Etapa a doua din faza grupelor Cupei României, ediția 2025-2026, are programate meciuri în această săptămână, marți, miercuri și joi.
Primele patru s-au desfășurat marți și au adus două victorii pentru echipe gazdă, CSC Dumbrăvița (2-1 cu CSM Slatina) și Campionii FC Argeș (2-1 cu Rapid), cât și două victorii pentru echipe oaspete, Concordia Chiajna (3-0 la CS Dinamo) și SC Oțelul Galați (2-1 la Csikszereda).
Miercuri, 3 decembrie 2025, alte patru partide sunt programate în patru intervale de timp și au loc pe stadioanele din Cluj-Napoca (Clujana), Botoșani (Municipal), Ovidiu (Academia Gheorghe Hagi – teren principal) și Arad (Francisc Neuman).
Ultimele patru jocuri din această etapă vor avea loc joi, programul complet, rezultatele și clasamentele putând fi văzute în partea de jos a articolului.
În primul meci al zilei de miercuri, desfășurat la Cluj-Napoca, pe arena Clujana, CS Gloria Bistrița (Liga 2, locul 19) nu a avut mari probleme în a se impune în fața Sănătății Cluj (Liga 3, locul 4 în Seria 8). A făcut-o cu scorul de 2-1, fără să se forțeze prea mult, cu goluri marcate cu puțin timp înainte de pauză și la scurt timp de la revenirea la vestiare. Trupa antrenată de Vasile Miriuță a forțat egalarea, a avut cel puțin două șanse bune de a o face, însă și echipa lui Nicolae Grigore a irosit alte șanse de a se desprinde pe tabelă.
La Botoșani, AFC Botoşani (locul 2 în SuperLiga) a marcat prima, dar a fost egalată până la pauză de AFC Hermannstadt (locul 15 în SuperLiga), pentru ca sibienii să puncteze de alte două ori în partea secundă și să se impună, oarecum surprinător, cu scorul de 3-1.
La Ovidiu, într-un alt joc între două echipe din prima ligă, Farul Constanţa (locul 6) și SC Dinamo (locul 3) au remizat la scorul de 0-0.
În ultimul meci al zilei, UTA Arad (locul 7 în SuperLigă) a umilit FCSB (locul 9 în SuperLigă) cu scor de neprezentare, 3-0, după ce bucureștenii au folosit o echipă experimentală, ba chiar au rămas în inferioritate numerică din minutul 34.
AICI poți vedea rezultatele din prima etapă a fazei grupelor
miercuri, 3 decembrie 2025, ora 21:00
Stadion: Francisc Neuman (Arad).
Arbitru: George Cătălin Roman (Timişoara – Timiş). Asistenți: Alexandru Filip (Constanţa) și Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj – Timiş). Arbitru VAR: Szabolcs Kovacs (Carei – Satu Mare). Arbitru AVAR: Marius Omuţ (Satu Mare). Rezervă: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare). Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare). Delegat joc: Felix Grigore (Bucureşti).
UTA: Gorcea – Flv. Iacob, Stolnik, Al. Benga (cpt.), Alomerovic – Odada (Al. Matei 81′), Sota (Abdallah 46′) – Val. Costache (Dav. Barbu 62′), A. Roman (Van Durmen 62′), Țăroi – M. Coman (Ov. Popescu 71′)
Rezerve neutilizate: Iliev – Țuțu, Poulolo, Padula
Antrenor: Adrian Mihalcea
FCSB: Zima – Pantea (cpt.), Dăncuș, Chiricheș, Kiki (Luc. Ciobanu 79′) – Alhassan, Edjouma (Alecsandroaie 79′) – Colibășanu (Dav. Popa 57′), Oct. Popescu (Luc. Ilie 67′), Rob. Necșulescu (34′ – eliminat) – Thiam (Mat. Manolache 79′)
Rezerve neutilizate: Mih. Popa, Mih. Udrea – Politic
Antrenor: Elias Charalambous
Eliminat: Robert Necșulescu 34′ (roșu direct)
♦Final de partidă la Arad, unde UTA o umilește pe FCSB la scor de neprezentare, scor 3-0, după ce oaspeții au tratat jocul cu mai mulți tineri, dar a și evoluat în inferioritate numerică din minutul 34. UTA acumulează patru puncte în Grupa B și urcă pentru moment pe locul 1. FCSB rămâne cu 3 puncte și pică pe locul 3.
