Costel Bogoșel are mari probleme în
alcătuirea unui cuplu de atac la partida de sâmbătă de pe teren
propriu cu Mureșul Deva. Antrenorul principal de la ACU Arad nu va
putea conta pe serviciile lui Dragoș, în continuare accidentat, dar
și pe cele ale lui Băd, și el confruntat cu o problemă
medicală.
În prezent doar Gheju e apt dintre
atacanți, dar și Daniel Lupașcu ar putea juca în avanposturi, deși
dă un randament mai bun la mijlocul terenului. „Chiar
nu știu încă cu cine voi juca în față”, a recunoscut
Costel Bogoșel. O altă soluție în ceea ce privește al doilea
atacant este Ciprian Roșca.
„Știu de Mureșul Deva
că e o echipă care s-a strâns pe ultima sută de metri și acum e în
subsolul clasamentului. Dacă nu vom mai repeta greșeala de a-i lua
de sus, așa cum s-a întâmplat în partida cu FC Argeș, avem șanse
mari de câștig. Eu cred că nu mai putem face și a doua oară aceiași
greșeală”, a declarat Costel Bogoșel.
Partida dintre cele două echipe va
avea loc sâmbătă dimineața, începând cu ora 11:00, și va fi
arbitrată de o brigadă formată din de timișoreanul Cornel Făniță,
acesta fiind ajutat la cele două margini de Bogdan Ghorghioiu
(Timișoara) și Lorin Udrea (Târgu Jiu). Observatori din partea
Federației Române de Fotbal a fost delegați Cornel Pantea și Valer
Vancea, ambii din Oradea.
Articol scris de Daniel
Berar