FC Brașov continuă seria slabă din campionat și după meciul cu Petrolul, pierdut clar pe teren propriu, cu scorul de 0-4, la primul joc cu Andrei ”Toto” Șanta antrenor principal.
Petrolul a dominat startul jocului de pe Tineretului, din etapa a 10-a a Ligii 2, iar golul a venit după o faza fixă. Corner Tucaliuc, iar Jarovic i-a luat fața lui Mutu și a înscris cu o lovitură de cap din 6 metri. Constantinescu a ratat șansa să majoreze scorul, după care elevii lui Andrei Șanta au prins curaj. Negrean a ratat ocazia primei reprize, după o centrate a lui Dumbravă, dar Avram a avut reacție. Până la pauză, Roșu și Negrean nu au găsit spațiul porții ploieștenilor, iar Vasile Constantin a executat lamentabil o lovitură liberă de la marginea careului.
”Găzarii” au început mai bine partea secundă, Ticu a fost blocat de Gherghe, dar la faza imediat următoare, tot după un corner, Tucaliuc a centrat perfect, iar Cebotaru a înscris cu capul din 5 metri. Burlacu a fost eliminat pentru două galbene în minutul 58, iar Petrolul a profitat imediat și a dus scorul la 3-0 prin Jarovic. Țicu a marcat pentru 4-0 dintr-un penalty acordat pentru un fault al lui Dumbravă la Mario Bratu.
S-a terminat cu o nouă înfrângere la scor pentru FC Brașov, care se scufundă în clasament. Petrolul e pentru a patra etapă consecutivă pe locul 1 în Liga 2.
Andrei Șanta debutează, astfel, cu un eșec usturător la primul meci în care a fost antrenor principal.
”Toto” nu a găsit explicații pentru modul în care jucătorii săi au tratat fazele fixe, cele care i-au și adus eșecul cu Petrolul.
”La 0-4 nu mai ai ce să comentezi. Mie ce îmi pare rău este că și vineri și sâmbătă am pregătit fazele fixe și uite ce goluri am încasat. I-am așezat cu mâna mea! Aici mai intervine și responsabilitatea jucătorilor. Eu zic că prima repriza a fost echilibrată, am avut ocazii, dar fotbalul se joacă pe goluri.
În partea secundă am luat repede gol din fază fixă, mai e și eliminarea lui Burlacu… E greu. Ăștia sunt jucătorii, mergem mai departe cu ei. La momentul de față este o diferență de valoare între cele două echipe. Nae are o echipă bună”, a spus Andrei Șanta după jocul cu Petrolul.
Sub comanda lui Ilie Stan, FC Brașov a mai încasat o înfrângere umilitoare, cu Unirea Slobozia, scor 0-6, tot pe Tineretului. În aceste zece etape, echipa nou-promovată în Liga 2 a mai pierdut cu CS Comunal Șelimbăr (1-2 la Avrig), Steaua (0-1 pe Tineretului) și Astra (0-2 la Giurgiu). În rest, are două victorii și trei remize.
După acest eșec, FC Brașov a căzut o poziție în clasamentul Ligii 2, de pe locul 15 pe 16, cu 9 puncte.
Etapa viitoare, a 11-a, FC Brașov are meci tocmai luni, 25 octombrie, de la ora 15:30, în deplasare la Concordia Chiajna (locul 3). E alt joc deficil pentru echipa de sub Tâmpa, contra unui adversar aflat în Top 6 și care vine după primul eșec înregistrat în acest sezon, 0-1 la Avrig cu CS Comunal Șelimbăr.
Foto: Alex Nicodim / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-petrolul-se-joaca-de-la-ora-1230-gazarii-pot-profita-de-pasul-gresit-de-concordia-si-steaua-19205744
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-10-cinci-meciuri-incep-de-la-ora-1100-concordia-incearca-la-avrig-sa-urce-cel-putin-pentru-o-zi-pe-primul-loc-19205447