„Marinarii” au plecat cu toate punctele de pe tărâmul Daciilor! Farul câștigă la Mioveni și se îndepărtează de locurile retrogradabile

Marius ANGHEL 09 May. 2019, 20:59 Campionat
  • SSC Farul a trecut ușor peste eșecul suferit săptămâna trecută, 0-3 pe teren propriu cu Petrolul, și a câștigat, astăzi, în startul etapei a 34-a a Ligii 2, cu 2-0, meciul de la Mioveni, în fața unui adversar care a ajuns la cinci jocuri consecutive fără victorie.
  • Daniel Toma (43) și Paul Antoche (83) au marcat cele două goluri ale constănțenilor, care, după acest succes, se îndepărtează, cel puțin până sâmbătă, la șapte puncte de Energeticianul, ultima clasată pe locurile retrogradabile.
  • CS Mioveni rămâne cu 49 de puncte și nu poate fi dată jos de pe locul 7.

 

După un început de meci destul de echilibrat, Doumbia (23) a fost primul care a destabilizat apărarea Mioveniului, a pătruns în careu, a șutat, Croitoru a respins în lateral, iar Surdu a fost prins prea în față și nu a putut trimite ca lumea din 8 metri, mingea ducându-se pe lângă bara colțului scurt. Replica argeșenilor a fost slabă. Rădescu (24) a bătut pe lângă poartă o lovitură liberă, iar Hergheligiu (26) a încercat un lob de la distanță după o respingere cu capul a goalkeeperului, însă a ratat ținta.

Finalul reprizei a aparținut total constănțenilor. Fotescu (33) a avut două șuturi bune din interiorul careului, însă Croitoru a respins de fiecare dată. Presingul s-a concretizat cu gol în minutul 43, venit din piciorul lui Daniel Toma, după ce a preluat cu dreptul și a șutat cu stângul în vinclul din stânga. Mingea a ajuns la el, la 12 metri central, după ce Doumbia a pătrunde în stânga, a pasat în careu pentru Neciu, iar el a trimis mai departe la marcator.

În partea secundă, după încercări ale lui Doumbia (53) și Fotescu (54), fără emoții însă pentru Croitoru, Burnea (57) a ratat cea mai mare ocazie a Mioveniului în acest joc. Fundașul a reluat cu capul din 7 metri, însă mingea a lovit transversala. La poarta opusă, Croitoru a reținut mingea bătută din lovitură liberă de Celestino (59), însă s-a grăbit să scape de minge, fariștii au recuperat, au trimis la Surdu, iar acesta a avut un șut puternic din careu, însă portarul a respins în stânga. Tot Surdu (76) a rămas cu mingea la picior în careu după o incursiune din dreapta, a tras la colțul scurt, însă Croitoru a parat în corner. În minutul următor, pe contraatac, Doumbia i-a pasat lui Neciu, dar fundașul a trimis slab din marginea careului.

Finalul a aparținut tot constănțenilor. Croitoru a  respins în corner șutul lui Doumbia (82) din 5 metri lateral stânga, iar Diogo (83) a tras în Lazăr din 14 metri central și a ieșit corner. Păun a centrat perfect din dreapta, Paul Antoche (83) s-a demarcat la colțul scurt și a înscris cu o lovitură de cap din 6 metri, la prima bară. Mioveniul a tresărit prin Măzărache (86), care i-a dat ceva emoții lui Avram cu șutul său din careu, iar Isfan (89) s-a simțit prea fotbalist când a vrut să execute o lovitură liberă din dreapta careului, din unghi închis, însă a trimis pe lângă colțul lung. Ultima ocazie a aparținut tot fariștilor. Păun a pasat cu călcâiul, Doumbia a șutat în blocaj, mingea a ajuns din nou la Păun, care a tras puternic, Croitoru a respins în stânga, iar de acolo Doumbia (90+1) a încercat colțul lung, dar a nimerit puțin pe lângă bară.