♦Min 90+4 3-0 Țăroi pătrunde în careu și șutează în blocaj o minge primită din dreapta, balonul îi revine și trimite cu capul în fața porții, iar Din Alomerovic pune capul din 5 metri și înscrie în vinclul din dreapta
♦Min 89 La câteva secunde după ce a pătruns pe gazon, Alexandru Matei se accidentează grav urmărindu-l pe Chiricheș. Genunchiul îi fuge într-o parte și este scos în afara terenului cu targa. UTA rămâne și ea în inferioritate. Se joacă 10 contra 10 în ultimele minute.
♦Min 60 2-0 Țăroi pasează, Abdallah țâșnește de lângă Dăncuș și avansează în careu în stânga, pasează simplu pentru Marius Coman, iar atacantul pune latul din 8 metri și înscrie în dreapta. Zima e fără reacție aproape de bara din dreapta sa
♦Min 54 1-0 Pasă lungă în față, Ahdallah preia și pasează mai departe cu călcâiul pentru Valentin Costache, aceste avansează până în fața careului, de unde trage cu stângul și înscrie lângă bara din stânga, bine plasat. Plonjonul lui Zima e inutil.
♦Min 43 Alomerovic centrează din stânga în careul oaspeților, Coman e departe, mingea pică în fața lui Chiricheș, iar acesta, nepresat de nimeni, vrea să o respingă cu capul și o face spre propria poartă. Are noroc că balonul trece de puțin peste transversală și pică pe plasă. Din cornerul din stânga, mingea e deviată cu capul prin fața porții de Stolnik, iar doi utiști nu ajung să devieze în plasă din fața linie!
♦Min 34 Intervine arbitrul VAR și îi solicită lui Roman să revadă faza. Înainte să meargă la monitor, Benga îi transmite ceva arbitrului. Roman merge la monitor, revede faza, anulează galbenul și îi acordă roșu direct lui Robert Necșulescu. Chiar dacă intervenția acestuia a fost neintenționată, lovirea în față a lui Benga nu poate fi iertată!
♦Min 31 Necșulescu intervine cu piciorul sus, la mijlocul terenului, și îl lovește cu piciorul în bărbie pe Benga. Arbitrul arată doar cartonașul galben, iar Benga se ridică și face un semn către juniorul FCSB-ului că îl scuză.
♦Min 25 Ocazie colosală ratată de UTA, prin tehnicul Roman. La o minge centrată din dreapta careului, Țăroi a luftat, numai bine pentru Roman, care s-a demarcat singur la 11 metri ușor lateral stânga, de unde avea de îndeplinit o simplă misiune, să execute un penalty în mișcare. Roman a pus latul stâng din 11 metri și a trimis mult peste poartă. Zima răsuflă ușurat!
♦Min 15 Iacob pătrunde în careu pe dreapta, șutează la poartă pe jos, sre colțul lung, Zima respinge greu și Pantea degajează
♦La fel ca în celelalte două jocuri de azi în care s-au întâlnit echipe din prima ligă, și la Arad s-a produs o modificare în primul 11 față de cum fusese stabilite inițial formulele de start. După Hermanndtadt și Dinamo, acum UTA a schimbat înainte de start. Padula s-a accidentat la încălzire și locul lui în primul 11 a fost luat de către Alomerovic.
♦Min 5 Necșulescu scapă singur în careu pe stânga, pătrunde până în 8-9 metri și șutează la prima bară, dar Gorcea parează în corner
♦Sunt aproximativ 4.500 de spectatori în tribune. FCSB are susținerea unei galerii formată din aproximativ 50 de suporteri. În schimb, galeria echipei arădene boicotează meciul ca formă de protest pentru prețul mare la bilete impus de conducere.
♦FCSB aliniază o echipă experimentală la Arad, cu Dăncuș, Colibășanu și Necșulescu în formula de start. Pe bancă, doar Politic este unul dintre oamenii obișnuiți din lot.
miercuri, 3 decembrie 2025, ora 18:30
Stadion: Complex Sportiv Academia Gheorghe Hagi – teren principal (Ovidiu – Constanţa).
Arbitru: Horațiu Mircea Feșnic (Cluj-Napoca – Cluj). Asistenți: Valentin Avram (Bucureşti) și Alexandru Cerei (Cluj-Napoca – Cluj). Arbitru VAR: Iulian Dima (Bucureşti). Arbitru AVAR: Vasile Marinescu (Bucureşti). Rezervă: Gabriel Mihuleac (Iaşi). Observator arbitri: Adrian Vidan (Bucureşti). Delegat joc: Aurel Ionescu (Bucureşti).
