Florentin Dumitru: „Nu e o rușine să trec din Ghencea pe la Șimleu Silvaniei”

05 Sep. 2010, 16:30 Campionat
Florentin Dumitru:**

Aflat pentru prima dată sub Măgură,
„Micul Beckham” a fost vedeta meciului dintre FC Silvania și
Petrolul. La 33 de ani s-a mișcat ca la 23. A alergat atât pe
stânga, cât și pe dreapta, a centrat la primul gol și l-a marcat pe
al treilea. A fost de departe omul meciului, amintind spectatorilor
din tribune că acum câțiva ani evolua cu mult succes la Steaua.
Alături de Pompiliu Stoica sau Daniel Oprița – alți doi foști
steliști, Dumitru a fost solicitat la final pentru o ședință foto
cu spectatorii, dar a avut timp că ne spună și câteva impresii.

Florentine, cum a fost
meciul cu FC Silvania?

Ne-am așteptat la un meci greu, dar ni l-am făcut singuri ușor,
marcând acel gol rapid, după care totul a fost la discreția
noastră.

Cât de mult crezi că a contat acel gol în economia
partidei?

Foarte mult, pentru că terenul a fost foarte greu și ne așteptam la
un meci de luptă. În condițiile în care am înscris repede, ei au
fost nevoiți să ne atace, iar noi i-am prins pe contre, astfel că
golurile au venit de la sine. Au avut și ei niște ocazii, dar
diferența putea fi mai mare. Până la urmă, rezultatul reflectă
corect ceea ce s-a întâmplat în teren.

Cum ți se pare trecerea
de pe Stadionul Ghencea pe Stadionul „Măgura” din
Șimleu?

Vin prima oară la Șimleu Silvaniei, dar nu e o problemă. Nu e o
rușine să trec din Ghencea la Șimleu. În viața oricărui jucător
sunt urcușuri și coborâșuri. Fotbalul se joacă pe teren.

Două cuvinte și despre
adversarii de azi…

Nu știam prea multe, chiar dacă ne-au fost prezentate rezultatele
lor de anul trecut. Silvania e o echipă tânără, ambițioasă, care nu
cred că va ajunge să se bată pentru evitarea retrogradării.

Ce-ți dorești cu
Petrolul în acest sezon?

Să câștigăm Seria Vest, iar la anul să putem evolua în Liga I, pe
noul teren, care se construiește la Ploiești.

Cine e Florentin
Dumitru?

  • S-a născut la Bolintin-Vale (jud.
    Giurgiu), pe 23 mai 1977
  • Are 167cm și 63 kg, fiind unul
    dintre cei mai scunzi jucători ce au evoluat pe prima scenă
  • A debutat în Divizia A cu Sportul
    Studențesc, în 1996. După două sezoane, s-a transferat la Astra
    Ploiești, unde a evoluat timp de două campionate.
  • În 2000 a ajuns la Steaua, unde a
    rămas până în 2005, marcând opt goluri și cucerind trei titluri de
    campion și două de vicecampion. Un retur de campionat a evoluat la
    Jiul Petroșani, după care a ajuns la FC Național, club pentru care
    a jucat ultima dată în Divizia A. A trecut la Concordia Chiajna, în
    eșalonul secund, iar în 2008 a renunțat la fotbal. A revenit în
    această primăvară, tot la Chiajna, iar din vară s-a transferat la
    Petrolul Ploiești, alături de alți jucători cu experiență la
    nivelul primei ligi.
  • Florentin Dumitru a fost
    selecționat de 17 ori și la echipa națională, debutând sub
    „tricolor” în 2000, la meciul România – Letonia.


CITEȘTE MAI MULTE PE SPORTUL SĂ‚LĂ‚JEAN

05 Sep. 2010, 16:30 Campionat
Pe aceeași temă