Locul 5, la șapte, respectiv trei puncte distanță de primele două clasate pe locurile direct promovabile, nu este o poziție la care Petrolul visa la începutul sezonului că se va afla la finalul primei părți a campionatului. La un club precum cel de la Ploiești, care se pretinde a fi unul campion, cu țeluri înalte, să ai patru înfrângeri și șapte remize după 19 meciuri, doar 19 goluri marcate și 16 primite, să ai un joc care să nu dea garanție, siguranță, în contextul în care beneficiază de cel mai mare buget din Liga 2 și cele mai bune condiții și să tremuri pentru promovare este de neconceput.
Că situația echipei nu este una tocmai roz a recunoscut inclusiv președintele clubului, Marius Stan, prezent la începutul săptămânii într-o emisiune televizată la postul local Ploiești TV. Fostul campion cu Oțelul sau primar al orașului Galați a spus cu tărie că va demisiona după ce echipa va promova în Liga 1, lucru de care este sigur că se va întâmpla la finalul acestui sezon, fiindcă la echipa ploieșteană se petrec lucruri care îi depășesc eul.
Inclusiv suporterii de la Peluza I „Ilie Oană” sunt revoltați pe actuala situație de la club, miercuri având un comunicat către Mădălin Mihailovici, reprezentantul partenerului finanțator al Petrolului, în care îi solicită să intervină și să lămurească anumite aspecte. Cele patru solicitări au fost: să convoace o ședință de urgență pentru a discuta despre anunțul de demisie al lui Marius Stan, să îl înlăture pe Octavian Grigore din orice funcție decizională, să spună care este rolul lui Cristian Vlad în cadrul clubului și să îl demită de urgență pe antrenorul Flavius Stoican. În plus, Peluza I „Ilie Oană” îi consideră pe Grigore și Vlad, legende ale clubului, principalii „vinovați de haosul de la FC Petrolul Ploiești”. Cei doi sunt acuzați că produc tensiune în interiorul clubului și îl influențează pe Mihailovici, care e văzut ca al treilea vinovat de actuala situație a grupării.
Petrolul are doar varianta victoriei cu UTA, pentru a mai îndeplini ultimatumul dat după eșecul cu Gloria: „Altfel se vor lua niște măsuri drastice”
Fără victorie de patru etape și fără gol marcat în ultimele două jocuri de pe teren propriu, între care unul a fost pierdut, Petrolul încheie anul 2019 cu un meci pe care cu siguranță nu și-ar fi dorit să-l mai dispute acum, iar dacă ar avea doi puști la naționale, poate l-ar fi amânat. Trupa ploieșteană se deplasează la Arad, pe terenul liderului UTA, cea mai bună echipă din Liga 2 inclusiv la meciurile desfășurate pe teren propriu în acest sezon, dar și adversarul care în tur a umilit jucătorii lui Flavius Stoican cu 3-0 pe „Ilie Oană”.
La Petrolul sunt regrete mari și chiar președintele Marius Stan a recunoscut în emisiunea Neconvențional, înregistrată înainte de jocul cu Metaloglobus, că rezultatul cu Gloria, 0-1 pe „Ilie Oană”, i-a bulversat toate judecățile, l-a înnebunit. Cum nici cu Metaloglobus (scor 0-0) nu s-a câștigat pe teren propriu, situația este și mai tensionată. Stan îți imagina o clasare pe locul 1 la finalul acestui an, dacă se obțineau rezultatele la care el spera în ultimele trei meciuri.
După jocul ratat cu SCM Gloria, la Petrolul s-a dat ultimatum pentru următoarele două partide, cu Metaloglobus și UTA: să se obțină minimum patru puncte. Cum cu bucureștenii s-a luat doar unul, deși se spera la trei, cu UTA obiectivul a rămas unul singur: victoria. Dacă nu se va câștiga, la gruparea ploieșteană se vor lua măsuri drastice, Stan gândindu-se în acest moment să renunțe la jumătate dintre jucători.
