Porumbacu: „Lui Lucian Ionescu i s-a făcut o reparație morală”

Mihai Andries 25 Sep. 2013, 23:50 Campionat
Porumbacu:**

Revenirea în Giulești a directorului de imagine Lucian Ionescu a fost salutată cu entuziasm de fostul său coleg de la CS Otopeni, Mugur Porumbacu. Actualul conducător al echipei de Liga a III-a Chindia Târgoviște a ținut să îi felicite pe cei care au luat această decizie.

„Foarte bună alegere au făcut cei de la Rapid. Lucian Ionescu este exact ce-i trebuia Rapidului în momentele astea grele. El poate redresa imaginea acestei echipe care toată istoria a trăit din imagine. Îl cunosc atât de bine din anii petrecuți împreună la Otopeni și știu cât suferea și câtă pasiune punea când venea vorba de Rapid. I s-a făcut și o reparație morală pentru că domnul Copos l-a dat afară influențat de alții. Personal sunt convins că va face treabă bună pentu că e susținut și de suporteri. El vine dintre ei și îi e ușor să-i înțeleagă, mai ales că, trebuie să recunoaștem, fanii Rapidului sunt altfel, parcă mai speciali! Și apropo, Lucian are ochi și la jucători. La Otopeni a adus fotbaliști de calitate care ne-au ajutat la vremea respectivă. a declarat oficial grupării dâmbovițene.

Așa cum Prosport a anunțat Lucian Ionescu a revenit la Rapid după o pauză de zece ani, fiind dat afară în 2003 de către Mircea Rednic, imediat după câștigarea ultimului titlu de campion al rapidiștilor. Ultima dată, Ionescu a ocupat funcția de director de imagine la CS Otopeni, grupare care și-a suspendat activitatea la nivel de seniori în această vară, retrăgându-se din Liga a II-a.

 

 

Mihai Andries 25 Sep. 2013, 23:50 Campionat
Pe aceeași temă