FC Caransebeș a reușit să-și mențină panta ascendentă din acest retur după ce sâmbătă, în etapa a 19-a a Ligii 2, a obținut un punct în urma remizei albe de pe terenul echipei CS Mioveni. În fața unui adversar ce revenea după mai bine de un an pe teren propriu, pe un stadion proaspăt renovat, gugulanii au rezistat eroic într-un meci în care în ultimele 10 minute au evoluat cu doi jucători mai puțin pe teren și cu Alin Artimon trimis în tribună pentru proteste. Totuși, rezultatul obținut în Argeș nu îi ajută prea mult în clasament pe bănățeni, deoarece s-au distanțat doar la două puncte în fața ultimei clasate din Seria a II-a, Șoimii Pâncota.
La finalul jocului, tehnicianul Alin Artimon era mulțumit cu punctul smuls la Mioveni, date fiind condițiile din final. Acesta spune însă că va pleca nefericit, deoarece a rămas fără doi jucători pentru următorul meci foarte important și că va fi nevoit să plătească o amendă usturătoare pentru eliminarea sa. Cotigă (”80) și Pârvu (”87) au fost eliminați pentru cumul de galbene.
„Eu cred că este un punct meritat pentru noi, ținând cont de dezavantajul numeric în care am terminat meciul. Pentru noi meciul acesta este zero, dacă nu reușim să ne adjudecăm victoria cu CSM Râmnicu Vâlcea. Va fi o partidă dificilă, pentru că este o echipă care se închide și blochează orice încercare ofensivă. Am reușit să îi punem în dificultate pe cei de la CS Mioveni din punct de vedere defensiv. Gazdele au dezvoltat un joc ofensiv slab, poate și din acest motiv. Poate că am fi putut scoate mai mult din acest meci. Nu plec fericit de la Mioveni, pentru că în meciul următor voi avea doi jucători suspendați și, de asemenea, va trebui să plătesc amendă vreo două salarii”, a declarat după meci Alin Artimon.
FC Caransebeș se află pe locul 10 în clasamentul Seriei a II-a, cu 14 puncte, iar în ultimele trei etape are parte de doi adversari pe care îi va întâlni și în play-out și joacă cu derby-ul județului cu Metalul. Iată ce meciuri mai au de jucat gugulanii până la finalul returului: CSM Râmnicu Vâlcea (a), Metalul Reșița (d) și FC Bihor (a).
Foto: Gazeta de Mioveni