Bugetul cu care Costel Lazăr va ”aborda promovarea” cu Petrolul și comparația cu anii trecuți: ”Acum am câștigat sume prin reziliere.” În ce relație este cu suporterii și ce spune despre o nouă ratare a obiectivului | VIDEO

Marius ANGHEL, Carmen MANDIȘ 09 Jun. 2021, 12:37 Liga 2

Costel Lazăr, președintele clubului Petrolul, regretă faptul că Veolia a decis unilateral să se retragă din postura de partener finanțator al echipei ploieștene după ce s-a ratat pentru al treilea an la rând promovarea în Liga 1. Însă, conducătorul formației prahovene este încrezător că va avea la dispoziție un buget prin care să reușească de această dată accederea în primul campionat de fotbal din România.

Veolia a rămas la Petrolul doar ca sponsor și sunt zvonuri că va asigura o sumă de circa 500 de mii de euro, adică aproape de un sfert din cât punea la dispoziție în ultimele trei sezoane.

Pentru a avea un buget necesar promovării, de cel puțin două milioane de euro, Lazăr a spus la ProSport LIVE că așteaptă și alți privați să se alăture clubului, însă speră și la un parteneriat cu Consiliul Local al Municipiului Ploiești.

Costel Lazăr, despre bugetul Petrolului: ”Mai aștept vreo patru-cinci societăți să vină cu forța Veoliei să ne sponsorizeze”

Conducătorul Petrolului spune că în această vară a reușit să câștige bani prin negocierea cu jucătorii care nu au mai fost doriți la club și s-a ajuns la un acord de reziliere, în comparație cu anii trecuți, când toți cei care plecau primeau și bani.

Întrebat în ce buget se încadrează pentru noul sezon de Liga 2, Lazăr (foto principal, al doilea din stânga, alături de Mădălin Mihailovici, primul din dreapta, reprezentantul fostului partener finanțator al Petrolului, firma Veolia) a răspuns că cu un buget de două milioane de euro poate ataca promovarea în Liga 1, însă nu a spus dacă are și acești bani la dispoziție.

”Nu mai avem de reziliat contracte. Spre deosebire de alți ani, când se plăteau sume pentru rezilieri, anul acesta am câștigat sume prin reziliere. Adică jucătorii au renunța la bani. Vizavi de buget, vă pot spune că cu un buget de două milioane de euro putem aborda promovarea. Și să nu uităm că avem o academie cu copii foarte buni, care a fost construită în timp, iar pentru acești copii s-au plătit grile de formare de către fostul finanțator, Veolia, cărora trebuie să le mulțumesc pentru că au fost super ok din toate punctele de vedere. Îmi pare rău că nu mai continuă lângă noi ca finanțatori sau ca partener al clubului, ci doar din punct de vedere al sponsorizării. Dar tot e ceva. Oricum, mai aștept vreo patru-cinci societăți să vină cu forța Veoliei să ne sponsorizeze”, a spus Costel Lazăr la ProSport LIVE.

”Pot fi anunțate vremuri grele sau pot fi anunțate vremuri foarte frumoase. Depinde de rezultatele echipei”
Costel Lazăr, președinte Petrolul, la ProSport LIVE

Costel Lazăr, în centru, recunoaște că Petrolul trece printr-o situație delicată. Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Președintele Petrolului spune că are o relație bună cu suporterii, dar și că o nouă ratare a promovării nu ar fi o dramă: ”Să promoveze alții, care n-au investit nimic în fotbal”

Actualul președinte al Petrolului a fost instalat în această funcție în vara trecută, la începutul sezonului recent încheiat. Lazăr nu vrea să fie asociat cu ceilalți conducători din precedentele două ediții de campionat în care s-a ratat promovarea. Nu se teme însă de furia suporterilor, în cazul în care nu se va reuși nici în al patrulea an accederea în Liga 1, mai ales că acum situația financiară a clubului nu este una deloc asigurată.

”Nu am frisoane, pentru că trebuie să jucăm fotbal și trebuie să ne facem datoria. Eu sunt de zece luni și dacă mă asimilați cu cei trei ani faceți o mare greșeală. Nu s-a prins play-off-ul de promovare, dar v-ați uitat și la arbitraje? Cum să prindem play-off-ul de un an și jumătate? Și mă opresc”, a comentat Lazăr, care a spus și în ce relație se află cu suporterii pătimași ai Petrolului: ”Din punctul meu de vedere, relația cu suporterii este foarte bună. Trebuie gestionată situația. Au înțeles situația în care ne aflăm, au înțeles că nu mai putem merge la infinit cu fel de fel de promisiuni. Vrem să știm pe ce ne bazăm. Asta este. Mai rămânem un an la Liga a 2-a.

Creștem copiii noștri, îi promovăm, îi transferăm pe sume importante sau nu. Asta e politica clubului pe care o vom stabili și nu reprezentanții suporterilor. Dacă stăm cu copiii pe care vrem să-i creștem. Să promoveze alții, care merită, care au meritat și până acum, și n-au investit nimic în fotbal (n.r. – vorbind ironic).

CITEȘTE și: Costel Lazăr, despre posibilitatea financiară a ACS Petrolul 52 de a participa la licitația pentru mărcile Petrolul: ”Sunt atât de hârșâit în fotbal, încât nu mă mai sperie nimic.” Cum comentează posibila implicare a politicului în viața clubului | VIDEO

Ediția ProSport LIVE cu Nicolae Constantin:

https://www.youtube.com/watch?v=LxmSvEllMiI&feature=emb_title

https://liga2.prosport.ro/seria-1/nicolae-constantin-dezvaluiri-despre-negocierile-pentru-numirea-sa-ca-antrenor-la-petrolul-le-am-spus-sa-puna-pe-hartie-ce-pot-sa-mi-ofere-si-eu-semnez-motivul-pentru-care-crede-a-19188542

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-lazar-despre-posibilitatea-financiara-a-acs-petrolul-52-de-a-participa-la-licitatia-pentru-marcile-petrolul-sunt-atat-de-harsait-in-fotbal-incat-nu-ma-mai-sperie-nimic-ce-19188559

https://liga2.prosport.ro/seria-1/scoaterea-la-licitatie-a-marcilor-petrolul-a-fost-amanata-motivul-care-a-dus-la-aceasta-decizie-19188490

https://liga2.prosport.ro/seria-1/conducatorii-clubului-petrolul-sunt-de-acord-cu-asocierea-cu-primaria-ploiesti-dupa-ce-partenerul-finantator-s-a-retras-scrisoarea-de-intentie-trimisa-edilului-andrei-volosevici-si-reactia-presedint-19188344

Marius ANGHEL, Carmen MANDIȘ 09 Jun. 2021, 12:37 Liga 2
Pe aceeași temă