Farul: Raf. Munteanu – Dav. Maftei, Duțu, Pellegrini, Furtado, Nikolov (cpt.)(Radaslavescu 58′), Dican, Grigoryan (Rz. Tănasă 58′), Cr. Sima (Marincean 81′), Markovic (Doicaru 66′), Vojtus (Ramalho 46′)
Rezerve neutilizate: Buzbuchi – C. Gheorghe, D. Sîrbu, Concear
Antrenor: Ianis Zicu
SC Dinamo: Al. Roșca – Kyriakou, K. Boateng, Stoinov, Opruț – Milanov (Sivis 61′), Gnahore (Perica 61′), Mărginean (Soro 46′) – Caragea (Ad. Mazilu 70′), Al. Pop, Ct. Cîrjan (cpt.)(L. Bărbulescu 89′)
Rezerve neutilizate: Epassy – Karamoko, Tabuncic, Mih. Toader
Antrenor: Zeljko Kopic
♦Final de joc la Ovidiu, cu remiză fără gol între Farul și SC Dinamo, scor 0-0. Farul acumulează 2 puncte și e pe locul 4 în Grupa D, în timp ce SC Dinamo are 4 puncte și e pe locul 2.
♦Min 88 Tănasă primește pe culoar în careu, centrează din dreapta prin fața porții, Roșca e depășit, de la bara a doua se respinge în corner din fața lui Marincean
♦Min 83 Mazilu șutează în blocaj din care, din dreapta, mingea îi revine lui șutează cu stângul pe poartă, Munteanu respinge salvator în lateral
♦Min 82 Perica primește în fața careului, preia, trage cu dreptul din 18 metri, puternic, dar pe direcția lui Munteanu, care reține fără probleme
♦Min 67 Opruț șutează din unghi, însă Munteanu salvează și oferă corner
♦Min 52 Cîrjan înscrie din careul mic din pasa lui Pop, după ce Munteanu a respins un șut din dreapta, însă golul e anulat pentru poziția de offside în care s-a aflat Pop la șutul din dreapta
♦Min 31 Pop pătrunde în careu pe dreapta, e presat de Pellegrini, șutează la poartă, însă pe direcția lui Munteanu, care prinde fără probleme
♦Min 26 Meci modest până acum, cu niciun șut pe spațiul porții din partea celor 22 de jucători. Atmosfera din tribună e peste nivelul jocului. Dinamo domină.
♦Karamoko s-a accidentat la încălzire, iar în locul său în primul 11 a intrat Cîrjan, care a și preluat banderola de căpitan de la Gnahore
miercuri, 3 decembrie 2025, ora 17:00
Stadion: Municipal (Botoşani).
Arbitru: Andrei Moroiță (Ploieşti – Prahova). Asistenți: Mircea Orbuleţ (Bucureşti) și Alexandru Vodă (Alba Iulia – Alba). Rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe – Covasna). Observator arbitri: Ioan Onicaș (Zalău – Sălaj). Delegat joc: Dragoş Ionescu (Bucureşti).
FC Botoșani: Kukic (cpt.) – Ant. Dumitru, Diaw, Munoz, Țigănașu, Petro (Aldair 46′), Papa (Ongenda 61′), Andr. Dumitru (Pănoiu 46′), Bodișteanu, G. Cîmpanu (Mailat 65′), Enzo Lopez (Dumiter 85′)
Rezerve neutilizate: Tomache – Rz. Creț, Suta, Gab. David
Antrenor: Leo Grozavu
FC Hermannstadt: Muțiu – Al. Oroian (Biceanu 72′), Jair (Aur. Chițu 72′), Gjorgjievski (Sg. Buș 58′), I. Stoica, Issah, Luc. Stancu, Mihart, Dr. Albu, K. Ciubotaru, Diogo Batista (Ivanov 58′)
Rezerve neutilizate: I. Pop – Vuc, I. Barstan, Căpușă, Bejan
Antrenor: Valentin Negru (secund)
♦Final de partidă la Botoșani, unde FC Botoșani a înscris prima, dar a fost egalată până la pauză, a primit alte două goluri în partea secundă și a cedat cu scorul de 1-3 jocul cu FC Hermannstadt, deplasată fără antrenorul Marius Măldărășanu, aflat pe picior de despărțire de club. Sibienii acumulează 6 puncte și sunt la un pas de sferturi, în timp ce botoșănenii rămân cu un punct după două jocuri și sunt ca și eliminați.
