Florin Bratu are o mulțime de noutăți în lotul deplasat în cantonamentul de la Valea Iașului, început de marți, 20 ianuarie 2026, și care se va întinde până în data de 27 ianuarie.
La CS Dinamo au ajuns jucători de la patru adversare din Liga 2, are un nou împrumut de la SC Dinamo, dar și un jucător adus din Liga 3 și alții doi din afara României.
Adăugând și cele două nume promovate de la juniori, trupa din ”Ștefan cel Mare” are nu mai puțin de 12 nume noi în lot, după ce în această iarnă s-a despărțit de zece jucători.
25 de jucători conține lotul pe care CS Dinamo îl are în cantonamentul din județul Argeș, iar 12 dintre ei, aproape jumătate, sunt nou-veniți. De la juniorii clubului cu sediul pe șoseaua ”Ștefan cel Mare” au fost promovați doi tineri: mijlocașul Radu Balcă și atacantul David Stoica.
În privința lui Balcă este interesant faptul că, în iulie 2025, Camera Națională de Soluționare a Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF dispunea încetarea legitimării jucătorului la CS Dinamo, pe care el îl reclamase.
Tot de la un club cu sediul în ”Ștefan cel Mare”, SC Dinamo, din prima ligă, ajunge un nou jucător sub comanda lui Florin Bratu. Este vorba despre Casian Soare , o mai veche cunoștință a Ligii 2, dar care a preferat să facă un pas bombastic la un moment dat în cariera sa în loc să aleagă să continue să joace la un nivel la care putea să o facă.
Casian Soare are acum 19 ani și vine după un an în care a bătut pasul pe loc. La începutul anului 2025 ajungea la SC Dinamo după ce se remarcase într-un sezon și jumătate la CSC Șelimbăr, pentru care evoluase în 39 de meciuri în Liga 2 și marcase 3 goluri. La ”câini” a prins doar 2 jocuri la echipa de seniori, circa 20 de minute în prima ligă!
Aducerea lui Soare este și motivul pentru care s-a renunțat la Vadym Kyrychenko. Un club nu poate împrumuta de la un alt club decât trei jucători profesioniști, iar de la SC Dinamo trupa din Liga 2 îi mai are în acest moment pe Răzvan Pașcalău (probabil accidentat, motiv pentru care nu se află în lotul pentru cantonament) și Yanys Neculai.

La capitolul jucători foști la colege din Liga 2 ajunși în această iarnă sub comanda lui Florin Bratu se numără șase nume.
Portarul David Dincă (21 ani) a fost utilizat în prima parte a sezonului în doar un joc de ACSM Reșița, s-a renunțat la serviciile sale și acum cel care aparține de Farul își va înerca norocul și la CS Dinamo, după ce în ultimii ani a mai trecut și pe la Steaua, CSM Slatina și Concordia Chiajna, alte formații din Liga 2.
De la Chindia au fost luați fundașul Adrian Ioniță (25 ani, 7 meciuri de Liga 2 în prima parte a sezonului) și mijlocașul Robert Enache (23 ani, 16 meciuri).
De la contracandidata în lupta pentru menținerea în Liga 2 AFC Câmpulung Muscel au fost luați tot doi jucători. Este vorba despre mijlocașii Alexandru Răuță (33 ani, 11 meciuri) și Alin Cocoș (19 ani, 10 meciuri și 3 goluri). Așadar, la CS Dinamo fac din nou echipă frații Cocoș, după ce Cătălin a ajuns din vară la trupa antrenată de Florin Bratu. În partea a doua a sezonului trecut, Alin și Cătălin au fost împreună la Chindia.

Tot de la o echipă din Liga 2 vine și Jean Calvin Mbanga Kouban. Atacantul francezo-camerunez acum în vârstă de 23 de ani semna în vară cu CS Afumați, era folosit în campionat de Vasile Neagu în 11 meciuri, în care a înscris și un gol, însă nu l-a impresionat pe antrenorul ilfovenilor și l-a pus pe liber. Mbanga primește, acum, o șansă de la Florin Bratu.
Însă nu este singurul fotbalist străin care ajunge în această iarnă la CS Dinamo.
Stanley Obinna Anaebonam, un mijlocaș stânga de nu mai puțin de 26 de ani, un ghanez cu cetățenie norvegiană, ultima dată la Ashton United (Anglia), primește șanse de la Florin Bratu, la fel și Bamba Karamoko, un mijlocaș tot lateral stânga în vârstă de 22 de ani, originar din Burkina Faso și care ultima dată a jucat la CD Manchego Ciudad Real (Spania).
În fine, la bucureșteni în lot se află și Andrei Cătălin Bălțat, un atacant în vârstă de 24 de ani de la formația din Liga 3 Dunărea Giurgiu!

Reamintim, în ziua plecării în cantonamentul de la Valea Iașului, CS Dinamo a anunțat despărțirea oficială de zece jucători: Darius Paharnicu (portar), Andrei Bobaru, Vladimir Georgescu, Adrian Nicolae (fundași), Giovanni Petcu, Marian Obedeanu, Dorin Burlacu, Alexandru Munteanu (mijlocași), Vlad Morar și Vadym Kyrychenko (atacanți).
Comunicatul clubului privind componența actualului lot de care dispune Florin Bratu este următorul:
”CANTONAMENT. Lotul dinamoviștilor
A început cantonamentul de iarnă pentru echipa lui Florin Bratu, programat la Valea Iașului, lângă Curtea de Argeș, până în 27 ianuarie.
25 de jucători au intrat în programul de pregătire centralizată, prezentați mai jos de paginile de comunicare ale clubului.
Portari:
MOLDOVAN Denis
DINCĂ David (CSM Reșița)
CORJENCO Liviu
Fundași:
ULEIA Ionuț
CERNAMORIȚ Rareș
NECULAI Yanis
ANGHEL Ayan
MATEI Silvian
IONIȚĂ Adrian (Chindia Târgoviște)
DEMICI Alin
Mijlocași:
ALEXANDRU Bogdan
MĂLĂELE Roberto
ENACHE Robert (Chindia Târgoviște)
RĂUȚĂ Alexandru (AFC Câmpulung)
SOARE Casian (FC Dinamo)
BALCĂ Radu (Academia CS Dinamo)
STANLEY Obinna Anaebonam (Ashton United)
ZAHARIA Andrei
IOSOFACHE Antonio
COCOȘ ALIN (AFC Câmpulung)
Atacanți:
COCOȘ Cătălin
BĂLȚAT Andrei (Dunărea Giurgiu)
STOICA David (Academia CS Dinamo)
MBANGA KOUBAN Jean Calvin (CS Afumați)
BAMBA Karamoko (CF Talavera).”
Foto: George Flușter (Mediafax Foto)