„Acele trei puncte pierdute cu Buzăul costă enorm. Cu acele trei puncte eram acum pe locul 3, abordam meciul cu Metaloglobus de pe o potențială poziție de a trece pe locul 2 și mergeam la UTA bătându-ne în meci direct și având obligația, după ce am pierdut acasă cu un 3-0 neverosimil, să câștigăm și, bătându-i, puteai să termini pe primul loc. Rezultatul ăla cu Buzăul te înnebunește, îți bulversează toate judecățile. Un joc, o neatenție, sau mai multe neatenții pe parcusul primei reprize, te-au dus la situația asta de a fi într-o postură, cu Metaloglobus și UTA, de a fi sau a nu fi. Așa cum am anunțat, o spun și acum, cu voce tare, să ne audă toți, toată lumea, inclusiv stafful tehnic, inclusiv jucătorii, vestiarul, și, de ce nu, și la nivel de conducere se poate discuta, are un target clar, care se traduce într-un ultimatum: minim patru puncte din cele două jocuri care urmează. Altfel, problemele se agravează și mai mult și probabil, adică în mod cert, se vor lua niște măsuri drastice. E neplăcut, pentru că puteam să fim la un banchet de final de tur, de tur prelungit, în care să ne bucurăm cât de cât cu toții, chiar dacă nu toate au fost nemaipomenite de-a lungul acestui tur de campionat, dar o poziție acolo sus, 1 sau 2, îți dădea speranțe. Locul ți-l puteai conserva, întărești, după o pregătire de iarnă mai atentă, mai consistentă, astfel încât să te duci în Liga 1”, a spus Marius Stan în cadrul emisiunii Neconvențional de la Ploiești TV.
„Avem bugetul cel mai mare din Liga a 2-a și la lot suntem de departe campioni. Și atunci vii și te întrebi ce se întâmplă. Nu se mai poate așa”
Președintele Petrolului a vorbit despre „un mic scurt-circuit” cu finanțatorul, despre măsura neacceptată de a bloca salariile, despre condiții de Liga 1 la care nimeni n-ar fi visat, dar și despre măsurile drastice care vor urma după jocul cu UTA, ultimul din acest an. „Nu mai funcționează lucrurile, nu pot funcționa așa”, spune Marius Stan, care va întoarce masa invers și fiecare va răspunde pentru prestația sa fin această primă parte a sezonului.
„La Galați am avut recordul negativ. Am avut patru luni de neplată a salariilor, dar nu cred că ați auzit pe nimeni revoltându-se. E, aici, am avut un mic scurt-circuit, ca să spunem, o neînțelegere de la o primă, o primă, salariile fiind achitate lună de lună, pe data de 15. Dacă 15 pică duminică, se achită pe data de 13, vineri. Deci nu luni. Deci, din punctul ăsta de vedere, să le dea Dumnezeu sănătate partenerilor finanțatori, cărora nu ai ce să le reproșezi. Și, peste toate astea, avem un buget care este, cred eu, cel mai, cel mai mare din Liga a 2-a. Și un lot care, dacă aduni numărul de jocuri pe care le au, per total, în Liga 1, suntem de departe campioni. Și atunci vii și te întrebi ce se întâmplă. Și atunci, când spui un lucru ca acesta, eu i-am anunțat, i-am avertizat, am mai venit cu măsura asta, am vrut să blocăm la un moment dat salariile. Mă rog, e o măsură care nu se acceptă la nivel de grup finanțator. Dar trebuie. Uneori trebuie luate și astfel de măsuri, pentru că fotbalistul român e construit altfel, mentalul lui e construit altfel. Toți cei de aici, mă alături și eu, și o spun cu toată onestitatea, nu am avut nicăieri, la toate echipele la care m-am plimbat, la care am fost președinte, conducător, nu am avut condițiile de aici. Vreau să vă spun cu mâna pe inimă. Jucătorii, la unison, îmi spun același lucru. Nu li s-a întâmplat să își negocieze contractul, unii mai mare, altele mai mici, depinde de valoare, de talentul negocierii. N-au avut condiții mai bune decât aici, plecând de la cazare, masă, echipament, condiții de pregătire, tot ce vrei. Totul e ireproșabil. Medicamentație, ca la Liga 1. Și atunci vii și dai cu pumnul în masă, la un moment dat, și spui că le pui masa invers, în cap, pentru că nu se mai poate așa. Și nu se mai poate. Deci, după cele două jocuri (n.r. – cu Metaloglobus și UTA), așa se va întâmpla. Masa va fi invers și vor fi luate măsuri drastice. O spun, nu ca să îi sperii pe unii, dar nu mai funcționează lucrurile, nu pot funcționa așa. Și eu îmi asum, îmi asum toată responsibilitatea pentru ceea ce se va întâmpla. Până acum nu pot să spun că îmi asum 100 la sută din ce s-a întâmplat, din varii motive. Am fost și eu, dacă vreți, cu frânta de mână nu trasă, pusă (n.r. – din cauza unor probleme medicale la inimă). Dar lucrurile nu vor mai funcționa așa, vă garantez”, a mai spus Marius Stan.
„Lupii” s-au transformat în cățeluși cu coada între picioare. Marius Stan: „Lupul niciodată nu este singur, e în haită. Iar jucătorii ăștia nu întotdeauna au demonstrat că sunt grupul ăla, haita aia care sfâșâie din adversar”
Moderatorul Cristian Anghelescu a adus, pe durata emisiunii, și vorba despre dispariția spiritul de luptă la jucătorii lui Flavius Stoican, unul care se voia asemănător lupului, așa cum sunt porecliți fotbaliștii echipei.
