Se caută soluții pentru Bumbac și Silvășan!

Mihai Andries 13 Nov. 2013, 13:44 Campionat
Se caută soluții** pentru Bumbac și Silvășan!

FC Farul se confruntă cu două importante probleme de lot pentru meciul de sâmbătă, de la Constanța, cu Gloria Buzău, din etapa a 14-a a Ligii a 2-a. Titulari indiscutabili, experimentații Constantin Bumbac și Cristian Silvășan (foto) sunt suspendați și nu vor putea fi folosiți.

Soluții de înlocuire a lui Bumbac pe postul de fundaș central sunt Iulian Răvoiu și Eddy Năstase, primul având șanse mai mari să fie folosit, chiar dacă a acuzat o accidentare în ultimul timp. În atac, lucrurile stau mai rău, tinerii Silviu Igiroșanu și Georgian Butoi (care a avut câteva ratări mari în ultimele meciuri) trebuind să suplinească absența golgeterului Silvășan.

Partida FC Farul – Gloria Buzău este programată la ora 15.00 și va fi transmisă în direct de TVR3. În clasament, ambele echipe au același număr de puncte, 15, dar oaspeții „marinarilor” beneficiază de golaveraj superior (+3: 14-11 față de -3: 8-11), astfel că ocupă locul șase, o poziție mai sus față de constănțeni. Miza meciului o reprezintă prezența în pozițiile de play-off.

 

Sursa: Ziua Constanța
Foto de Alexandru RAITA

Mihai Andries 13 Nov. 2013, 13:44 Campionat
Pe aceeași temă