Andrei Mureșan amână decizia de a-și încheia cariera de fotbalist și revine la ”U” Cluj: ”Aș fi făcut o greșeală mare. Acești oameni mi-au arătat iubire”

Vlad MĂCICĂȘAN 13 Aug. 2020, 15:49 Liga 2
Andrei Mureșan amână decizia de a-și încheia cariera de fotbalist și revine la ”U” Cluj: ”Aș fi făcut o greșeală mare. Acești oameni mi-au arătat iubire”

Oficialii clubului Universitatea Cluj au reușit să-l convingă pe fundașul central Andrei Mureșan (35 de ani) să renunțe la ideea de a se retrage din activitate și să mai rămână un an alături de echipa din Liga 2 la care evoluase ultima dată.

Jucătorul originar din Turda a decis să se întoarcă la ”U” Cluj, echipă de la care s-a lansat în fotbal, și de la care luase decizia să renunțe la cariera sa după ce a jucat în doar două meciuri în 2020 (cu Argeș 1-1 și Metaloglobus 1-2), până în momentul întreruperii campionatului din cauza pandemiei COVID-19. În iarnă își încheiase conturile cu CFR Cluj și semnase cu ”U”.

Andrei Mureșan, convins să continue cu ”U” Cluj

În cele din urmă, Andrei Mureșan, fotbalist cu 3 titluri și 4 cupe în palmares, a fost întors din drum și ar putea face cuplu cu Gabriel Tamaș în centrul defensivei clujene, în sezonul viitor al Ligii 2.

„Am ales să mă întorc în primul rând pentru colectivul care este aici, la FC Universitatea Cluj. Acești oameni mi-au arătat iubire și la un astfel de lucru eu nu am cum să ramân indiferent. În al doilea rând mi-e dor de fotbal, faptul că am stat fără fotbal mi-a arătat că aș fi făcut o greșeală mare, pe care cu siguranță o regretam mai târziu. Sper din suflet ca anul acesta să aducem echipa în prima ligă, atât pentru noi, cât și pentru suporteri”, a spus Andrei Mureșan pentru fcucluj.ro.

În cariera sa, Andrei Mureșan a mai jucat pentru Gloria Bistrița, Kuban Krasnodar (Rusia), Khazar Lankaran (Azerbaidjan), Astra și Sheriff Tiraspol (Moldova).

Andrei Mureșan apucase să joace în două dintre cele trei meciuri oficiale desfășurate de ”U” Cluj în 2020, până la suspendarea campionatului din cauza pandemiei. Foto: Flaviu Buboi / Sport Pictures

Prin readucerea lui Andrei Mureșan, ”U” Cluj își ridică din nou media de vârstă a lotului. Cei mai vârstnici jucători, trecuți de 30 de ani, pe care Adrian Falub îi are la dispoziție sunt: Gabriel Tamaș (36 de ani, 9 noiembrie 1983), George Florescu (36 de ani, 21 mai 1984), Dorin Goga (36 de ani, 1 iulie 1984), Laurențiu Rus (35 de ani, 7 mai 1985), Andrei Mureșan (1 august 1985) și Daniel Novac (32 de ani, 26 septembrie 1987).

Vlad MĂCICĂȘAN 13 Aug. 2020, 15:49 Liga 2
Pe aceeași temă