Petrolul îi dă lovitura de grație contracandidatei la promovare. Ploieștenii i-au luat antrenorul Alexandriei

Marius ANGHEL 22 Nov. 2017, 11:56 Campionat
Petrolul îi dă lovitura de grație contracandidatei la promovare.** Ploieștenii i-au luat antrenorul Alexandriei

Petrolul va fi condusă în partea a doua a sezonului Ligii a 3-a către promovarea în Liga a 2-a de un nou antrenor, după ce Octavian Grigore a renunțat la această funcție la finalul turului și a decis să treacă în stafful administrativ al clubului ploieștean. Conducerea „lupilor” a ieșit la „vânat” și a ales noul antrenor chiar din curtea principalei contracandidate la promovare, AFCM Alexandria. Prahovenii l-au convins pe Romulus Ciobanu (40 de ani) că are șanse mai mari de promovare cu Petrolul decât cu echipa din Teleorman, astfel că s-a ajuns la o înțelegere după mai multe runde de negocieri, conducătorii Alexandriei acceptând cu greu despărțirea de antrenorul care pregătise echipa încă din 2014.

Fost jucător la Cimentul Fieni, Drobeta Turnu Severin, Astra Ploiești, Metalul Plopeni, Zimbrul Chișinău, Poli AEK Timișoara, FC Vaslui, CSM FC Ploiești, actuala Astra, sau CSO Plopeni, Romulus Ciobanu a mai pregătit în cariera sa de antrenor echipa Viitorul Pucioasa, CSO Plopeni, Autocatania Caransebeș, CS Ștefănești, juniorii republicani ai clubului Chindia Târgoviște și AFCM Alexandria, pe aceasta din urmă promovând-o din Liga a 4-a și aflându-se acum la al treilea sezon pe banca tehnică. Ca jucător, Ciobanu, originar din Pucioasa, Dâmbovița, a fost mijlocaș și a evoluat în 8 meciuri în Liga 1, în 2004, pentru Poli AEK Timișoara.

Din această iarnă, la Petrolul va fi cooptat în stafful tehnic și antrenorul cu portari Cătălin Grigore, cel care a mai fost la gruparea ploieșteană când echipa a câștigat Cupa României. Iar secundul lui Ciobanu va fi fostul colaborator al său de la Alexandria, Marian Botea.

Pregătesc achiziții din Liga 1, Liga 2 și… Alexandria

Pe lângă Romulus Ciobanu, Petrolul încearcă în această iarnă să-și slăbească și mai mult contracandidata la promovare, ploieștenii dorind și câțiva jucători de la AFCM Alexandria, pe cei mai buni, tineri, dornici de afirmare. Pe lângă aceștia, „lupii” sunt în tratative și cu câțiva jucători din Liga 2, dar și Liga 1.

În campionat, la finalul turului, după 13 etape și 12 meciuri disputate, Petrolul se află pe locul 1 în Seria a 3-a, cu 32 de puncte acumulate, în timp ce AFCM Alexandria e pe 2, cu 30 de puncte. În meciul direct dintre cele două echipe, desfășurat pe stadionul „Ilie Oană”, au remizat, scor 1-1, prin golurile lui Jean Prunescu (41), respectiv Cosmin Căpățână (31).

Returul sezonului e programat să înceapă pe 3 martie 2018, atunci când Petrolul joacă în deplasare la Viitorul Domnești (locul 7), iar Alexandria la SC Popești Leordeni (locul 9).

Romulus Ciobanu va sta pentru prima dată pe banca echipei Petrolul cu ocazia amicalului de sâmbătă, de la ora 15:00, pe stadionul „Ilie Oană”, cu CS U Craiova 2. Joi, de la aceeași oră, Petrolul va juca un nou amical, cu CS Blejoi, liderul Ligii a 4-a Prahova.

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 22 Nov. 2017, 11:56 Campionat
Pe aceeași temă