La conferința de presă de joi, în care au fost preÂzentați cei șapte jucători pe care FC Argeș i-a adus în această vară, a fost prezent și Dragoș Șerban, directorul executiv al grupării din Trivale. OficiaÂlul piteștean a vorbit desÂpre problemele adminisÂtrative ale clubului și a adus lămuriri în privința dreptului de promovare în Liga 1. Șerban vorbește despre discuțiile purtate de club cu oaÂmenii de afaceri pentru preluarea echipei, relația cu suporterii și activitatea Centrului de Copii și JuÂniori.
Dragoș Șerban a precizat că obiectivul echipei FC Argeș în noul sezon este clasarea în primele trei locuri ale clasamentului. Oficialul argeșean a spus că se poartă discuții pentru aducerea și altor jucători de valoare pentru întărirea lotului pentru a se putea îndeplini acest obiectiv.
„Doar un eventual investitor poate schimba forma juridică”
Conducătorul argeșean a precizat că doar un investitor privat poate schimba forma de organizare prin preluarea echipei.
„După cum am mai informat, clubul nostru a făcut demersuri la FRF pentru a modifica și completa Regulamentul de Organizare al Activității Fotbalistice pentru a putea valorifica eventualul drept de promovare în Liga 1. În acest moment, regulamentul nu prevede posibilibilitatea de trecere din drept public în drept privat fără a fi sancționați. În 2015, s-a completat ROAF-ul cu un articol în care se spune că un club privat poate cesiona dreptul de participare în competiție unui club de drept public. În sensul invers, deocamdată, nu există această prevedere. Clubul nostru a făcut iarna trecută un memoriu către FRF, prin care a cerut să se completeze acest regulament cu un articol prin care să fie permisă „Cesiunea dreptului de participare în competiții a unui club de drept public către o structură sportivă constituită cu scopul de a continua activitatea de fotbal profesionist”. În Comitetul Executiv al FRF se va lua în discuție exact ceea ce am cerut noi astă-iarnă. La acel moment, am primit asigurări că se va întâmpla acest lucru, dar ni s-a spus că din punct de vedere juridic, este complicat, și se vor căuta soluțiile cele mai bune. Se pare că s-a ajuns la un punct în care se va putea modifica și în timpul campionatului această structură juridică pentru că nu este normal doar în acea lună, până la începerea noului sezon competițional. S-a tot vehiculat că FC Argeș nu a făcut nimic pentru a schimba situația juridică. Ceea ce vreau să punctez este că noi, cei din conducerea clubului, nu putem constitui o structură privată fără a intra sub incidența legilor penale din România. Noi, fiind funcționari publici, nu avem voie să deținem o societate privată, chiar dacă este ONG, SRL, SA, etc. Repet, nu conducerea clubului constituie și schimbă această situație juridică. Doar eventualul finanțator sau eventualii finanțatori care vor veni alături de echipă, pot schimba structura”, a spus Șerban.
„Primăria va susține financiar echipa”
Directorul executiv al FC Argeș susține că este posibil ca într-o perioadă destul de scurtă să se găsească un investitor serios pentru FC Argeș.
„Pentru a rezolva acest impas privind situația juridică, au avut loc mai multe întâlniri cu oameni de afaceri, unii implicați în fotbal și în acest moment, care au fost interesați de secția de fotbal. Nu putem face public numele lor, pentru că au dorit să nu li se dezvăluie identitatea. Noi suntem în tratative destul de avansate cu unii dintre ei. Rămâne de văzut ce se va întâmpla până la final. Și săptămâna viitoare vom mai avea o întâlnire cu un eventual finanțator. Ceea ce ne dorim, este să se schimbe în primul rând ROAF-ul, pentru a putea face chiar în timpul campionatului, această cesiune a dreptului de participare către această entitate privată. Repet, această entitate privată trebuie să fie înființată de finanțatorul sau finanțatorii care vor dori să preia secția de fotbal și să o înscrie în campionat. Indiferent cine va veni, Primăria va rămîne lîngă echipă și va sprijini financiar fotbalul piteștean”, a mai spus Șerban.
„Investitorul trebuie să prezinte garanții”
Șeful clubului din Trivale a vorbit și despre relația cu suporterii: „Am avut și câteva întâlniri cu liderii unei părți a suporterilor, cu care am și mers și la FRF. Mie îmi pare rău că în acel comunicat în care am fost criticat, nu au precizat și faptul că cei de la FRF ne-a lăudat pentru ceea ce se întâmplă la FC Argeș din punct de vedere sportiv. Cei de la FRF ne-au felicitat de față cu reprezentantul suporterilor. Li s-a transmis să aibă răbdare pentru a putea face acest transfer. Problema finanțatorului sau a finanțatorilor trebuie tratată cu maximă seriozitate. Sunt bine știute problemele care au fost și sunt în continuare în fotbalul românesc din punct de vedere al finanțării. Acum este imposibil ca autoritățile locale din Timișoara să finanțeze pe ACS Poli Timișoara. Am văzut că au fost și condamnați să plătească niște despăgubiri. Nouă ni se dăduse în iarnă și o posibilitate printr-o fundație. Chiar a doua zi, după întâlnirea pe care am avut-o cu reprezentanții FRF, în presa centrală s-a scris că cei de la Curtea de Conturi i-au somat pe cei de la la Politehnica Iași să nu mai finanțeze echipa de fotbal. Acea veste a picat cum nu se poate mai rău și pentru noi. Noi încercăm și facem toate eforturile în continuare pentru a rezolva problema investitorului. Echipa se poate transfera și mâine către o entitate privată, dar ce garanție avem că poate începe campionatul? Noi vom cere niște garanții prin care vrem să vedem că se va asigura continuitatea acestei echipe pentru că vorbim despre FC Argeș și nu vorbim despre o echipă No Name”.
Așteaptă avizul OSIM
Dragoș Șerban speră ca magazinul de prezentare să se realizeze într-un timp cât mai scurt. „După cum știți, în iarnă, doi „binevoitori” ai fotbalului argeșean au făcut o contestație la OSIM privind cumpărarea brandului. Acea contestație s-a rezolvat pe 6 iunie 2018, urmând ca din acel moment să intre în comisiile OSIM-ului, contractul de licență pe care clubul îl are cu Primăria pentru a putea valorifica produse promoționale cu marca înregistrată FC Argeș. După cum știți, în România, procesele acestea durează. Până în acest moment, noi nu am primit avizul necesar comercializării produselor cu marca FC Argeș. Este încă pe rolul OSIM-ului. Ni s-a spus că este în lucru. În momentul în care vom primi de la OSIM contractul de licență, atunci vom putea demara acțiunile de marketing pentru a valorifica marca FC Argeș. Sperăm să vină cît mai repede acel aviz”, a mai spus Șerban.
Articol scris de Marius DUINEA