Cu cele trei puncte, SSC Farul a acumulat 42 de puncte și a urcat pe locul 11, îndepărtându-se la șapte de ultima clasată pe locurile retrogradabile, Energeticianul. CS Mioveni, cu 49 de puncte, e pe locul 7.

Miercuri, de la ora 16:00, SSC Farul joacă acasă cu Daco-Getica, iar CS Mioveni joacă tot atunci, dar de la ora 18:00, la Brăila.


 

CS Mioveni și SSC Farul Constanța joacă astăzi, de la ora 19:00, pe stadionul Orășenesc din Mioveni, în deschiderea etapei a 34-a a Ligii 2, programare care l-a nemulțumit pe antrenorul gazdelor, Daniel Oprița.

Înaintea desfășurării meciului, CS Mioveni are 49 de puncte și se află pe locul 7, iar SSC Farul are 39 de puncte și e pe poziția a 14-a, la patru puncte peste Energeticianul, ultima echipă care e pe loc retrogradabil.

Oprița: „Nu vreau să ne ajute nimeni, vreau doar să fim arbitrați corect”

Cu Farul, Oprița se așteaptă la o replică dârză din partea constănțenilor, după ce runda trecută au pierdut acasă cu Petrolul și acum au nevoie de puncte pentru a se menține deasupra locurilor retrogradabile. Antrenorul Mioveniului speră ca, de această dată, echipa sa să nu mai fie dezavantajată de arbitri.

„Jucăm un meci cu o echipă într-o situație dificilă, mai ales după ce au pierdut etapa trecută acasă cu Petrolul. Au nevoie de puncte pentru a se salva de la retrogradare. Ne așteaptă un meci greu și sper să nu mai avem problemele din celelalte jocuri, când au fost greșeli de arbitraj împotriva noastră. Nu vreau să ne ajute nimeni, vreau doar să fim arbitrați corect. Nu vreau să ni se dea ceva dacă nu ni se cuvine, și mă refer la decizii din teren. Avem nevoie de victorie în acest meci! Jucăm acasă și sperăm ca în cele cinci partide care ne-au mai rămas de disputat până la finalul campionatului să obținem cât mai multe puncte”, a spus Daniel Oprița, care nu se poate baza în acest joc pe Dean Beța și Valentin Coșereanu.

Dacă SSC Farul vine după un eșec drastic suferit pe teren propriu, 0-3 cu Petrolul, după ce înainte avusese două victorii consecutive, în schimb, CS Mioveni stă mult mai rău la rezultatele înregistrate în ultima perioadă. De patru meciuri, echipa antrenată de Daniel Oprița nu a câștigat, dar chiar a pierdut trei dintre jocuri (0-2 cu FC Argeș, 1-2 cu Petrolul, 2-2 cu Luceafărul Oradea și 0-1 cu Daco-Getica). Mioveniul a bătut pasul pe loc pe locul 7 și le-a permis urmăritoarelor să se apropie de ea. Ripensia e la patru puncte, iar UTA e la cinci.

„Atmosfera… normal că nu e așa cum trebuie, când vii după patru jocuri în care ai luat doar un punct. Suntem dezamăgiți, mai ales de meciul de la Daco-Getica, unde am făcut unul dintre cele mai bune jocuri ale acestui sezon și nu am reușit din păcate să câștigăm și unde a fost acea eroare de arbitraj și nu ni s-a dat un 11 metri clar. Sper ca jucătorii să treacă peste și sperăm ca să se ia măsuri. Noi mergem înainte, vrem să câștigăm jocurile care au mai rămas, nu sunt ușoare, dar putem chiar să facem maximum de puncte în aceste partide”, a mai declarat Daniel Oprița.

Grigoraș: „Avem șansa să ne redresăm puțin imaginea”

Aflată la doar patru puncte peste ultima poziție retrogradabilă, SSC Farul nu poate sta liniștită în acest final de sezon, astfel că joacă în continuare cu gândul că orice greșeală îi poate complica șansele să rămână în Liga 2. Runda trecută a pierdut de o manieră clară în fața propriilor spectatori cu Petrolul, scor 0-3, iar în această etapă are un nou meci greu, cu CS Mioveni, o formație care își face lot pentru ca în noul sezon să se lupte pentru promovare, însă care în ultimele patru meciuri nu a reușit să câștige, astfel că are o mare presiune asupra sa.

