Anunțat de managerul general Dumitru Tudor ca și achiziționat de ACS Berceni, fostul fundaș al celor de la Ceahlăul, Alexandru Ichim (26 ani), nu va merge la echipa ilfoveană, ci va reveni în Liga 1, acolo unde a jucat pentru nemțeni în ultimii ani. Dorit și de FC Brașov, Ichim s-a prezentat luni la reunirea echipei FC Botoșani și a ajuns la un acord pentru a semna un contract valabil pe doi ani și jumătate.
„Pot să afirm doar faptul că este o grupare de prim eșalon intern. Astăzi am efectuat deja primul antrenament cu noua mea echipă, ne-am înțeles și asupra termenilor din contract, au acceptat condițiile mele iar eu mă pun în slujba antrenorului și a obiectivelor trasate”, a declarat fundașul pietrean pentru realitateamedia.ro.
Ichim era liber de contract după ce Ceahlăul a renunțat la serviciile sale la finalul anului 2015. Cu o experiență bogată în Liga 1, la echipa din Piatra Neamț, fundașul a evoluat puțin în prima parte a sezonului, doar de patru ori.
Pustai vrea să întărească echipa cu jucători din Liga 2 sau 3
În afară de Ichim, la reunirea de luni a celor de la FC Botoșani au participat încă cinci jucători din ligile inferioare. Marius Tomozei (CSM Râmnicu Vâlcea, foto principal, în prim-plan), Flavius Cuedan (Șoimii Pâncota, foto mic), Cătălin Golofca (Rapid CFR Suceava, foto principal, în spatele lui Tomozei), Modjieb Jamali (Metalul Reșița) și Tudorel Tudurache (Știința Miroslava) se pregătesc sub comanda lui Cristian Pustai pentru a-l convinge că merită să rămână la echipa din Liga 1. În plus, Adrian Nicorici și Emilian Lazăr, juniori de la LPS și CSS Botoșani, sunt și ei în probe.
Anunțată atât de conducerea echipei din Botoșani, dar și de cea de la Bacău, prezența la reunire a mijlocașului Adrian Hurdubei, de la Sport Club, nu a mai avut loc, acesta nemaintrând în calculele echipei prim-divizionare.
Toți jucătorii aflați în probe vor efectua vizita medicală alături de componenții lotului și vor merge în primul cantonament, la Gura Humorului. În funcție de randamentul pe care îl vor avea, conducerea clubului din Botoșani va decide dacă ei vor merge și în cel de-al doilea cantonament al echipei, în Turcia, și abia apoi antrenorul Cristian Pustai se va decide dacă se va baza pe ei pentru a doua parte a sezonului.
Foto: George Pohoață (Botoșăneni.ro)