Probleme mari la una dintre echipele fruntașe din Liga 3! „Am avea șanse să ne batem la promovare, dar mulți jucători ar putea pleca”. Vedeta clubului face dezvăluiri

Marius ANGHEL 28 Dec. 2017, 12:56 Stiri
Probleme mari la una dintre echipele fruntașe din Liga 3!

Deși e pe podium în Seria a 4-a a Ligii a 3-a, la CSM Lugoj problemele sunt mari. Echipa timișeană va face trecerea în 2018 cu o mulțime de incertitudini și destul de multe restanțe financiare. Pe lângă condițiile deloc grozave, unii jucători, precum Gelu Velici (25 de ani), sunt deranjați și de atitudinea conducerii clubului.

Atacantul spune că șefii echipei nici măcar nu-i mai răspund la telefon și anticipează că, din ianuarie, clubul din orașul de pe Timiș ar putea pierde o serie de jucători. Ar coincide astfel cu subțirimea favorii lotului și ieșirea din lupta pentru promovare.

Velici a venit în vară de la Dunărea Călărași la CSM Lugoj, cu un eșalon mai jos. Fotbalistul de 25 de ani a optat pentru oferta primită de la formația bănățeană pentru a juca meci de meci și pentru relația strânsă pe care o avea cu antrenorul Cosmin Petruescu, cel care l-a pregătit la vechea Poli, când era pe final de juniorat.

„În vară am renunțat la bani să vin de la Călărași la Lugoj. Acolo nu eram foarte avantajat, nu aș fi avut șanse să joc și am venit pentru domnul profesor Petruescu. Mulți jucători au venit pentru el. Eu merg în general pe cuvânt și nici n-am citit contractul înainte de a-l semna, pentru că știam ce vorbisem cu cei de acolo”, a declarat Velici.

Grevele erau la ordinea zilei pe final de tur la Lugoj

Timișoreanul este supărat nu atât pentru faptul că nu și-a primit banii la zi, dar pentru că Marius Maier, conducătorul clubului, nu i-a mai răspuns la telefon. Velici a confirmat grevele făcute de fotbaliștii lugojeni.

„De când am venit am primit două salarii. Avem și prime restante pentru vreo șase victorii. Mă deranjează că domnul Maier nu îmi răspunde la telefon după ce în vară mă suna de cinci ori pe zi să vin la Lugoj. Probabil voi depune memoriu în ianuarie. Îmi pare rău pentru că la Lugoj chiar am fost un grup unit. Înainte să jucăm cu Șirineasa nu ne-am antrenat toată săptămâna. A fost o decizie luată de câțiva jucători și ceilalți au respectat-o toți”, a punctat atacantul, care spune dă doar antrenorul Petruescu era „umărul” pe care plângeau fotbaliștii.

Problemele de la Șirineasa și Lugoj redeschid lupta la promovare

Partida cu Șirineasa a fost în penultima etapă din tur și s-a terminat cu scorul de 3-3. De atunci, și formația ce evoluează la Petroșani pare să mai piardă din forță, după plecările jucătorilor. Liderul are 36 de puncte, dar e greu de crezut că în primăvară va mai fi o forță ca în turul de campionat.

CSM Lugoj are 29 de puncte, la egalitate cu locul doi, CSU Craiova 2. Bănățenii riscă să piardă și ei fotbaliști importanți. „Am avea șanse să ne batem la promovare, dar mulți jucători ar putea pleca. Eu voi decide în ianuarie ce voi face”, a mai spus Velici, care a jucat și la Călărași și nu mai poate evolua în țară sezonul acesta.

Mulți fotbaliști de la Lugoj au oferte, fie și dacă ne oprim doar la nume precum Bogdan Bozian sau Florin Lazea.

Velici, favoritul lui Chivorchian în 2012

Cât despre Gelu Velici, atacantul era văzut ca un mare talent al juniorilor Politehnicii lui Iancu. Favorit al lui Gheorghe Chivorchian, Velici a mers cu fostul președinte la Ceahlăul Piatra Neamț. Ulterior a mai fost legitimat la Dinamo București, Fortuna Poiana Câmpina, Național Sebiș și Cetate Deva, înainte de a semna cu Dunărea Călărași. Pentru echipa din Liga 2 a evoluat doar într-un meci.

Articol scris de Anda DELIU

Marius ANGHEL 28 Dec. 2017, 12:56 Stiri
Pe aceeași temă