Dorinel Munteanu (51 de ani) a debutat cu stângul ca antrenor la CSM Reșița. Miercuri, noua echipă a „Neamțului” a cedat cu 0-1 meciul desfășurat la Miercurea Ciuc, cu FK Csikszereda, în cadrul etapei a 17-a a Ligii 2. Trupa din Valea Domanului se menține pe antepenultimul loc în clasament, poziție retrogradabilă, iar după această deplasare i-a pierdut pentru următorul joc pe Cristian Danci și Bruno Vasiu, eliminați.
Instalat pe banca tehnică în urmă cu trei zile, Dorinel Munteanu nu a putut face minuni la CSM Reșița. La Miercurea Ciuc, bănățenii au primit gol în minutul 20, după ce Norbert Pinter (20) a marcat cu un șut din 15 metri lateral dreapta la colțul lung. Ocazii au avut ambele echipe, însă niciuna n-a mai putut marca. A făcut-o Csuros în minutul 31, însă reușita a fost anulată pentru o poziție de offside.
Dorinel Munteanu: „Nu sunt atât de supărat de rezultat, pe cât sunt pe atitudinea celor doi jucători care au primit cartonaș roșu gratuit”
După meci, Dorinel Munteanu s-a declarat foarte supărat mai ales față de cei doi jucători ai săi, Cristian Danci și Bruno Vasiu, eliminați în repriza secundă. Despre joc, antrenorul a apreciat ca elevii săi au făcut o partidă bună.
„Nu sunt atât de supărat de rezultat, pe cât sunt de supărat pe atitudinea celor doi jucători care au primit cartonaș roșu gratuit, nepermis la un asemenea nivel. Sigur, chiar dacă în prima repriză, adversara noastră de astăzi a fost mai periculoasă, când ne-a și dat gol, în minutul 20, eu consider că am făcut o partidă bună. Dar, bineînțeles, s-a rupt jocul la cele două cartonașe roșii, luate nepermis. După care, în repriza a doua am ridicat tempo-ul și am avut o agresivitate foarte bună. Trebuia să marcăm, am avut și ocazii, dar nu am putut să o facem. Sigur, în opt oameni ne-a fost greu. Ținând cont că echipa gazdă a avut doi oameni în plus, și-a creată câteva ocazii pe final. Sunt dezamăgit de rezultat, dar sunt foarte supărat de atitudinea celor doi jucători care au luat cartonaș roșu. Deși sunt de două zile la echipă, mă gândesc foarte bine ceea ce voi face. Mă așteaptă ceea ce m-a așteptat și în urmă cu două zile, când am preluat echipa: un campionat foarte dificil, un campionat foarte greu, dar eu nu voi ceva și sunt convins că în scurt timp, în următoarele patru etape sau, dacă nu, după perioada de pregătire de iarnă, echipa va arăta altfel.
Liga a 2-a mi se pare, din punct de vedere al palmaresului echipelor care joacă în această competiție, un campionat puternic. Din punct de vedere al jocurilor, Liga 2 nu se ridică la nivelul palmareselor echipelor”, a declarat Munteanu la conferința de presă.
CSM Reșița cu FK Csikszereda: Zimmermann – L. Acka (Banac 85′), Ehmann, Vasiu, Vădrariu – Danci, C. Cristea (cpt.) – Săulescu (Gab. Răducan 49′), Poiană, Dat (D. Ene 76′) – M. Coman
Rezerve neutilizate: Horvat – Raph. Stănescu, Vlădia, Alin Lazăr
Eliminați: Cristian Danci 75′ (cumul de cartonașe galbene), Bruno Vasiu 89′ (cumul de cartonașe galbene)
Cu 16 puncte acumulate în 16 meciuri desfăcurate în 17 etape, CSM Reșița se află pe locul 17, retrogradabil. În runda următoare, echipa antrenată de Dorinel Munteanu joacă sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu, cu Ripensia, formația clasată deasupra ei în clasament, cu trei puncte în plus.
Rezumatul meciului FK Csikszereda – CSM Reșița 1-0:
Declarațiile date la conferința de presă de Dorinel Munteanu și Valentin Suciu, al doilea în limba maghiară:
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Pál Zoltán / FK CsÃkszereda