Andrei Șanta a fost reconfirmat ca antrenor la FC Brașov și are credit total din partea şefilor, după umilința cu Petrolul. ”Limoniu” cere selecție ”la sânge”

Adi MARICA 19 Oct. 2021, 15:29 Liga 2
Andrei Șanta a fost reconfirmat ca antrenor la FC Brașov și are credit total din partea şefilor, după umilința cu Petrolul. ”Limoniu” cere selecție ”la sânge”

Andrei Șanta continuă ca antrenor principal la FC Brașov și după debutul cu stângul pe banca tehnică, 0-4 acasă cu Petrolul. Acesta are credit total din partea lui Ioan Mărginean și a celorlalți oficiali ai grupării înființate în vară și care a cesionat locul nou-promovatei Corona Brașov.

Ioan Mărginean: ”Am spus și în vară că e nevoie de un proiect pe un an. Suntem total nemulțumiți de aportul jucătorilor”

Președintele clubului brașovean are răbdare cu Șanta, așa cum nu a avut cu Ilie Stan. Ioan Mărginean spune acum că Brașovul are nevoie de un proiect care să aibă rezultate imediate, nu de unul pe trei ani, cum tot susținerea antrenorul demis.

”Am ajuns într-un punct în care noi știam ce am moștenit. Problema este că cele nouă puncte obținute în prima parte a sezonului sunt foarte puține, iar acum programul este mult mai greu. Echipa trebuie să treacă din mers peste această schimbare de antrenor. Mergem pe mâna noastră și credem că Andrei Șanta poate face o selecție curată, la sânge, fără scrupule. Cine dovedește, rămâne de la iarnă, cine nu, ne strângem mâinile bărbătește și ne despărțim! Antrenorul este singurul abilitat să-și facă stafful, să-și facă programul, iar eu îi acord tot sprijinul. Acum va trebui să fim bărbați!

La Brașov se vrea fotbal de performanță și pe această cale le cer scuze brașovenilor pentru că un astfel de rezultat cum a fot cel cu Petrolul lasă urme. Trebuie să ne asumăm, pentru că, în vară, s-a făcut o selecție într-un proiect care se anunța cu surle și trâmbițe pe 3 ani. Eu am fost singurul care am tras semnalul de alarmă și am spus nu! Am spus și atunci că e nevoie de un proiect pe un an, să vedem mai întâi până în iarnă dacă ne potrivim, dacă avem idei comune pentru a face performanță. Suntem total nemulțumiți de aportul jucătorilor. Ei sunt sigurii care pot repara această situație”, a spus ”Limoniu” Mărginean.

În primele nouă etape, echipa a fost condusă de Ilie Stan, antrenor care fusese numit înainte de aducerea lui Ioan Mărginean ca președinte, între cei doi fiind mai tot timpul dispute.

Ședință cu jucătorii. Andrei Șanta: ”Vine altcineva din iarnă, dă cu DTT pe aici și plecați de unde ați venit, din Liga a 3-a!”

Andrei Șanta a trecut greu peste eșecul sever din meciul cu Petrolul. Înaintea primului antrenament din această săptămână, Șanta a avut o discuție cu jucătorii în vestiar.

”Fotbal mi-a dat totul, și ca jucător, și ca antrenor. Eu nu pot să păcălesc fotbalul! În prima repriză, în afara acelui corner în care am luat gol, am fost la nivelul lor. Petrolul a avut o posesie mai bună, dar și ne-am închis bine, am pasat, am avut și ocazii să egalăm. A intervenit golul doi, tot din faza fixă, după care eliminarea lui Burlacu și ne-am dus în cap! Conducerea este alături de mine, nu sunt probleme, sper să ieșim din această situație, chiar dacă avem un program greu în continuare. Eu am mare încredere în jucători. Trebuie să ne adunăm toți, jucători, antrenori, conducere. Este clar că trebuie să muncim mai mult la antrenamente, eu voi continua să le redau jucătorilor plăcerea de a juca fotbal, voi lucra mai mult tactic, voi lucra faze fixe. Chiar le-am spus jucătorilor: «Voi ce vreți să faceți? Vine altcineva din iarnă, dă cu DTT pe aici și plecați de unde ați venit, din Liga a 3-a! Vă doriți să ajungeți în Liga 1? Dacă nu ajungi să joci măcar în Liga 1 ați jucat fotbal degeaba.» Cred că sunt jucători care se mulțumesc cu puțin. Sunt unii jucători tineri, care pot crește, dar se mulțumesc cu puțin”, a spus Andrei Șanta.

FC Brașov, pe locul 16 în Liga 2

După încheierea etapei a 10-a a Ligii 2, FC Brașov a pierdut o poziție în clasament, acum fiind pe locul 16, cu 9 puncte. În runda a 11-a, echipa antrenată de Andrei Șanta are un meci la fel de dificil ca cel cu Petrolul. Va evolua luni, 25 octombrie, de la ora 15:30, la Concordia Chiajna, ocupanta locului 3, formației care sâmbătă a pierdut primul ei meci în acest sezon, 0-1 la Avrig cu CS Comunal Șelimbăr.

Foto text: Alex Nicodim / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-umilita-de-petrolul-andrei-santa-esec-la-debutul-ca-antrenor-principal-e-greu-astia-sunt-jucatorii-mergem-mai-departe-cu-ei-19205864

 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-petrolul-se-joaca-de-la-ora-1230-gazarii-pot-profita-de-pasul-gresit-de-concordia-si-steaua-19205744

Adi MARICA 19 Oct. 2021, 15:29 Liga 2
Pe aceeași temă