♦Min 78 1-3 Fază de contraatac a sibienilor, Albu așază în stânga pentru Biceanu, acesta centrează din marginea careului în fața porții, iar Sergiu Buș reia cu capul din plonjon, din 6 metri, la prima bară, și înscrie pe deasupra lui Kukic
♦Min 52 1-2 Diogo Batista centrează din dreapta, Miguel Munoz respinge cu capul înspre dreapta, direct în genunchiul lui Diaw, din el balonul sare la Jair, aflat aproape, iar acesta pasează simplu în partea opusă, la Marko Gjorgjievski, care pune latul din 3 metri și înscrie simplu. Marko Gjorgjievski era în offside, însă asistentul Mircea Orbuleţ n-a văzut și Moroiță validează golul!
♦Min 24 1-1 Ciubotaru pătrunde din stânga, îi pasează lui Alexandru Oroian, acesta e nemarcat la 25 de metri, se întoarce cu fața la poartă, nu e atacat de nimeni și îl surprinde pe Kukic cu un șut cu pământul, la prima bară, cea din stânga, de la circa 22 de metri
♦Min 10 1-0 Enzo Lopez primește mingea între fundașii centrali, în fața careului, de la Bodișteanu, preia cu dreaptul, pătrunde până la 12 metri, de unde finalizează cu stângul și înscrie lângă bara din dreapta. Muțiu a ieșit la întâmpinare, dar nu a ajuns la timp pentru a-l bloca
♦Anunțat inițial ca titular, Căpușă s-a accidentat la încălzire și a fost înlocuit în primul 11 cu Mihart.
♦Interesant! Deși meciul de la Botoșani are loc tot între două echipe din prima ligă, acesta nu benefiziază de arbitraj VAR, așa cum trebuie să aibă un astfel de joc din această fază a competiției și cum au avut și precedentele partide, respectiv și cele de astăzi. Cel puțin pe site-ul CCA, meciul de la Botoșani nu are arbitru VAR și AVAR.
miercuri, 3 decembrie 2025, ora 14:00
Stadion: Clujana (Cluj-Napoca – Cluj).
Arbitru: Răzvan Negară (Vaslui). Asistenți: Andrei Diaconu (Iaşi) și Patrik-Ștefan Sandu (Timişoara – Timiş). Rezervă: Dragoș Ionuț Țurcanu (Piatra Neamţ – Neamţ). Observator arbitri: Florin Miron (Sibiu). Delegat joc: Cristian Emil Gîţ (Deva – Hunedoara).
Sănătatea Cluj: Cl. Chindriș – Den. Paul, Milchiș, Core, Șt. Rusu, Gaddo (Bonț 46′), Vescan (Bessong 77′), Saroși (cpt.), Di Giorgio (Ct. Creț 46′), Mare (Yuh 82′), Al. Dar. Pop (Goga 62′)
Rezerve neutilizate: Bălgrădean – A. Crișan, Bunea, Kirali
Antrenor: Vasile Miriuță
CS Gloria Bistrița: Greab (cpt.) – Burdeț, Cavar, Vișinar, Salka, Ieșeanu, Chukwu (E. Mensah 65′), Lehaire (M. Chindriș 65′), Șofroni (D. Covaci 46′), M. Peter (Chiorean 46′), Val. Alexandru (Tavares 81′)
Rezerve neutilizate: Began – King, Bambock, Bodescu
Antrenor: Nicolae Grigore
♦Final de joc la Cluj-Napoca, unde CS Gloria Bistrița trece cu scorul de 2-1 de Sănătatea Cluj, obține primele sale trei puncte în faza grupelor Cupei României și este la egalitate, momentan, cu U Craiova și FCSB.
♦Min 90+4 Mensah rămâne singur cu Claudiu Chindriș în careu, în stânga, încearcă șutul la colțul lung, însă portarul Sănătății respinge și evită un nou gol
♦Min 90+2 Tavares pătrunde în careu pe dreapta, are după el trei adversari, șutează pe jos spre colțul lung, însă mingea trece pe lângă poartă
♦Min 89 Pase multiple pe faza de atac a Sănătății, se centrează din dreapta, Dorin Goga reia din foarfecă din mijlocul careului și mingea trece de puțin peste vinclul din stânga. Sănătatea irosește o nouă ocazie de a egala.
