Un autogol pentru liniștea Braziului

Anghel Marius-Octavian 07 Mar. 2011, 12:37 Stiri

Teoretic, dacă decizia Federației Române de Fotbal se va menține
și echipa Chindia Târgoviște nu va avea drept de promovare, Chimia
poate deschide șampania pentru Liga a II-a! Practic, cum orice este
posibil, mai ales în fotbalul și pe la comisiile românești,
deocamdată, Braziul este pe poziția secundă și va avea un retur în
care trebuie să arate mai mult decât a făcut-o vineri, în derbiul
județean cu AFC Filipești. Unul în care s-a dovedit, încă o dată,
că, în Prahova, nimic nu s-a schimbat, iar dacă vecinului „îi va
muri capra” este cea mai importantă realizare!

„Țapul” ispășitor al acestui derbi județean a fost Bogdan Onuț,
experimentatul jucător, cu sute de prezențe în primul eșalon,
autorul singurului gol al partidei, în… proprie poartă! Era
minutul 38, când Olteanu a încercat o centrare spre colțul lung,
din lovitură liberă, Onuț deviind puțin mingea, exact atât cât să-i
facă traectoria imposibilă pentru colegul său, Rădulescu, „bătut”
de propriul fundaș, într-un meci în care nu a prea avut de
lucru.

Să le luăm pe rând, însă! În primul rând, suprafața de joc a
fost una surprinzător de bună, eforturile organizatorilor dând
roade, pentru că s-a putut juca fără probleme. Trecerea de la
„sintetic” la teren normal a fost însă resimțită de elevii lui
Răzvan Vlad, la fel ca și miza punctelor, astfel că nu am mai văzut
„galopul de sănătate” din partidele amicale.

Vlad,
remarcat de Otopeni!

Începutul a fost bun pentru gazde, cu câteva „raiduri” ale lui
Cătălin Vlad pe dreapta, care nu s-au concretizat însă prin șuturi
sau centrări periculoase, finalizarea părând că rămâne principala
problema a talentatului jucător, care, altfel, a fost urmărit și
remarcat de către președintele clubului CS Otopeni, prezent și el
la meci, Mugur Porumbacu. „Nu puteam să ratez un astfel de
derbi”
– a spus Porumbacu, acesta promițând că va mai fi văzut
la jocurile din Prahova.

10
galbene, 2 eliminări!

Apetitul ofensiv al gazdelor s-a stins, însă, treptat, până la faza
din min. 38, când Onuț a marcat în proprie poartă. Golul care
trebuia să aducă liniștea a fost urmat de un gest prostesc al lui
Mihai Dinu, care a intrat „urât” la Negoței, primind „roșu” direct
de la centralul Zoltan Erdei (min. 43). De altfel, centralul
slătinean a arătat 10 cartonașe galbene în total, primul dintre ele
chiar în secunda 40 (!), lui Nae Constantin, care se poate declara
mulțumit că a scăpat așa „ieftin” în acest meci.

După ce a rămas în inferioritate numerică, Chimia s-a chinuit să
mențină avantajul, reușind acest lucru, singura ocazie clară de gol
a oaspeților venind la o lovitură de cap a aceluiași Onuț (min.
67), la cealaltă poartă, fundașul Filipeștiului reclamând și un
posibil fault asupra sa, în careu, pentru care a protestat, primind
și cartonaș galben. A venit apoi „echilibrul” numeric, noul intrat,
Stârpici, colecționând 2 avertismente în 16 minute și Chimia a
reapărut periculos în careul advers. Lazăr (min. 75) a fost blocat
de Onuț în careu, apoi, Minciună, în prelungiri, nu a găsit poarta
din poziție bună, după o minge recuperată de Arnăutu. A rămas 1-0
și Chimia păsește cu dreptul în 2011.

Haine
noi, fețe noi

Jucătorii echipei din Brazi au îmbrăcat, în premiera, echipamentul
nou, achiziționat în această iarnă. Este vorba despre „marfa”
(echipament de joc, treninguri, mingi, alte materiale auxiliare)
produsă de firma olandeză „Masita”, care în România mai „îmbracă”
și liderul din Liga I, Oțelul Galați, alte cluburi de fotbal care
poartă această marcă relativ nouă pe piață fiind Cercle Brugges,
OFI Creta, Willem Tilburg, Hansa Rostok sau Helsinborg (Suedia).
Tot la meciul cu AFC Filipești a apărut și o galerie a Chimiei
formată din membri ai Ligii Susținătorilor Sportului Prahovean,
„obicei” care se dorește să devină o obișnuință în tribunele arenei
de lângă Combinat.

Primarul antrenor, tatăl și fiul – colegi!

Pe foaia de joc, edilul din Filipestii de Pădure, Costel Morărescu,
a apărut ca antrenor, la fel ca și Dragoș Mihalache!
Acesta a stat însă în tribună, una destul de populată, nu pe banca
tehnică. De remarcat și debutul fiului lui Daniel Chiriță,
Alexandru (în foto), atacantul născut în 1996 bifând 86 de minute
în teren, alături de tatăl său, Daniel, cu 22 de ani mai mare!

Chimia Brazi – AFC
Filipeștii de Pădure 1-0 (1-0)

Stadion. „Chimia” – Brazi. Spectatori: circa 500. A marcat: Onuț
(38 – autogol).

Chimia: Sava – M. Dinu, Ciobanu, N. Constantin,
Olteanu – C. Vlad (93 Năstase), C. Vasile, Minciună (cpt), V. Lazăr
(90 Stăncescu) – Păun (46 I. Neagu), Vișan (86 Arnăutu). Rezerve
neutilizate: A. Gheoghe – Irimescu, Butufei. Antrenor: Răzvan
Vlad.
AFC Filipești: Rădulescu – D. Chiriță, I. Ionescu
(55 G. Bociu), Onuț, L. Radu (87 Brebenel) – Micu (cpt) – M. Ene,
Bridinel, D. Nae, Negoței (46 G. Stârpici) – A. Chiriță (86
Cantemir). Rezerve neutilizate: Oprea – Lungu, C. Radu. Antrenor:
Dragoș Mihalache.

Arbitri: Zoltan Erdei (Slatina) – Lorin Udrea (Tg. Jiu), Bogdan
Dragoș (Făgăraș). Observatori FRF: Constantin Pintilie (Rm. Vâlcea
– arbitraj), Adrian Mihalcea (București – organizare).
Cartonașe galbene: N. Constantin (1), Olteanu (54), Lazăr (73),
Arnăutu (87) / D. Chiriță (40), Stârpici (52 și 68), Micu (62),
Bridinel (78), Onuț (85).
Cartonase roșii: M. Dinu (43) / Stârpici (68).
Jucătorul meciului: Bogdan Minciună

Articol scris de Marian
DIMA

Anghel Marius-Octavian 07 Mar. 2011, 12:37 Stiri
Pe aceeași temă