„Pe steagul Petrolului, pe siglă, peste tot apare lupul. Lupul e un prădător, trage de animal, îl hăituiește și îl prin prinde, eventual îl mai și mănâncă. Spiritul ăsta de luptă, al prădătorului, al lupului, nu se mai vede la Ploiești”, a fost remarca lui Anghelescu, iar Marius Stan i-a dat dreptate, aducându-le reproșuri jucătorilor, dar felicitând spectatorii, pe care i-a inclus în haită.
„Și mai e un spirit al lupului, de haită. Lupul niciodată nu este singur. Iar jucătorii ăștia, ăștia care sunt aici, care fac parte din lotul ăsta, nu întotdeauna au demonstrat că sunt grupul ăla, haita aia care sfâșâie din adversar. Eu asta am promis la început, și e dezamăgirea mea mare asta, când am spus la începutul pregătirilor că vom pierde și meciuri, firesc până la urmă, dar am zis că atunci când vor pierde, jucătorii care intră pe teren vor mânca din adversar, se vor bate până la ultimă picătură de energie. E, lucrul ăsta nu l-am văzut și asta mă deranjează, mă doare. Însemnă că ceva nu funcționează așa cum ne-am propus. Parțial știu. Și legat tot de spiritul de haită, în sensul pozitiv, e de remarcat lucrul ăsta, n-au fost lăsați singuri nici de spectatori. Ba din contră. Publicul merită toate aprecierile”, a comentat conducătorul Petrolului.
Despre relația cu finanțatorul și de ce e sigur că Petrolul va promova: „Mi-am făcut de vreo două-trei ori bagajul, dar mi-l fac definitiv după ce promovăm”
Marius Stan a vorbit și despre relația pe care o are cu Mădălin Mihailovici, reprezentantul partenerului finanțator al clubului Petrolul. Președintele a spus că, pe durata acestui tur, și-a făcut de „vreo două-trei ori bagajul” din cauza intervențiilor lui Mihailovici și că și-l va face definitiv după ce se va obține promovarea.
„N-au fost numai zile cu soare. Au mai fost și zile cu soare. Au fost zile nu cele mai fericite, unele, pentru mine, cel puțin. Așa, pentru dumneavoastră, mi-am făcut de vreo două-trei ori bagajul, dar mi-l fac definitiv după ce promovăm, asta să fie clar, să se știe. Aici am zis altceva la început, că am venit pe un proiect pe patru ani. Demisia aceia va fi activată după promovare. Plec prin demisie, pur și simplu, dar, repet, după promovare. Pur și simplu, fiecare om are un eu al lui, de care ține. Eul meu ține și de sănătatea mea și de multe alte aspecte, de familie, de multe. Când am spus asta, am spun-o foarte aplicat, ferm. Dar, încă o dată, subliniez, după promovare, și vom promova, ca să fie foarte clar”, a spus Marius Stan, care a fost pus să explice de ce este atât de sigur că Petrolul va reuși să promoveze la finalul sezonului: „Promovăm, sigur, și mă țin de cuvânt. Din faptul că știu ce avem, știu pe ce ne bazăm, resursă umană, resursă financiară. Și când incredietele astea sunt nu ai cum să nu reușești. Într-o normalitate, să ne înțelegem. Într-o normalitate a comunicării, a colaborării, a muncii care se duce la club. E loc de mult mai bine pe toate palierele”.
Marius Stan ia în calcul inclusiv să demisioneze după meciul de la Arad
După meciul de la Arad, cu UTA, programat pe 8 decembrie, la Petrolul are loc o ședință de final de sezon. Aceasta va avea loc pe 11 decembrie, la București, la biroul finanțatorului. Ultima întrebare a lui Cristian Anghelescu pentru Marius Stan a fost dacă ia în calcul să nu mai conducă echipa în partea a doua a sezonului, să își dea demisia încă de pe 11 decembrie.
„Iau în calcul și asta. Și fac o paranteză. Am spus cu certitudine că vom promova și că după promovare îmi voi da demisia, dar vom promova în condițiile în care lucrurile funcționează cum îmi doresc eu, a se reține: profesionist. Fără niciun fel de amestec din nicio altă zonă, cu atribuțiuni complete, de 100 la sută, nu 99, nici 98, nici 60, nici 40”, a spus Marius Stan, confirmând, astfel, că în această primă parte a campionatului a avut intervenții din partea lui Mihailovici.