♦Min 77 Paul pasează pe jos din stânga careului, Creț luftează, dar balonul merge în față, către Bonț, care șutează din prima din 8 metri central și trimite mult peste poartă, deși era în poziție perfectă
♦Min 55 1-2 Creț trece ușor de Covaci în flancul drept, centrează în careu, Bonț se demarcă în fața lui Burdeț și deviază cu capul mai departe, în stânga, la Denis Paul, acesta pivotează în 8 metri ușor lateral stânga pentru a șuta cu stângul, cei doi adversari din fața sa nu au reacție, iar mingea trimisă de ”virus” intră în poartă lângă bara din stânga. Meciul e relansat.
♦Min 48 0-2 Pe o contră, Alexandru interceptează mingea la mijlocul terenului și o trimite lobat în față pentru sprintul lui Ibuchi Chukwu. Africanul îl depășește în viteză pe Rusu, îl lobează pe Claudiu Chindriș, ieșit la întâmpinare, și înscrie simplu
♦Min 43 0-1 Chukwu avansează în dreapta, e întâmpinat de Gaddo în fața careului, îl fentează din corp, pasează în centrul careului pentru Valentin Alexandru, care așteaptă balonul și îl trimite din prima, cu dreptul, în bara din dreapta, iar de acolo ricoșează în plasă, prin spatele lui Claudiu Chindriș, rămas fără reacție pe mijlocul porții.
♦Min 23 Chukwu irosește cea mai importantă ocazie de gol de până acum. Africanul primește în careu, are adversar în spate, scapă ușor de el cu o pătrundere în dreapta și trage din 9-10 metri pe lângă bara a doua. Nimeni nu a fost în fața porții ca să devieze în plasă. Bistrița domină jocul.
marți, 2 decembrie 2025, ora 14:00
CSC Dumbrăviţa – CSM Slatina 2-1
Robert Curescu 74′ – penalty, Raul Popa 90+4′ / Abel Stan 47′
marți, 2 decembrie 2025, ora 19:30
Campionii FC Argeş – Rapid 2-1
Robert Moldoveanu 39′, 53′ / Claudiu Petrila 21′
joi, 4 decembrie 2025, ora 18:30
Metaloglobus Bucureşti – CFR Cluj
miercuri, 3 decembrie 2025, ora 14:00
Sănătatea Cluj – CS Gloria Bistrița 1-2
Denis Paul 55′ / Valentin Alexandru 43′, Ibuchi Chukwu 48′
miercuri, 3 decembrie 2025, ora 21:00
UTA Arad – FCSB 3-0
Valentin Costache 54′, Marius Coman 60′, Din Alomerovic 90+4′
joi, 4 decembrie 2025, ora 21:00
Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova
marți, 2 decembrie 2025, ora 17:00
AFK Csikszereda – SC Oţelul Galaţi 1-2
Marton Eppel 76′ / Cristian Chira 38′, Denis Bordun 90+6′
joi, 4 decembrie 2025, ora 14:00
Sporting Lieşti – Metalul Buzău
joi, 4 decembrie 2025, ora 16:15
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Universitatea Cluj
marți, 2 decembrie 2025, ora 17:00
CS Dinamo Bucureşti – Concordia Chiajna 0-3
Ioan Pop 26′, Fabinho 81′, Alexandru Gîrbiță 90′
miercuri, 3 decembrie 2025, ora 17:00
AFC Botoşani – AFC Hermannstadt 1-3
Enzo Lopez 10′ / Alexandru Oroian 24′, Marko Gjorgjievski 52′, Sergiu Buș 78′
miercuri, 3 decembrie 2025, ora 18:30
Farul Constanţa – SC Dinamo 0-0
Primele două echipe clasate în fiecare grupă în parte se califică în faza sferturilor de finală urmând a disputa următoarele meciuri conform schemei de mai jos, cu mențiunea că echipele câștigătoare ale grupelor vor disputa meciurile pe teren propriu. De asemenea, În semifinale, câștigătoarele sferturilor de finală 1 și 3 vor fi gazde.
Faza sferturilor de finală: 8 echipe din grupe / 4 martie 2026
Locul 1 Grupa A – Locul 2 Grupa B
Locul 1 Grupa C – Locul 2 Grupa D
Locul 1 Grupa D – Locul 2 Grupa C
Locul 1 Grupa B – Locul 2 Grupa A
Faza semifinalelor: 4 echipe din ”sferturi” / 22 aprilie 2026
Locul 1 Grupa A – Locul 2 Grupa B vs. Locul 1 Grupa C – Locul 2 Grupa D
Locul 1 Grupa D – Locul 2 Grupa C vs. Locul 1 Grupa B – Locul 2 Grupa A
Finala: 2 echipe calificate din semifinale / 13 mai 2026