Csik are ofertă să plece de la Satu Mare: „Nu aș vrea să îmi las familia și Olimpia pentru a pleca în Ungaria”

Csik are ofertă să plece de la Satu Mare:**

Pe lângă jucătorii care sunt la final de contract cu Olimpia Satu Mare, conducerea clubului din Liga 2 ar putea să-și piardă și antrenorul principal. Lui Tiberiu Csik i se termină angajamentul pe care îl are cu echipa ce a terminat sezonul pe locul 5 în play-off-ul Seriei a II-a și nu duce lipsă de oferte.

Tehnicianul spune că este dorit în Ungaria, însă ar prefera să rămână la Olimpia. În țara vecină ar urma să facă parte din staff-ul tehnic al unei echipe din prima ligă, dar ar ocupa și funcția de principal la echipa a doua care va evolua în Liga a 3-a.

„Nu neg faptul că am primit o ofertă foarte tentantă din Ungaria. Contractul meu cu Olimpia se apropie de final, am discutat deja și cu membrii din conducerea clubului. Însă mi-aș dori să continui proiectul Olimpia, însă totul depinde de buget. Nu aș vrea să îmi las familia și Olimpia pentru a pleca în Ungaria”, a spus Csik pentru gazetanord-vest.ro.

Miercuri, Tiberiu Csik, împreună cu președintele Dan Băbuț și șeful Centrului de copii și juniori Dacian Nastai, au susținut o conferință de presă în care au prezentat performanțele pe care echipele clubului le-au avut în sezonul competițional 2014-2015.

Legat de echipa pe care o antrenează, Csik a specificat faptul că a ajuns în play-off nu pentru faptul că alte cluburi s-au retras din campionat, ci pentru că Olimpia și-a făcut treaba cât a putut și cât și-a permis. Legat de ce se va întâmpla în următorul sezon competițional nu se știe decât că echipa își reia pregătirile în data de 6 iulie, dar încă lotul nu este definitivat, deoarece nu există un buget. „Toate au fost bune și frumoase, dar fără bani nu știm dacă vom reuși și la anul. Încă nu știm cum va arăta la anul Liga a II-a, iar fără bani nu poți continua. Perioada de pregătire va începe în 6 iulie, se vor efectua meciuri amicale, din lipsa banilor ne vom deplasa cât mai aproape de Satu Mare. Să vedem ce va fi și cu lotul, depindem și de ședința de Consiliul Local de joi pentru că nu poți să ții jucători de valoare pe o anumită sumă și promisiuni”, a mai spus Csik.

Pe aceeași temă