Antrenorii care s-au înfruntat azi în Dacia Unirea Brăila – UTA Bătrâna Doamnă (scor 2-1) sunt două dintre cele mai bune produse ale fotbalului ieșean din anii ”70.
Laurențiu Roșu este cu trei luni mai mare decât Alin Pânzaru, cu care s-a revăzut azi după mult, mult timp. „Am fost acolo vecini și colegi de generație, doar că Laurențiu a devenit un fotbalist bun de Liga 1, campion al României, pe când eu pot spune că am fost doar un jucător bunicel de Liga a 2-a. Îl apreciez și ca antrenor, doar că azi echipa mea a fost mai determinată și a meritat victoria. Am jucat și pe un teren moale, devenit chiar greu în repriza a doua, iar valorile s-au nivelat”, a fost prima remarcă a tehnicianului „uniriștilor”.
Acesta recunoaște că începutul de meci a aparținut arădenilor, dar apreciază și forța de revenire a a echipei sale. „Am dorit să luăm pulsul adversarilor în startul meciului, să le blocăm în special benzile, dar nu am reușit și ne-am trezit în dezavantaj. UTA a fost mai bună la început, poate ar fi marcat și golul doi dacă ar fi forțat puțin și atunci misiunea noastră devenea foarte grea. Dar, cel puțin acasă noi avem entuziasm, iar azi am fost și pramatici. De obicei aveam nevoie de trei patru ocazii pentru o jumătate de bară, dar acum a fost altceva și-i felicit pe băieți. Este posibil să ne iasă multe și datorită faptului că nu avem presiunea niciunui obiectiv și nici echipă rea nu avem, doar că suntem cam subțiri numeric. Nu e nimic, o să dăm șansa tuturor în acest retur”, a mai punctat Pânzaru.
Făcând puțin haz de necazul adversarilor, pentru care în final a avut și cuvinte de apreciere, fostul mijlocaș a adăugat: „E frumos pentru campionat să fie acest echilibru în zona promovabilă. E păcat să se rupă de pe acum două-trei echipe de pluton, iar noi vom fi una dintre echipele ce vom încercăm să le încurcăm și pe celelalte. Cât despre UTA, știu că are tradiție, suporteri și e stabilă din punct de vedere financiar, așa că mi-ar plăcea să promoveze în Liga 1″.
Cariera de fotbalist a lui Alin Pânzaru a fost legată în special de echipele din Galați, Oțelul și Dunărea, dar mijlocașul central a mai trecut și pe la FC Vaslui, Gloria Buzău, Zimbru Chișinău și CF Brăila, formație pe care o antrenează din vara lui 2012 și care acum două veri și-a schimbat numele în Dacia Unirea Brăila.
Sursa: Sport Arad
Foto: Sorin PANĂ‚