Antrenorul echipei Jiul, Marin Tudorache susține că echipa sa a fost dezavantajată clar în unele meciuri de către arbitri, iar cele 20 de cartonașe galbene adunate pe parcursul a trei jocuri consecutive îl pune pe gânduri.
Marin Tudorache, antrenorul principal al echipei Jiul spune că este pus pe gânduri de maniera de arbitraj. În cele patru etape pe care le are de când a preluat gruparea petroșeneană, Tudorache spune că în trei meciuri echipa sa a avut de suferit din cauza manierei de arbitraj.
„Maniera de arbitraj mă pune pe gânduri și mă nemulțumește, să primești câte șase cartonașe galbene sau chiar șapte cartonașe galbene în trei meciuri la rând nu este puțin lucru este chiar îngrijorător”, afirmă tehnicianul care a obținut cu Jiul două victorii, un egal și o înfrângere de la sosirea sa pe banca tehnică.
Un alt aspect de care Tudorache s-a arătat îngrijorat este jocul echipei. „Mă nemulțumește și jocul echipei. Chiar dacă în etapa trecută ne-am impus, victoria nu a venit pe fondul unui joc bun ci pe fondul unei inspirații a doi jucători, Moldovan și Șerban, ceea ce nu mi se pare normal. Nu ne putem baza în toate jocurile pe inspirații de acest gen”, a adăugat antrenorul.
„Apetri nu a făcut față programului”
Plecarea jucătorului Gabriel Apetri de la echipă i-a lăsat pe „mineri” puțin descoperiți la capitolul atacanți, dar în privința lui s-a luat cea mai bună decizie și anume despărțirea definitivă. „Apetri a dorit să plece de la echipă pentru că nu a făcut față programului de pregătire pe care eu l-am impus la această echipă. Prioritar pentru mine este jocul echipei, care repet mă îngrijorează. Primim prea ușor gol și nu tratăm cu destulă seriozitate fazele de construcție”, a explicat Tudorache.
Articol scris de Loredana Juglea