Compania Veolia a anunțat că și-a încheiat începând de astăzi, 13.06.2019, parteneriatul cu Petrolul, după ce reprezentantul acesteia în cadrul clubului ploieștean, Mădălin Mihailovici, s-a supărat pentru că unul dintre suporterii echipei i-a pus întrebări pertinente în cadrul conferinței de presă în care a fost prezentat președintele propus Marius Stan. Președinte propus de Mihailovici fără ca suporterii și reprezentantul membrilor fondatori nu au fost consultați.
Comunicatul celor de la Veolia nu a rămas însă fără răspuns. Primarul orașului Ploiești, Adrian Dobre (membru PNL), a anunțat pe pagina sa de Facebook că atunci când a purtat negocieri cu reprezentantul gigantul francez furnizor de apă, energie și termoficare pentru prelungirea contractului de servicii în municipiul reședință al județului Prahova a pus și condiția ca Veolia să-și continue susținerea față de Petrolul. Acest lucru tocmai s-a încălcat acum, iar edilul spune că va solicita de urgență o întâlnire cu Mădălin Mihailovici pentru a discuta despre această problemă.
Edilul-șef al Ploieștiului e încrezător că va găsi soluții pentru ca Veolia să continue parteneriatul cu Petrolul.
„Tocmai am aflat că Veolia a declarat că își retrage sprijinul financiar acordat echipei Petrolul Ploiești. Deși unul dintre motivele pentru care am continuat negocierile cu Veolia și am încheiat contractul cu ei a fost și susținerea echipei Petrolul, constat acum că Veolia dorește să se retragă. Interesul nostru pentru prelungirea contractului a luat în calcul și susținerea echipei de fotbal. Voi solicita conducerii companiei Veolia, domnului Mădălin Mihailovici, o întâlnire imediată pe acestă temă. Am convingerea că, pentru o echipă ca Petrolul, vom găsi soluții și sprijinul necesar să continuăm acest proiect frumos.
#PetrolulPloiești”, a scris Adrian Dobre.
„101 la sută renunțarea asta a fost planificată” și „Ne-am supărat de la prima întrebare, ne-am luat luat jucătoriile și am plecat” au fost două dintre reacțiile reprezentanților suporterilor în conferința de presă susținută de ei după cea a lui Mihailovici.
Singurul lucru cerut de suporteri fusese să existe transparență și să fie respectați, să fie consultați și ei înainte să se ia decizii, după ce au acceptat să fie scoși din actele clubului.
Iată comunicatul Veoliei în care anunță încheierea parteneriatului cu Petrolul:
„Veolia România, partener – finanțator al FC Petrolul Ploiești din 2017, anunță retragerea din parteneriatul cu echipa prahoveană.
Din 2017, anul în care compania s-a alăturat acestui proiect ambițios, Grupul Veolia a asigurat toate condițiile pentru ca Petrolul Ploiești să revină cât mai rapid în primul eșalon al fotbalului românesc și și-a dus la îndeplinire toate obligațiile contractuale aferente acestui parteneriat. În toată această perioadă, echipa-fanion a orașului a beneficiat de stabilitate financiară și expertiză pentru construcția unui proiect sustenabil și reprezentativ în peisajul fotbalistic național.
Partenerul Finanțator a intrat în acest parteneriat, cu gândul la un drum lung care să conducă la construcția unui proiect sustenabil prin care Petrolul să redevină, așa cum este firesc, un reper în fotbalul românesc. Acesta s-a alăturat într-un moment dificil pentru echipă, cu gândul de a pune bazele și a construi organic, pas cu pas, această frumoasă poveste numită Petrolul Ploiești.
În pofida tuturor acestor acțiuni și eforturi depuse de către companie, din păcate, propunerea unei organigrame profesioniste pentru sezonul 2019-2020 nu a fost acceptată de către o anumită parte a suporterilor, aspect care nu se întâmplă în niciun campionat de fotbal din lume. Lipsa unei asumări și a unei înțelegeri în mod profesionist a responsabilităților, pe care fiecare parte implicată în acest proiect sportiv le are, a determinat decizia Veolia România de a nu mai continua acest parteneriat, începând cu data de 13.06.2019.
Veolia mulțumește tuturor celor care s-au implicat în acest proiect și urează succes echipei FC Petrolul Ploiești în continuare!”, sună comunicatul oficial al principalului finanțator al clubului Petrolul.
Totodată, odată cu retragerea Veoliei, nu se mai poate vorbi despre numirea lui Marius Stan ca președinte, ori a lui Flavius Stoican ca antrenor.
Imediat după comunicatul Veolia, președintele clubului din Liga 1 Poli Iași a anunțat că va contacta firma franceză pentru a veni să investească la echipa moldoveană.
CITEȘTE și:
Articol scris de Marius ANGHEL