Boghițoi și Liviu Mihai II nu mai fac parte din lotul Farului

Anghel Marius-Octavian 03 Nov. 2010, 14:03 Liga 2
Boghițoi și Liviu Mihai II** nu mai fac parte din lotul Farului

Reclamând restanțe financiare, cei doi „marinari” au depus
memorii, iar conducerea clubului constănțean a decis ca, până la
soluționarea litigiilor, jucătorii să nu se mai pregătească cu
prima echipă.

Atacantul Ionel Boghițoi și mijlocașul Liviu Mihai II nu se mai
antrenează cu Farul. Decizia a fost luată de conducerea grupării,
după ce jucătorii au depus memorii în urma restanțelor financiare
pe care le are clubul față de ei.

„Nu mi-am primit banii de patru luni. Am solicitat să-mi fie
achitate drepturile financiare și să fiu declarat liber de
contract”
, a declarat Liviu Mihai II (22 ani).
„Eu am de luat bani pe ultimele două
luni”
, ne-a spus și Boghițoi (28 ani), care vrea,
prin intermediul memoriului, doar suma restantă, nu să ajungă și
jucător liber.

„Faptul că avem întârzieri la plată față de fotbaliști
e o situație reală, nu neagă nimeni. Oricum, nu numai Farul se
confruntă cu asemenea probleme. Însă Liviu Mihai II și Boghițoi
puteau da dovadă de înțelegere, cu atât mai mult cu cât nici n-au
evoluat foarte mult până acum. Pe Liviu l-am tot așteptat, voiam
să-l vedem la joc, însă el a fost accidentat mereu. Înțelegeam dacă
ridica problema banilor Câmpeanu, care a dat patru goluri, a jucat
și cu probleme medicale, iar acum e răcit cobză. Sau Pașcovici,
Barbu, Liviu Ștefan… Ceilalți cum au înțeles, iar cei doi nu? Cum
mai pot da ochii în vestiar cu restul colegilor? Astfel că am decis
ca, până la soluționarea memoriilor, L. Mihai II și Boghițoi să nu
mai facă parte din lotul mare. Suntem în urmă cu banii cu o lună și
jumătate, dar sperăm ca în această săptă-mână să rezolvăm problema,
dacă nu total, măcar în mare parte”
, a declarat Relu
Damian, președintele Farului.

Pe lângă cei doi, solicită plata restanțelor și Marius Soare.
Jucătorul de 23 de ani, aflat în refacere după grava accidentare
din sezonul trecut, se plânge că nu și-a luat banii de șapte
luni.

În afară de Liviu Mihai II și Boghițoi, la antrenamentul de ieri al
Farului nu au participat nici Buzea și Câmpeanu, iar Abuzătoaie a
lucrat separat. Buzea și Abuzătoaie nu vor fi apți pentru meciul
Concordia Chiajna – Farul, de sâmbătă, partidă în care va reveni
Vajou, refăcut după enterocolita de care a suferit acum 14 zile.
Buzea va fi indisponibil minimum două săptămâni, în urma
accidentării de la coapsa stângă din meciul cu Gloria Buzău, care
se pare că e mai mult decât o contractură musculară. În cazul lui
Abuzătoaie e vorba de o recidivă a vechii sale probleme de la
piciorul stâng, după ce jucătorul a forțat revenirea.

Altfel, pe lângă Alexandru Răuță și Timur Isleam, la pregătirea de
ieri a Farului a participat un al treilea goal-keeper din pepiniera
Farului, Răzvan Pascale (18 ani).

„E bine că am câștigat cu Gloria Buzău, pentru că aveam
nevoie de victorie ca de aer. Mă bucur că am izbutit să înscriu
sâmbătă un gol de trei puncte, a doua mea reușită de până acum,
după cea cu Viitorul, care nu ne-a adus însă ceva. Sperăm să
scoatem un rezultat bun, măcar un egal, și la Chiajna, unde trebuie
să ju-căm fără frică. Avem a doua apărare din serie (opt goluri
primite), însă și cel mai slab atac (doar șase reușite). Se pare că
nu suntem inspirați în fața porții, pentru că ocazii ne creăm. De
altfel, avem doar doi marcatori, Adi Câm-peanu și eu. La finalul
turului, sperăm într-o clasare la mijlocul clasamentului. Cred că
ar fi ideal, având în vedere situația de la Farul”
,
Sergiu Scărlătescu, mijlocaș dreapta Farul.

Sursa: Cuget
Liber

Anghel Marius-Octavian 03 Nov. 2010, 14:03 Liga 2
Pe aceeași temă