Victoria Traian a câștigat derbiul cu Stars Brăila și rămâne neînvinsă pe primul loc

Victoria Traian a câștigat derbiul cu Stars Brăila** și rămâne neînvinsă pe primul loc

Sâmbătă, pe cinci terenuri ale județului Brăila, s-au disputat tot atâtea partide care au contat pentru etapa cu numărul 10 a ligii a patra la fotbal, rundă care a fost dominată de formațiile vizitatoare! Aceastea au câștigat trei partide, iar în alte două s-au impus gazdele. Voința Găiseanca nu s-a prezentat la Făurei, iar Pandurii Tudor Vladimirescu a fost formația care a stat!

În cele cinci partide jucate s-au marcat în total un număr de 33 de goluri (9 gazdele și 24 oaspeții)! Scorul etapei a fost realizat de Sportul Chiscani, echipă care s-a impus cu 8-1 pe terenul Voinței din Vișani! În celelalte succese ale formațiilor vizitatoare, Viitorul Însurăței a învins la Bertești pe Old Boys Însurăței cu scorul de 5-3, în timp ce Victoria Traian a câștigat derbiul etapei jucat pe terenul echipei Academia Stars Brăila cu un categoric 4-0!

Ultima victorie a formațiilor oaspete a fost realizată de Viitorul Ianca pe terenul echipei Gloria Movila Miresii, în timp ce singurul succes al gazdelor a fost realizat de ictoria Victoria Cazasu, echipă care a trecut fără prea multe probleme de Avântul Mircea Vodă, echipă care a fost învinsă cu scorul de 4-2.

Dar iată rezultatele și marcatorii acestei etape cu numărul 10 din cadrul ligii a patra brăilene la fotbal, așa cum ne-au fost ele oferite de Mihai Ianoș secretarul de la AJF Brăila:
   
   Voința Vișani – Sportul Chiscani  1-8 (1-5)
Ferea (min. 5)/ Swtoian (4, 28), Merloi (15), Cazacu (41, Bănică (77)Boariu (80), Bogdan (88)
   Victoria Cazasu – Avîntul Mircea Vodă  4-2 (1-0)
Matei (44, 82), Ștergărel (50), Toader (62)/Bolozan (65), Iorga (70)
   Old Boys Însurăței – Viitorul Însurăței  3-5 (2-3)
Apăunei (5), Simion (13)Dumitrana (56)/Banciu 10, 76), Techiu (27, 39), Mirescu (65)
   Academia Stars Brăila – Victoria Traian  0-4 (0-3)
Postolea (11, 21), Ciocan (23), Veber (52)
   CS Făurei – Voința Găiseanca  0-3 (neprezentare)
   Pandurii Tudor Vladimirescu  a stat

   După disputarea a 10 etape, liderul ligii a patra brăilene la fotbal este tot Victoria Traian, care are acum 30 de puncte, pe locul al doilea este Viitorul Însurăței cu 25 de puncte, iar ultima treaptă a podiumului este ocupată de Academia Stars Brăila cu 22 de puncte. Pe ultimele două locuri se află Avântul Mircea Vodă cu 3 puncte și Voința Găiseanca care nu are niciun punct.

   Etapa viitoare programată pe 1 noiembrie, cu începere de la ora 10 (juniorii) și ora 12 seniorii), programează următoarele meciuri:

   Voința Găiseanca – Academia Stars Brăila
   Viitorul Însurășei – CS Făurei
   Avîntul Mircea Vodă – Old Boys Însurăței
   Sportul Chiscani – Gloria Movila Miresii
   Pandurii Tudor Vladimirescu – Voința Vișani
   Viitorul Ianca – Victoria Cazasu

   Victoria Traian va sta.

Articol scris de Marcel Sânpetru

Pe aceeași temă