandurii (0-2) și Chindia (1-4).

Dacă rezultatele înregistrate în această etapă de Liga 2 se vor copia și la Timișoara, atunci va fi bine pentru ASU Politehnica. În opt dintre cele nouă meciuri ale rundei a 16-a, gazdele s-au impus fără să primească gol. Și al nouălea joc s-a terminat tot cu victoria echipei organizatoare, Chindia, însă oaspetele, Pandurii, a reușit să înscrie o dată (2-1). Altă coincidență stranie în această etapă a fost că în trei dintre cele nouă meciuri rezultatul a fost 0-0 la pauză și 3-0 la final.

Înaintea disputării partidei de la Timișoara, dar după desfășurarea celorlalte jocuri ale etapei a 16-a, ASU Politehinica ocupă locul 12, cu 20 de puncte, iar Sportul Snagov e pe poziția a 5-a, cu 33 de puncte.

În precedentele patru întâlniri dintre cele două echipe, ASU Poli s-a impus de trei ori, de două ori cu 2-0 și o dată cu 1-0. În sezonul trecut, adversarele de astăzi au câștigat cu 1-0 jocul de pe teren propriu. În tur, ilfovenii s-au impus cu golul lui Cristian Bustea (5), acum la Daco Getica, în timp ce alb-violeții au obținut toate punctele în retur prin reușita lui Deian Sorescu (45+2).

Partida care începe de la ora 18:00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, va fi arbitrată de centralul Sergiu Popa (Aiud – Alba) și de asistenții Gero Szabo (Cluj-Napoca) și Iulius-Radu Timar (Marghita). Rezervă este Cristian Vieru (Cisnădie), în timp ce observatori au fost delegați Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca) și Radu Bitea (Oradea).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 16

COMENTARIUL LIVE:

â–ºASU Poli: Murariu (D. Munteanu 46′) – Bilia, Mera (cpt.), Coadă, Dr. Cojocaru – Lazea, Vidrăsan (Velici 46′), Poparadu – Schieb, Bozian (Călin Popescu 75′), I. Plămadă
Rezerve neutilizate: – Cherecheș, Ghinescu, Miholca, Nicolescu
Antrenor: Cosmin Petruescu

â–ºSnagov: Fl. Iacob – Șt. Vlădoiu, V. Lică, Fl. Ilie, Bg. Stancu – Val. Bărbulescu (cpt.), BorțoneanuHlistei (L. Ion 90+1′), Huiban, Oanea (Gîț 80′) – Al. Ioniță (Buia 85′)
Rezerve neutilizate: Andr. Marinescu – Tazouti, Mih. Ciobanu, I. Șerban
Antrenor: Laszlo Balint

â–ºMin 90+3 Final de partidă. Sportul Snagov câștigă fără probleme la Timișoara, 2-1 cu ASU Politehnica, și revine pe locul 2, depășindu-le pe Petrolul, „U” Cluj și Clinceni. Alb-violeții ajung la trei înfrângeri consecutive și pică pe locul 12, cu 20 de puncte

â–ºMin 90+1 Balint face și ultima schimbare. Iese Cătălin Hlistei și intră Lucian Ion

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute

â–ºMin 89 Huiban șutează în blocaj din 14 metri lateral stânga, după ce Hlistei a pasat în dreapta, iar Vlădoiu a centrat către Huiban

â–ºMin 85 Iese Alexandru Ioniță și intră Darius Buia

â–ºMin 84 Claudiu Borțoneanu primește și el galbenul după un fault de joc la mijlocul terenului asupra lui Lazea

â–ºMin 82 Gelu Velici primește și el cartonașul galben după ce pierde mingea și îi dă peste picioare lui Vlădoiu

â–ºMin 80 Prima schimbare la Snagov. Iese Cătălin Oanea și intră Alexandru Gîț

â–ºMin 78 Hlistei respinge cu capul în plasa laterală mingea centrată din cornerul de pe stânga. Mijlocașul e aproape de autogol

â–ºMin 78 Vlădoiu blochează cu fața recentrarea din stânga a lui Bilia, din 5 metri, după ce Stancu deviase în partea opusă a careului o lovitură liberă bătută slab de dreapta

â–ºMin 77 Plămadă îi ia fața lui Stancu în dreapta careului și obține o lovitură liberă periculoasă

â–ºMin 75 Ultima schimbare la Politehinica. Iese Bogdan Bozian și intră Călin Popescu

â–ºMin 74 Plămadă îi trimite în diagonală lui Schieb, care șutează din interiorul careului, din stânga, în plasa laterală

â–ºMin 72 Oanea centrează din stânga în careul mic, Alexandru Ioniță ratează intervenția și îi pune o talpă direct pe genunchiul lui Dalin Munteanu. Jucătorul ilfovenilor primește cartonașul galben, iar portarul Politehnicii se zvârcolește de durere

â–ºMin 68 Adrian Poparadu primește cartonașul galben după ce îl faultează pe Vlădoiu

â–ºMin 61 Velici bate peste zid o lovitură liberă de la 30 de metri central, Iacob plonjează în stânga și respinge în lateral

