Florin Prodan se antrenează „fără hârtie” cu FC Bihor!

Florin Prodan** se antrenează

Internațional de juniori al României, născut în 1994, ploieșteanul Florin Prodan (foto, în albastru, cu fes), se află sub comanda lui Marian Pană la FC Bihor, acesta prezentându-se la primul antrenament din 2013 al echipei de eșalon secund.

Conducerea Chimia Brazi, club cu care jucătorul este sub contract ferm, susține că nu și-a dat acordul scris pentru ca fotbalistul care a debutat în Liga a III-a la Chimia, acum doi ani, să se antreneze la Oradea, iar luni este așteptat la reunirea formației de lângă Combinat!

„Nu știu cum a ajuns acolo, cine l-a recomandat sau cine l-a dus, cert este că el aparține clubului Chimia” – spune oficialul formației de Liga A Prahova – Vasile Stere.

Eventuala plecare a lui Prodan nu pică bine nici celor de la Fortuna Brazi, care au prima opțiune la jucătorii „de viitor” ai Chimiei, Prodan nefiind nici el „ușă de biserică”, la acest capitol, pentru că, în ultimii ani, s-a pregătit de mai multe ori cu alte cluburi, fără acordul echipei de care aparține, ultimul exemplu, înainte de FC Bihor, fiind Chindia Târgoviște, unde a stat în vară, câteva zile doar.

Articol scris de Marian DIMA
Foto: eBihoreanul

Pe aceeași temă