Un astfel de episod s-a petrecut după meciul Petrolului din Cupa României, cu Sănătatea Cluj, câștigat cu 7-0. Atunci, Marius Stan, care le promisese jucătorilor anumite prime înaintea partidei, a fost contrazis de Mădălin Mihailovici chiar în fața jucătorilor.
Alte idei principale din ceea ce a spus Marius Stan în emisiunea Neconvențional de la Ploiești TV:
Despre joc • Jocul nu ne dă o garanție, o siguranță. Am încercat și noi să analizăm pe toate părțile, încercăm să găsim explicații. Unele sunt, stau în picioare, altele sunt, așa, mai mult decât subiective. (…) Au intervenit probleme de necunoaștere, la toate nivelurile, inclusiv la nivel de relație și comunicare între conducerea administrativă și partener finanțator. Au fost probleme și sunt probleme, mai departe, între conducerea admininstrativă și cea tehnică, la cea tehnică spre vestiar, de asemenea, sunt oarece probleme.
O mare parte din tur, jocul echipei a fost unul neplăcut, lucru pe care l-am semnalat și eu în discuțiile pe care le-am avut. Dacă nu îmi place mie, cred că n-a plăcut mai la toată lumea. Aveam, la un moment dat, un joc atât de inestetic încât parcă goneam spectatorii de la stadion și telespectatorii din fața micilor ecrane. Jocul s-a mai îmbunătățit, trebuie să recunoaștem, în ultima perioadă.
Ratările nenumărate: Așa, din tot răul care ni s-a întâmplat, am putea lua ca parte pozitivă faptul că am avut foarte multe posibilități de a marca. Acolo nu mai e vorba nici de antrenor, nici de spectatori, de presiunea spectatorilor, de ce se mai invocă în diferite situații, de presiunea finanțatorilor. E, pur și simplu, neșansă. Stau și gândesc și încerc să le întorc pe toate fețele. Această neșansă nu poate fi la infinit numai împotriva noastră. Până la urmă și la noi trebuie să se rupă, nu putem vorbi de blesteme, că ne ducem în altă parte, dar neșansa asta a fost, așa, prea aliată cu alții.
Partea pozitivă: Singura parte pozitivă, aliați ai noștri au fost, de fapt, adversarii noștri, care, iată, etapă de etapă, ne oferă oportunitatea, în ciuda pașilor greșiți ai noștri, pe care îi facem noi, să urcăm în clasament.
Adversarii au învățat jocul Petrolului: Deja adversarii ne știu. Știu că prima repriză jucăm foarte bine și că în a doua ne pierdem răbdarea și încrederea și încearcă să ne speculeze.
Prea multe umilințe, eșecuri: Și eu aș fi vrut să spună adversarii despre Petrolul că ce joc inestetic are. Dar sunt pe primul loc. Era o simplă consolare. Din păcate, nu o avem și doare. Pe mine, personal, mă necăjește rău, rău, rău de tot situația asta. E una cu care nu prea sunt obișnuit așa, nu-mi place, nici nu vreau să mă obișnuiesc. Umilințele pe care le trăiești la fotbal sunt, pe undeva, normale, dar parcă prea multe. La noi au fost prea multe. Și când sunt multe, începi să lase urme. Și urmele astea se traduc prin neîncredere până la urmă. Am și eu momente, recunosc, în care devin neîncrezător în noi, în grup.
Stan, Stoican, oricine poate pleca încă din iarnă: Se poate pune problema despărțirea și de Stan, și de Stoican, și de oricine. Mandatul și-l termini când sunt și rezultatele pe care le-ai promis. Eu așa văd lucrurile. Dar e un dar. Dar, atâta timp când sunt șanse, și sunt șanse de promovare, nu trebuie să ne punem poalele în cap, dar șansele astea trebuiesc exploatate meci de meci, tratând fiecare meci ca pe ultimul pe care îl jucăm. Am pierdut prea multe puncte. Asta le-am transmis și jucătorilor. Prea multe. Pentru mine e un dezastru câte puncte am pierdut. Alții am văzut că sunt mai înțelegători. Eu nu sunt. Fiecare punct, meci pierdut, mie îmi crează un disconfort total și o nemulțumire colosală. Și spectatorilor la fel. Cu certitudine, scaunul și poziția fiecăruia este periclitată.
Condiții ireproșabile: Pentru că, o mai pun o dată, avem bugetul cel mai mare, avem condițiile cele mai bune, consider și acum că avem lotul cel mai valoros, dar evoluțiile nu sunt pe măsura condițiilor pe care le-am enunțat.
Prima parte a emisiunii Neconvențional cu Marius Stan invitat:
A doua parte a emisiunii Neconvențional cu Marius Stan invitat:
Articol scris de Marius ANGHEL