â–ºMin 60 Velici șutează și îl nimerește în apropiere pe Valentin Bărbulescu, în piept. Mijlocașul și-a dus brațele la piept pentru a nu acuza șocul impactului, iar arbitrul îi dă cartonașul galben pentru henț. Ezagerată decizia arbitrului, fiindcă jucătorul avea mâinile lipite și, în plus, era și aproape de Velici

â–ºGaleria Politehnicii aplaudă fiecare intervenție a portarului Dalin Munteanu. E primul meci în campionat în acest sezon în care în poarta Politehnicii stă un alt portar decât Rareș Murariu

â–ºMin 56 Ioniță protejează mingea în fața careului mic, cu spatele la poartă, în fața a doi adversari, pasează pentru Borțoneanu, care trage din 12 metri lateral dreapta pe lângă bara colțului lung

â–ºMin 54 Vlădoiu centrează cu efect dintr-o lovitură liberă de la 23 de metri lateral dreapta, Velici respinge din careu, Oanea recuperează, avansează în stânga careului și centrează la bara a doua, însă nu o ajunge nimeni și faza se stinge

â–ºMin 50 Vlădoiu bate bine o lovitură liberă de la 25 de metri central, Munteanu plonjează în dreapta și boxează în lateral

â–ºMin 46 S-a reluat meciul

â–ºMin 46 Petruescu face o dublă schimbare la pauză, înlocuind inclusiv portarul. Ies Raul Vidrăsan și Rareș Murariu și intră Gelu Velici și Dalin Munteanu

â–ºMin 45+1 Pauză. Snagovul conduce după ce a întors scorul. Dănuț Bilia, fundașul Politehnicii, a marcat două dintre cele trei goluri ale meciului, unul dintre ele fiind autogol

â–ºMin 38 Florin Ilie preia în interiorul careului, în dreapta, se întoarce și trage fără să se uite, iar mingea trece puțin pe lângă bara colțului lung

â–ºMin 36 Florin Ilie deviază greșit din fața careului, către propria poartă, însă Bărbulescu e pe fază și respinge cu capul din 7 metri

â–ºMin 31 Bozian șutează fără preluare, ușor din lateral stânga, în brațele lui Iacob

â–ºMin 29  1-2 Șerban centrează înaltă din dreapta careului la colțul lung, Hlistei așează înapoi pentru Dragoș Huiban, care preia, îl întoarce pe Bilia și avansează, apoi șutează din 12 metri lateral stânga, cu efect, la bara a doua. Murariu a fost păcălit de efectul balonului, care a dat impresia că se duce pe lângă, și a rămas blocat pe mijloc

â–ºMin 28 Florin Ilie și Coadă se lovesc cap în cap în careul mic al Snagovului, după un corner de pe dreapta, iar fundașul Politehnicii se resimte și are nevoie de câteva momente pentru a-și reveni

â–ºMin 26 Borțoneană șutează din prima din afara careului, însă mingea se duce peste poartă

â–ºMin 18 Huiban așează în dreapta pentru pătrunderea lui Hlistei, care trage în diagonală pe lângă plonjonul lui Mera, Murariu nu ajunge nici el, iar mingea trece razant pe lângă bară. Dacă ar fi plonjat după minge, Ioniță ar fi împins-o în plasă

â–ºMin 15 1-1 Huiban pătrunde în careu pe dreapta, centrează lobat la colțul lung, acolo unde Hlistei e liber și reia cu capul la prima bară, cu pământul. Mingea se ducea în Murariu, însă Dănuț Bilia, venit să blocheze, respinge direct în propria poartă, prinde portar și bară

â–ºMin 14 Poparadu respinge cu capul peste propria poartă, după ce Florin Ilie recentrase cu capul către centrul careului

â–ºMin 12 Plămadă pătrunde în careu pe dreapta și finaliează cu un șut la colțul lung, țopăit, însă mingea se duce puțin pe lângă bară

â–ºMin 10  1-0 Dănuț Bilia bate puternic, pe sub zid, lovitura liberă de la 19 metri central și înscrie în dreapta lui Iacob

â–ºMin 9 Viorel Lică îl faultează din lateral, chiar în fața careului, pe Plămadă și arbitrul dictează lovitură liberă și cartonaș galben pentru fundaș. Timișorenii cer roșu, considerând că a fost un fault din postura de ultim apărător, însă centralul nu stă la discuții. Umăr la umăr cu Plămadă era și Vlădoiu

â–ºMin 6 Început echilibrat de meci. Niciuna dintre echipe nu a reușit să ajungă prea aproape de poarta adversă. Noroc cu atmosfera făcută de suporterii timișoreni, că animă partida

â–ºMin 1  A început partida de la Timișoara. Stadionul „Dan Păltinișanu” e aproape pustiu. În acest moment, nici galeria Politehicii nu este una foarte numeroasă, fiind formată din aproximativ 250 de suporteri

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 16

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 12 Nov. 2018, 20:13 Actualizat: 19 Nov. 2018, 11:28 Campionat
Pe aceeași temă