Echipa a II-a a Politehnicii Timișoara (locul 7) joacă mâine pe
teren propriu cu liderul Luceafărul Oradea. Bănățenii sunt
liniștiți la mijlocul clasamentului și speră să facă o figură
frumoasă pe „Știința”.
Timișorenii nu au disputat niciun joc în perioada de pauză
competițională însă antrenorul Adrian Stoicov nu e îngrijorat.
Componenții echipei fie au fost implicați în jocuri la juniori fie
au fost prezenți la loturile naționale. Ieri, Marian Fuchs (foto),
Andrei Dăruială și Florin Ilie, ultimul cu pasă la gol, au intrat
în partea a doua a jocului amical România U19 – Serbia U19, scor
1-3 (0-3).
„Am făcut doar antrenamente în această perioadă, doar
cinci jucători nu au avut meciuri. Terenul arată bine, mâine aflăm
ce jucători vin de la echipa mare, dacă vin, pentru că au și ei
indisponibilități. Cei trei care au fost la tineret pot juca fără
probleme”, spune Stoicov.
Singura formație timișoreană rămasă în ligile inferioare la nivel
național în urma crizei, are la dispoziție o grămadă de terenuri de
joc la dispoziție prin oraș. Astfel bănățenii au început returul pe
sintetic, s-a pus apoi în discuție mutarea pe arena Calor de la
marginea orașului, asta după ce în anii trecuți „violeții mici”
evoluaseră și pe „Electrica”. Până la urmă Poli II revine pe
renovatul „Știința” din centrul orașului.
„Trebuie
să câștigăm și dacă arbitrajul e potrivnic”
Antrenorul timișorenilor nu se teme de adversarul de mâine și
consideră că de jocul echipei sale depinde totul. „Nu
contează că e Luceafărul, putea să fie și Becicherecu, tot meci
greu era. Trebuie să ne facem jocul nostru bun. E un meci de
campionat, ne jucăm șansa. Nu ne facem griji, dacă ne mobilizăm
bine putem câștiga și cu un arbitraj potrivnic”, e de
părere Adrian Stoicov. Acesta explică și revirimentul formației
sale din retur: „Cred că am reușit să le redau plăcerea
jocului, vin și la antrenamente cu plăcere. Eu vreau ca ei să facă
față și la echipa mare când fac pasul”.
Poli II Timișoara – Luceafărul Oradea, contează pentru etapa a
XXII-a din C5, în tur scorul a fost 1-1, bănățenii reclamând atunci
un penalty neacordat pe final.
Articol scris de Cornel
BIHOLARI
Foto: SZASZ Istvan