Conducerea clubului FC Bihor a ajuns la o înțelegere cu
jucătorul Cosmin Iuhas, în vârstă de 26 de ani, care evoluează pe
postul de fundaș stânga și care a semnat cu echipa fanion a
județului Bihor pe o perioadă de șase luni, cu drept de prelungire
pentru încă doi ani.
Cosmin Iuhas a evoluat în turul campionatului la CS Otopeni, dar
a fost jucătorul Universității clujene, care la împrumutat la
formația ilfoveană. În trecut, el a mai evoluat și la FC Silvania
Șimleul Silvaniei.
După o perioadă de antrenamente pe plan local, jucătorii
formației bihorene vor intra de luni într-o nouă etapă a
pregătirilor din această iarnă. Sub comanda antrenorului Gheorghe
Ghiț ei se vor afla în perioada 24 ianuarie – 5 februarie în
cantonament în Ungaria, la Debrecen. Aici vor fi disputate și
primele jocuri din noul an.
Prima dispută este prevăzută pentru miercuri, 26 ianuarie, de la
ora 11, în compania echipei locale DVSC Debrecen, campioana țării
vecine și participantă în Liga Campionilor. Pe 29 ianuarie,
„roș-albaștrii” vor juca în compania celor de la Ujpest Budapesta,
iar pe 2 februarie vor întâlni echipa Gloria Arad.
Sursa: fc-bihor.ro