Antrenorul Petre Grigoraș vorbește despre șansa de a repara ceea ce s-a stricat după eșecul cu Petrolul. Victoria este ținta constănțenilor, însă nici un rezultat de egalitate nu i-ar nemulțumi. „În fotbal e bine că ai șansa să-ți repari un pic imaginea pe care o strici într-o altă partidă, cum am făcut noi cu Petrolul. Pentru că nici acum nu pot să uit atât de repede evoluția și scorul, dar se întâmplă și mai case mai mari. Am urmărit și revenirea spectaculoasă a lui Liverpool contra Barcelonei, după un 3-0 în tur, și îți dai, totuși, seama că fotbalul este fotbal, sportul e sport, orice se poate întâmpla, e imprevizibil și atâta timp cât se întâmplă și la case mai mari, noi trebuie să strângem rândurile, trebuie să trecem cu vederea anumite jocuri mai puțin reușite și avem șansa în meciul următor, adică cel de la Mioveni, să ne redresăm puțin imaginea. Sunt convins că vom avea o atitudine bună, sunt convins că băieții vor da dovadă de caracter. Vom întâlni o echipă echilibrată, de nivelul Piteștiului sau aproapiată de Pitești. Cert este că nu e niciun meci ușor. Avem nevoie de puncte. Avem nevoie să stratăm fiecare partidă foarte serios și sunt convins că vom reuși dacă vom avea acea atitudine și determinare pe care am avut-o în majoritatea meciurilor și în deplasare și acasă, cu mici excepții. Eu sunt convins că putem scoate un rezultat favorabil, că ne așteaptă un meci cu Daco-Getica, miercuri, o să trebuiască să jucăm la Luceafărul Oradea, unde avem o deplasare lungă. Așa că timpul ne presează, etape se scurg și din fiecare meci trebuie să scoatem ceva. Nu am reușit etapa trecută, suntem obligați să scoate etapa aceasta. Mă interesează să avem un joc consistent și normal că îmi doresc victoria. Nu pot să spun că un rezultat de egalitate nu ar fi un eșec total, dar e cert că ne dorim mult mai mult. Vom vedea ce vom face, vom vedea care este și starea de sănătate a tuturor componenților lotului, pentru că au fost ceva probleme în această săptămână. Sunt în continuare ceva probleme, așa că sper ca până la ora meciului că am o radiografie exactă și corectă asupra potențialului fiecăruia dintre jucători și să fac alegerile cele mai bune”, a spus Grigoraș.

Grigoraș nu face calcule în aceste ultime etape rămase de disputat. „Nu cred că este vreo echipă în campionat care, pur și simplu, să te invite: «Poftim, luați cele trei puncte, duceți-vă acasă și vedeți-vă de treabă». E normal să joace pentru orgoliul lor, pentru viitorul lor, pentru locul în clasament pe care și-l doresc. Într-adevăr, nu au o presiune deosebită, nu sunt nici între primele trei-patru clasate ca să lupte pentru promovare, nici la retrogradare. Dar sunt profesioniști și sunt convins că vor încerca să câștige fiecare partidă. Le-am urmărit rezultatele, le-am urmărit jocul, îi știu și din turul campionatului, când au jucat contra noastră, pentru că nu au făcut foarte multe modifici față de acel lot și acea echipă. Din contră, s-au mai îmbunătățit un pic. Am avut mari probleme, am pierdut acel meci cu 3-0, dar pe teren am reușit in extremis să revenim de la 1-3 și am scos un rezultat de egalitate cu o echipă bună, care ne-a pus mari probleme. E clar că vor dori să câștige și această partidă și că vom avea un meci dificil, dar, repet încă o dată, am încredere în echipă, am încrede în jucători că pot reveni de la o etapă la alta și sunt convins că vor da totul pentru a obține un rezultat bun. Eu nu sunt cu calculele. Ar fi cea mai mare greșeală ce fac în penultima sau ultima etapă. Mă gândesc ce fac în prima etapă, cea mai importantă, după care avem timp să ne gândim la următoarea partidă. Nu putem să facem calcule, pentru că ele pot fi date peste cap”, a mai declarat antrenorul Farului.

Despre meciul cu CS Mioveni, lupta pentru evitarea retrogradării și cum se simte la Farul a vorbit și mijlocașul de 19 ani Daniel Toma, împrumutat în iarnă de la FCSB. „Va fi un meci dificil, Mioveni e o echipă imprevizibilă, dar sperăm să câștigăm și să ne spălăm imaginea după meciul cu Petrolul, care, cu siguranță, a fost un accident. Nu pot să spun că este presiune, dar fiecare meci este dificil, îl tratăm ca pe o finală. Trebuie să facem primul pas ca să câștigăm la Mioveni. Nu pot să spun că ne-am descurcat mai bine acasă sau în deplasare. Așa a fost să fie. E o luptă foarte grea la retrogradare. Echipele sunt echilibrate valoric, dar sper să câștigăm fiecare meci de acum înapote și să ne salvăm. Mă bucur că Farul mi-a oferit șansa de a juca și sper să dau dovadă că pot evolua și la un nivel mai înalt. Mi-aș dori să mă bat cu Farul la promovarea în Liga 1. Dacă acesta va fi obiectivul, cu siguranță că voi rămâne în continuare”, a spus Daniel Toma, care are șapte meciuri jucate în acest an pentru SSC Farul.

În tur, cele două echipe au terminat la egalitate meciul de la Constanta, scor 3-3, după reușitele lui Marius Fotescu (40), Georgian Păun (67) și Nicolae Moise (71), pentru Farul, respectiv Valentin Balint (4), Eduard Stoica (45) și Ionuț Rădescu (52), pentru Mioveni. Totuși, din cauza unei grave erori făcute de stafful tehnic al lui Petre Grigoraș, care l-a trimis pe teren în a doua repriză pe Madikaba Doumbia, neștiind că este în stare de suspendare după ce încasase runda trecută al patrulea cartonaș galben, Farul a pierdut meciul la „masa verde”, cu 3-0.

Partida care începe la ora 19:00, pe stadionul Orășenesc din Mioveni, va fi arbitrată de centralul Ovidiu Petru Oprea (Ploiești) și asistenții Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmbovița) și Cristian Voicu (Focșani). Rezervă este Ana Maria Terteleac (Berceni – Ilfov), în timp ce observatori au fost delegați Cristian Sava (Bacău) și Bogdan Mihai Pâncu (Craiova).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

COMENTARIUL LIVE:

â–ºCS Mioveni: F. Croitoru – Ct. Alexe, Burnea, Trașcu, Ed. Stoica (cpt.) – M. Șerban (Isfan 80′), Rob. Boboc (C. Năstăsie 46′), R. Lazăr – Rădescu, Măzărache, Hergheligiu (Ayza 46′)
Rezerve neutilizate: Val. Sima – Rob. Gherghe, Val. Balint, Kilyen
Antrenor: Daniel Oprița

â–ºSSC Farul: R. Avram (cpt.) – Joao Diogo, Ispas, Ehmann, Neciu – Celestino, Antoche, Doumbia – D. Toma (Tud. Moldovan 70′), Surdu (Nic. Moise 80′), M. Fotescu (G. Păun 66′)
Rezerve neutilizate: Mih. Popa – Sabangeanu, Mih. Șandru, Iani
Antrenor: Petre Grigoraș

â–ºMin 90+4 Final de partidă. SSC Farul câștigă cu 2-0 la Mioveni, cu câte un gol marcat pe final de repriză și după un joc în care a avut atitudine și a fost mai periculoasă

â–ºMin 90+2 Cosmin Năstăsie primește cartonașul galben după ce îl faultează pe Moise

â–ºMin 90+1 Păun pasează cu călcâiul în careu pentru Doumbia, care trage în blocaj, mingea merge în fața careului, Păun o urmărește și trimite pe poartă, Croitoru respinge în stânga, acolo unde Doumbia ajunge primul și trimite din 7 metri puțin pe lângă bara colțului lung

â–ºMin 89 Isfan bate pe lângă poartă, la colțul lung, o lovitură liberă din dreapta careului, dintr-un unghi închis. A încercat să dea cu efect către vinclu

â–ºMin 86 Avram reține în fața barei din dreapta sa, după ce Isfan a preluat în fața careului, iar Măzărache a tras din prima

â–ºMin 83  0-2 Păun bate un corner din dreapta, Paul Antoche se demarcă la colțul scurt, sare la minge alături de alți doi coechipieri, însă reia cu capul și trimite lângă bara din dreapta. Croitoru a rămas pe mijloc, pe linie

â–ºMin 83 Păun centrează din stânga, Croitoru respinge în față, Diogo preia la 14 metri și trage în Lazăr, iar mingea se duce în corner, în dreapta

â–ºMin 82 Doumbia pătrunde în careu pe stânga, primește, e presat de Năstăsie, însă trage din 5 metri, iar Croitoru respinge în corner

â–ºMin 80 La Mioveni, Alexandru Isfan intră în locul lui Marian Șerban

â–ºMin 80 Iese Romeo Surdu și intră Nicolae Moise, jucătorul pe care Petre Grigoraș îl critica dur la finalul meciului trecut

â–ºMin 77 Contraatac Farul după o aruncare de la margine din dreapta a lui Joao Diogo, Doumbia pătrunde pe centru, pasează în stânga la Neciu, care trage însă slab din marginea careului, peste poartă, deși nu avea pe nimeni în față

â–ºMin 76 Surdu are o incursiune în careu pe dreapta, trece de Lazăr, care primește un genunchi în față de la Ayza și atacantul Farului trage la colțul scurt, însă Croitoru respinge în corner. Lazăr acuză lovitura primit în față de la coechipier

â–ºMin 70 La Mioveni a început să plouă mărunt

â–ºMin 70 Daniel Toma se ține de obrazul dreapt și se îndreaptă către marginea terenului, acolo unde bate palma cu Tudor Moldovan și îl lasă pe teren în locul său

â–ºMin 66 Prima schimbare la Farul. Iese Marius Fotescu și intră Georgian Păun

â–ºMin 65 Doumbia primește la 25 de metri central de la Joao Diogo și trage peste poartă

â–ºMin 64 Surdu preia la 15 metri central, însă e blocat imediat de un adversar și nu rămâne în posesia mingiei

â–ºMin 60 Daniel Toma are nevoie de îngrijiri medicale după ce primește o minge în față și acuză dureri la maxilar

â–ºMin 59 Celestino bate direct pe poartă o lovitură liberă de la 35 de metri lateral stânga, iar Croitoru reține la colțul lung și apoi aruncă mingea în față. Fariștii interceptează, Surdu primește în fața careului, preia și trage puternic, iar Croitoru respinge în stânga

â–ºMin 58 Raul Avram primește îngrijiri medicale după faza de mai devreme

â–ºMin 57 Farul scapă pe contraatac, Rareș Lazăr îl ține pe Toma și vede cartonașul galeben

â–ºMin 57 Centrare dintr-un corner de pe dreapta, Năstăsie reia pe spate din careu, Măzărache retrimite înapoi la Burnea, care reia cu capul din 7 metri, iar mingea lovește transversala, aproape de vinclul din dreapta. Avram a plonjat și era acolo cu mâna, sub transversală

â–ºMin 54 Fotescu pătrunde pe dreapta, intră în careu și trage din 15 metri la prima bară, pe jos, însă Croitoru reține fără probleme

â–ºMin 53 Doumbia ajunge la finalizare, în fața careului, însă trage peste poartă

