Golgeterul portughez al „marinarilor” are deja opt reușite și
plănuiește să mai marcheze cel puțin șapte goluri. În ediția
trecută de Liga 1, încheiată cu retrogradarea „marinarilor”, vârful
a punctat de opt ori.
Clasamentul golgheterilor Farului este condus de Chico,
portughezul înscriind opt goluri în 16 meciuri (trei cu FCM Bacău,
două cu Tricolorul Breaza și câte unul cu Victoria Brănești, Dinamo
II și Steaua II).
Chico este urmat de Marius Ene (cinci goluri), Matei și Mansur
(câte două), Gaston, Mățel, Cristocea, Fatai și Ben Teekloh (câte
unul). Lusitanul și-a propus să încheie acest sezon al Ligii a II-a
cu cel puțin 15 reușite. Prin golurile de până acum din acest
sezon, vârful de 28 de ani, venit la Farul de la Varzim (liga a
doua portugheză), și-a egalat deja performanța din ediția 2008/2009
a Ligii 1, când a înscris de opt ori.
„Sper să dau gol și cu Gloria Buzău, dar, sâmbătă,
ca de fiecare dată, de altfel, nu acesta este obiectivul meu
primordial, ci să ajut echipa să câștige celor trei puncte,
indiferent cine-și va trece numele pe lista marcatorilor. Vom avea
un meci greu, pentru că Bu-zăul, deși ocupă ultimul loc
retrogradant, e o formație bună, care a reușit să treacă peste
deficitul de opt puncte cu care a început
campionatul”, a declarat Chico.
Matei, chemat la
națională
Pentru meciul Farul – Gloria Buzău, de sâmbătă, de la ora 11,
antrenorul interimar al „marinarilor”, Gică Butoiu, i-a avut la
dispoziție la antrenamentul de ieri și pe cei trei care, marți, nu
s-au pregătit normal ori nu au efectuat toate exercițiile: Matei,
Bogdan Andone și Andrade. Toți au lucrat fără probleme acum, fiind
apți de joc. La ședința de pregătire au fost prezenți 25 de
„marinari”, celor 22 de marți adăugându-li-se Călin, Calagi și
Forminte, de la Farul II.
„Lui Matei i-am spus să nu lucreze ieri la
capacitate maximă, dar puștiul a fost cel care a ținut să intre
normal, deși mai simte o ușoară jenă în urma contracturii suferite
în meciul cu Steaua II. Matei a spus însă că, dacă stă prea multe
zile, îi va fi greu apoi la meci. M-a bucurat această
atitudine„, a spus Butoiu.
Titular de bază la echipa națională Under-19 a României, Cosmin
Matei a primit o nouă convocare la lot, pentru un stagiu de
pregătire între 7 și 17 decembrie, la Mogoșoaia.
„Meciul cu Gloria Buzău e foarte important pentru
noi. E ultimul din sezon și nu trebuie ratat. Sperăm ca în sânul
lotului să nu apară o stare de relaxare, mai ales că venim și după
două victorii. Trebuie să fim concentrați 100% la ora jocului. Dacă
batem și, astfel, încheiem turul cu 32 de puncte, intrăm în retur
cu șanse mari de promovare. Dacă și distanța față de primul loc se
va reduce la 3-4 puncte, va fi și mai bine. Va fi o situație de
care va trebui să profităm, întrucât Farul merită fără doar și
poate să revină în Liga 1”, a declarat și Bogdan
Andone.
Arbitrează Romulus
Pop
La meciul Farul – Gloria, au fost delegați ca arbitri Romulus Pop
(Tg. Mureș) – Costin Florescu (Baia Mare), Vlad Bârleanu
(București) și, rezervă, Victor Chiriazic (Tulcea). Observator de
arbitri va fi Teofil Iordachi (Vaslui). Farul intră în cantonament
astăzi, după antrenamentul din prima parte a zilei.
Sursă: cugetliber.ro