La doar șase săptămâni după transferul la Campionii FC Argeș, echipă cu care semnase pe trei ani și îl anunța ca „o adevărată lovitură de imagine„, portarul Robert Popa (16 ani) revine în Liga a 3-a, la Flacăra Horezu.
Doar șase săptămâni a durat colaborarea dintre internaționalul Under 16, Robert Popa, și clubul de eșalon secund antrenat de Nicolae Dică. Piteștenii au plătit către SCM Râmnicu Vâlcea grila de formare a jucătorului și l-au transferat, dar săptămâna trecută au reziliat de comun acord contractul, preferând să aducă sub formă de împrumut un alt tânăr, pe Răzvan Ducan (18 ani) de la FCSB. Vâlceanul a apărat constant în amicale, dar nu a fost titular în primele două etape ale sezonului, fiind preferat Sebastian Agachi, fapt care a dus la această ruptură.
Devenit liber de contractul cu Argeșul, Robert Popa a revenit la Flacăra Horezu, acolo unde sezonul trecut a evoluat sub formă de împrumut. După readucerea lui Popa, Horezu a renunțat la Alexandru Manea, venit de la Universitatea Craiova 2, care va ajunge la Deva.
Un alt fost jucător al Flacărei, Adrian Stănică este și al aproape de revenirea în Treapt, după ce sezonul trecut a evoluat la CSM Slatina. Stănică se antrenează deja sub comanda antrenorului Adi Popa și urmează să semneze contactul în aceste zile.
„FC Argeș a dat astăzi o adevărată lovitură de imagine și a transferat un jucător de mare viitor. Conducerea clubului din Trivale a ajuns la o înțelegere pentru următoarele 3 sezoane cu portarul Robert Popa, titularul României Under 16. Născut în 2003, Popa este un gooalkeeper cu talie, măsurând 190 cm la vârsta de 15 ani. Are în palmares de 5 partide la Naționala U15 a României și încă 5 la Naționala Under 16.
În sezonul trecut, puștiul a apărat poarta formației Flacăra Horezu, formație care s-a luptat pentru promovarea în Liga a II-a până în ultimele etape, fiind titular incontestabil. Robert Popa a fost format la CSM Râmnicu Vâlcea de antrenorul Gicu Deaconescu și a debutat la vârsta de 12 ani la Juniorii Republicani Under 17 ai formației din Zăvoi, deși era mai mic de vârstă cu 4 ani. Popa a atras și atenția cluburilor importante din România, FCSB și FC Voluntari fiind interesate de serviciile sale. Tânărul gooal-keper a preferat Piteștiul, fiind foarte aproape de casă, dar și datorită încrederii care i-a fost acordată de oficialii clubului nostru. La cele două cluburi de Liga I, Robert nu avea garanția că va apăra din cauza vârstei fragede, preferând să vină sub comanda lui Nicolae Dică care acordă o mare încredere tinerilor de mare perspectivă. Popa este al nouălea fotbalist care în această vară ajunge sub comanda managerului Nicolae Dică.
Clubul nostru îi transmite pe această cale lui Răzvan Robert Popa, tradiționalul „Bine ai venit!” și îi dorește evoluții cât mai bune în poarta echipei noastre”, suna prezentarea făcută de Campionii FC Argeș lui Robert Popa.
„Am avut mai multe oferte, echipe de Liga 1, precum FC Voluntari, U Craiova sau CFR Cluj, dar și Turris Turnu Măgurele. Dar sunt bucuros că am făcut un pas în față și am ajuns la FC Argeș. Sunt conștient că nu aveam cum să apăr acum la Liga 1. Pentru mine, indiferent câte jocuri voi apăra în sezonul viitor la Argeș, va fi un bonus. Concurența este mare, va conta mult și evoluția mea din amicale, dar mă voi lupta pentru titularizare. Sunt sigur că Flacăra Horezu va rămâne o forță în Liga a 3-a”, spunea, pentru Liga2.ProSport.ro, Robert Popa, ducă ce semna cu echipa argeșeană.
Articol scris de Adi Georgescu