â–ºMin 46  S-a reluat meciul

â–ºMin 46  Oprița schimbă la pauză. Intră Cosmin Năstăsie și Roberto Ayza și ies Robert Boboc și Andrei Hergheligiu. Ayza preia banderola de căpitan de la Eduard Stoica

â–ºMin 45+1 Pauză. Farul conduce cu 1-0 după golul lui Daniel Toma reușit pe final de repriză

â–ºMin 45 Prima repriză e prelungită cu un minut

â–ºMin 43 0-1 Doumbia pătrunde pe stânga, pasează în careu pentru Neciu, care trimite mai departe la 12 metri central la Daniel Toma, iar acesta preia cu dreptul și trage imediat cu stângul, puțin cu băltă, aproape în vinclul din stânga. Croitoru n-a ajuns la minge

â–ºMin 36 Spiritele se încing după un duel chiar în fața asistentului Cristian Voicu. Madikaba Doumbia l-a dezechilibrat în duelul aerian pe Boboc, iar arbitrul a dat fault. Cei doi au avut un conflict verbal după ce faristul acuză că a fost lovit în zona genitală, se dau cap în cap, iar Boboc împinge violent. Arbitrul central se consultă cu asistentul și indică avertisment pentru Doumbia. Doar pentru el, deși și Robert Boboc merita pentru reacția nervoasă

â–ºMin 33 Surdu așează mingea în careu pentru șutul lui Fotescu, care pătrunde din dreapta, trage puternic, Croitoru parează în față, pe lângă Joao Diogo, Fotescu urmărește și trimite din 10 metri central mult peste poartă

â–ºMin 31 Măzărache bate direct în zid lovitura liberă, mingea îi revine, pasează în centru, de acolo se așează pentru șut, balonul e din nou blocat, ajunge la 25 de metri la Lazăr, care trage mult peste poartă

â–ºMin 30 Romeo Surdu primește și el cartonașul galben, după ce îl lovește în genunchi pe Burnea, la o încercare de a respinge de la 19 metri de propria poartă

â–ºMin 26 Minge trimisă în față, Avram iese la 18 metri, plonjează și respinge cu capul, Hergheligiu înceară un lob de la distanță, însă trimite slab, mult în dreapta

â–ºMin 24 Rădescu bate lovitura liberă de la 30 de metri central, peste zid, însă pe lângă poartă, în stânga, Avram a plonjat, însă a lăsat mingea să iasă afară

â–ºMin 23  Marco Ehmann primește cartonașul galben după o intrare dură, prin alunecare la 30 de metri central de propria poartă

â–ºMin 23 Doumbia interceptează mingea, pătrunde pe centru, rămâne cu ea la picior după ce e contrat dur de Trașcu, își fentează în dreapta adversarul din fața careului și trage. Croitoru respinge în lateral, iar Surdu trimite pe lângă bara din dreapta din 8 metri ușor lateral dreapta, după ce mingea respinsă de portar l-a prins puțin prea în față și nu a putut relua bine. Surdu îi reproșează lui Doumbia că nu i-a pasat

â–ºMin 21 Celestino centrează dintr-o lovitură liberă din stânga, de la 25 de metri, Burnea respinge cu capul mingea care se ducea pe bara a doua

â–ºMin 16 Rădescu bate o lovitură liberă din stânga, constănțenii resping cu ușurință de la 14 metri central

â–ºMin 11 Farul are o galerie de circa 20 de suporteri, care încep să cânte și să asigure fondul sonor al meciului. Pe teren, echipele pasează, dar nu-și fac ocazii

â–ºMin 8 Se joacă pe contre, însă, până acum, portarii n-au avut mari emoții din partea adversarilor

â–ºMin 4 Doumbia șutează din fața careului după un contraatac, Stoica deviază, iar mingea e reținută în dreapta de Croitoru

â–ºMin 1 A început partida de la Mioveni

Marius ANGHEL 09 May. 2019, 20:59 Campionat
Pe aceeași temă