Voiculeț are trei oferte din Liga 1, însă nu ar spune nu nici lui ALRO

10 Jun. 2011, 15:58 Bursa transferurilor
Voiculeț are trei oferte din Liga 1,** însă nu ar spune nu nici lui ALRO

Liber de contract, fostul atacant al celor de la UTA Arad,
Adrian Voiculeț, ar putea ajunge la Alro Slatina. Golgheterul Ligii
a II-a a declarat că a purtat discuții cu oficialii grupării
slătinene, o decizie urmând a fi luată în funcție și de celelalte
oferte, jucătorul ofensiv fiind curtat și de U. Cluj și FC
Timișoara.

Principalul marcator al seriei Vest a Ligii a II-a cu 19 goluri
reușite pentru UTA Arad, Adrian Voiculeț, a fost ofertat de
oficialii clubului Alro. Atacantul de 26 de ani se află în atenția
mai multor echipe din primul eșalon, printre care Universitatea
Cluj și FC Timișoara, însă potrivit spuselor acestuia dacă oferta
grupării slătinene este avantajoasă din punct de vedere financiar,
jucătorul ofensiv ar putea îmbrăca tricoul lui Alro.

„A fost o discuție de principiu acum două săptămâni cu
cei de la Alro, însă port discuții avansate cu trei echipe din Liga
I. Dacă nu dau curs ofertelor pe care le am, atunci mă gândesc la
Alro, dar prioritar pentru mine acum este Liga I. Până la urmă
pentru mine fotbalul este un serviciu, iar dacă oferta celor de la
Alro ar fi peste ce mi se oferă din Liga I, da… aș accepta.
Oricum, domnul Nițulescu mi-a spus că o să mă sune zilele astea.
Sper ca până sâmbătă, duminică să am un contract în
față”
, a declarat Adrian Voiculeț.

Optași,
comuna natală a golgheterului

Atacantul Adrian Voiculeț s-a născut în județul Olt, în comuna
Optași, acolo unde în prezent locuiesc părinții săi. Jucătorul
ofensiv ar putea da curs ofertei celor de la Alro, fiind astfel
foarte aproape de casă. Astăzi, tânărul jucător împlinește 26 de
ani. Voiculeț a început fotbalul la Scornicești, iar în decursul
carierei a evoluat la Câmpia Turzii, FC Bihor, Alba-Iulia, FC
Argeș, iar în ultima perioadă la UTA Arad. Printre jucătorii de la
Alro alături de care Adrian Voiculeț a mai jucat se numără
atacantul Adrian Dulcea, cei doi evoluând împreună timp de trei ani
la FC Argeș.

Sursa: Gazeta
Nouă

10 Jun. 2011, 15:58 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă