Bănel Nicoliță (34 de ani) face senzație la echipa unde este manager, antrenor și jucător. Vineri s-a întors la București pentru meciul cu FCSB 2, echipa secundă a clubului care l-a lansat la națională și în fotbalul mare, și n-a avut resentimente, înscriind un super-gol prin care aducea egalarea după doar 14 minute de joc. Partida s-a încheiat însă cu o înfrângere la scor suferită de CS Făurei, scor 5-2.
După ce la începutul lunii mai, în meciul de pe teren propriu cu Progresul Spartac, câștigat cu 2-1, dădea semnul revenirii cu un gol dintr-o lovitură liberă bătută senzațional, 13 zile mai târziu, Bănel Nicoliță a lovit din nou. De această dată chiar împotriva echipei secunde a clubului cu care a ieșit campion și a jucat în Liga Campionilor.
Ieri, la Baza ARCOM, în București, în meciul cu FCSB 2 din etapa a 29-a a Seriei 2 a Ligii 3, Bănel Nicoliță a înscris în minutul 14 un super-gol. La o lovitură liberă de la 18 metri central, fostul campion cu FCSB a mătut magistrat, peste zid, direct în vinclul din stânga, lăsându-l fără reacție pe portarul Răzvan Ducan. A fost golul egalării, la 1-1, pentru ca apoi, în minutul 29, echipa sa să intre în avantaj cu un șut al lui Finaș Roată de la 18 metri deviat de Călin Tudose. A fost 2-1 la pauză, însă, în partea secundă, tinerii jucători ai vicecampioanei au întors scorul și s-au impus cu 5-2. Au marcat Radu Zamfir (5), Laurențiu Ardeleanu (58), Mihai Lixandru (74), Robert Baciuț (88) și Cătălin Teleru (90+1).
Pentru FCSB 2 au jucat: Răzvan Ducan – Alexandru Bodea, Laurențiu Ardeleanu, Robert Baciuț, Emil Bobaru, Radu Zamfir, Robert Gavrilă, Victor Trucă, Ștefan Cană, Călin Tudose, Emilian Pacionel. Rezerve au fost: Mihai Udrea – Eduard Popescu, Marian Botezatu, Aurel Pirciu, Șerban Tîrlă, Mihai Lixandru, Cătălin Teleru.
Cu o etapă înainte de finalul sezonului, CS Făurei se află pe locul 8 cu 33 de puncte în Seria a 2-a, cea din care a promovat matematic Rapid, în timp ce FCSB 2 se află pe poziția a 13-a, ultima retrogradabilă, cu 27 de puncte. În ultima etapă a campionatului, Făureiul joacă acasă cu Sportul Chiscani (locul 12), iar FCSB 2 are meci la CS Medgidia (locul 9).
Mai jos poți vedea înregistrarea meciului: