Venită din postura de lider la Pâncota, Chindia Târgoviște nu s-a ridicat la măsura locului ocupat în clasament. Elevii lui Nicu Croitoru au fost dominați de pâncotani și au pus presiune doar în ultimele zece minute ale meciului cu Șoimii, atunci când gazdele au căzut din punct de vedere fizic. Dâmbovițenii obțin astfel o remiză albă în județul Arad și cad de pe prima poziție a Seria a II-a, depășiți de Gaz Metan Mediaș, pe cea de-a doua, la egalitate cu UTA Bătrâna Doamnă (45 puncte).
„Aș vrea să spun de la început că a fost un joc influențat total de starea terenului, iar asta s-a văzut nu doar la echipa mea, ci și la formația voastră. Și jocul Pâncotei a fost influențat de felul în care s-a prezentat terenul, asta pentru că am văzut partidele lor din acest retur și jucau altceva. Din păcare, astăzi terenul a fost factorul principal al acestei dispute. E foarte greu să construiești o acțiuni coerentă fără să riști să îți pui echipa în dificultate. Ne-am creat câteva ocazii de gol, mai ales cea a lui Honciu, dar și atunci i-a sărit balonul din teren și de aceasta a tras peste. E drept, a avut și Pâncota o situație prin Alin Mihai, dar e greu să joci altceva pe acest teren, decât cu mingi lungi și la bătaie”, a punctat antrenorul celor de la Târgoviște, care uită că gazonul de pe „Eugen Popescu” se află în contiții aproape asemănătoare.
Nicu Croitoru a mai punctat: „Nu știu, sincer, dacă e un punct câștigat sau două pierdute la acest meci. Nu am putut să facem jocul pe care noi îl facem de obicei. Nu avem ca și obiectiv promovarea, noi aveam nevoie de cele trei puncte pentru a ne califica și matematic în play-off. Cred că acum suntem în mare proporție calificați, ceea ce înseamnă că deja ne-am îndeplinit obiectivul. Ne bucurăm că domnul Popa a spus că ne vede promovați, dar mai avem trei meciuri în acest sezon și încă zece importante în playoff, împotriva unor formații foarte puternice. Suntem într-o situație bună, fericită pentru fotbalul românesc, avem banii la zi, dar avem probleme cu infrastructura. Avem atacanți valoroși, dar ei sunt beneficiarii jocului de construcție al celorlalți, dar cum nu am avut cum să ne facem jocul pe acest teren, nu aveau cum să decidă jocul. Practic, ocaziile am reușit să le avem doar ca urmare a unor faze individuale sau din cauza felului în care a sărit balonul din teren”.
În ultimele trei etape din returul sezonului regular al Ligii 2, Chindia va mai juca împotriva echipelor UTA Bătrâna Doamnă (a), Unirea Tărlungeni (d) și Gaz Metan Mediaș (a).
Text și foto: Sport Arad