Rănită în orgoliu după ce în intermediară a pierdut primul meci pe teren propriu în 2019, 0-1 cu Luceafărul, Metaloglobus vrea să-și ia revanșa chiar pe terenul liderului Chindia. Echipa bucureșteană antrenată de Laszlo Balint este una dintre surprizele plăcute ale acestei părți a doua a sezonului. A bătut Argeșul, UTA sau Snagov, a făcut egal cu Petrolul la Ploiești, însă a pierdut pe final cu Clinceni.
În deplasarea de la Târgoviște, antrenorul Metaloglobusului dă prima șansă celor de la Chindia în meciul de duminică, de la ora 12:00, însă așteaptă o reacție de orgoliu din partea jucătorilor săi, după înfrângerea cu Luceafărul.
„Aștept o reacție din partea echipei, după ce la meciul cu Luceafărul nu prea ne-am regăsit. E adevărat, ne deplasăm în fieful liderului, Chindia pornește cu prima șansă în acest meci, suntem conștienți că vom juca împotriva uneia dintre cele mai puternice echipe din liga a doua, însă asta nu înseamnă că ne vom prezenta la Târgoviște ca «mielul la tăiere». Am demonstrat în acest retur că putem juca un fotbal de calitate și îmi doresc să facem acest lucru și în meciul de duminică. Avem destui jucători de calitate, cu experiență, cu personalitate, care știu ce înseamnă un astfel de joc, și sunt convins că absolut toți jucătorii mei vor avea atitudinea și determinarea necesară pentru a ne bate pentru absolut fiecare minge! Sper să iasă un spectacol frumos, și cel mai bun să câștige!”, spune Balint, care la mijlocul săptămânii, supărat după eșecul cu bihorenii, avea cuvinte mult mai dure pentru jucătorii săi: „Sunt foarte supărat, în general diger foarte greu înfrângerile, însă nu accept lipsa de respect la adresa fotbalului, superficialitatea și atitudinea de „lasă că merge și așa”!!! Mai sunt trei etape, le vom aborda la fel ca și până acum, încercăm să scoatem maxim din ele, dar dacă ne vom prezenta cum ne-am prezentat azi, etapa viitoare Chindia ne va da cu terenul în cap! Suntem limitați ca soluții, mai ales la jucătorii U21, însă sper ca meciul de azi să fie un semnal pentru toți și echipa să reacționeze duminică”.
Chindia a urcat pe primul loc după intermediară, are 79 de puncte, însă, momentan, nu este promovată matematic, ba chiar poate ajunge și pe loc de baraj sau, și mai rău, pe 4, fiindcă Petrolul o poate depăși dacă târgoviștenii nu mai iau niciun punct în ultimele trei etape, lucru însă greu de crezut. Laszlo Balint e convins însă că Chindia este ca și promovată. „La cum stă situația din clasament în acest moment, Chindia este practic promovată. Îl felicit pe Vio Moldovan pentru această performanță, au reușit să își asigure biletele pentru primul eșalon după o luptă grea, de anduranță. Le doresc mult succes în prima ligă!”, a mai spus antrenorul Metaloglobusului.
Moldovan vrea un stadion arhiplin
E adevărat, Chindia are, de departe, cel mai accesibil final de sezon dintre toate pretendentele la promovare și baraj: două meciuri consecutive acasă cu echipe liniștite, Metaloglobus și Luceafărul Oradea, plus deplasare în ultima etapă la Energeticianul, formație care ar trebui să își clarifice situația până atunci.
În actualele condiții, Chindiei îi sunt suficiente doar patru puncte din ultimele trei runde ale campionatului pentru a-și asigura promovarea directă în Liga 1. Pentru a termina pe primul loc, Liviu Mihai & co. ar avea nevoie să câștige toate meciurile, socotind aici un parcurs perfect al Academicii, cu maximum de puncte în etapele rămase.
Pentru a sărbători pe teren propriu câștigarea campionatului, Chindia ar trebui să se impună cu Metaloglobus, duminică, iar apoi roș-albaștrii lui Viorel Moldovan să ia toate punctele cu Luceafărul.
„Așteptăm un stadion arhiplin duminică. Suporterii să vină să susțină echipa. Avem nevoie de fani. Târgoviștea merită să fie în Liga 1. Să vină în număr mare, să umple tribunele. Eu sper să ne bucurăm cu toții duminică. Dacă nu, etapa următoare, cu Oradea, tot acasă și tot cu stadionul plin”, spunea Viorel Moldovan după victoria Chindiei cu Pandurii.
Înaintea desfășurării meciului din etapa a 36-a, Chindia e pe primul loc, cu 79 de puncte, iar Metaloglobus e pe locul 10, cu 46 de puncte.
În tur, Metaloglobus și Chindia au remizat la București, scor 0-1. Sezonul trecut, târgoviștenii au câștigat cu 3-0 acasă și în Capitală au făcut din nou egal, 1-1.
Articol scris de Adi Georgescu