Bilanț pozitiv

Anghel Marius-Octavian 12 Dec. 2010, 11:31 Stiri
Bilanț** pozitiv

FCM Bacău a tras linie peste un tur
impecabil, la finalul căruia „galben-albaștrii” stau în fotoliul
liderului din Seria I a Ligii a III-a. „Dacă la
începutul campionatului ne-am propus să promovăm, iată că la
mijlocul sezonului suntem în grafic”
, a deschis
discuția președintele Daniel Scânteie, în cadrul unei conferințe de
presă organizate, în ceas de bilanț, la sediul clubului.

Lot de
top

„Turul a început cu o
echipă noua vizazi de ceea ce s-a întâmplat cu retrogradarea la
«masă verde»”
, a reamintit „veteranul” Ștefan
Apostol. „Am plecat la drum cu convingerea că toți
componenții lotului sunt jucători valoroși și, spre bucuria mea,
constat că am avut evoluții de apreciat”
, a completat
liderul din teren al băcăuanilor, care consideră că, alături de
Codreanu și Doboș, a reprezentat „liantul între tinerii
din lot pentru o exprimare cât mai bună a
echipei”.

Linie
ascendentă

Cifrele turului sunt cele care
reflecta, de altfel, evoluțiile „galben-albaștrilor”. 13 etape, 11
victorii, două remize și un punct avans față de următoarea clasată,
Sport Club. O linie de clasament pe care elevii lui Gheorghe
Poenaru intenționează să o depășească în partea a doua a sezonului.
„Trebuie să fim concentrați și să facem o pregătire de
iarnă serioasă. Speram să obținem rezultate mai bune în
retur”
, a subliniat Marius Doboș, aflat în recuperare
după o intervenție chirurgicală.

Formula

Doboș și Taban, așteptați să revină
pe gazon în primăvară, reprezintă și plusurile FCM-ului pentru
perioada de iarnă. „Vacanța este binevenită pentru că
îi putem recupera. Mizez pe experiența lor și cred că își vor aduce
aportul la îmbunătățirea jocului echipei”
, a remarcat
Daniel Scânteie, anunțând totodată că, dacă va fi posibil, echipa
băcăuană va încerca să se întărească în compartimentul median. Un
lucru este însă cert: „mergem mai departe cu lotul cu
care am plecat la drum.”

Lupta la
baionetă

Un lot preocupat de joc, cu doar 15
cartonașe galbene luate în jumătate de campionat. „Vom
aborda fiecare meci din retur la victorie, fiecare joc va avea
importanța lui”
, a mai spus președintele FCM-ului.
Afirmație întărită de Ștefan Apostol, care apreciază că
„trebuie să ne vedem de treaba noastră meci de meci. Nu
avem o luptă cu cineva anume, ci cu noi înșine. Parcursul din tur
ne obligă la evoluții mai bune pe viitor.”

Atac de
aur

FCM Bacău se poate mândri în acest an și cu cea mai prolifică linie
de atac din seria I, totalizând 40 de goluri. Golgheteri? Cătălin
Vraciu, cu 13 reușite, respectiv Gabriel Boghian, cu 9 realizări.
„Ne înțelegem foarte bine și ne completăm unul pe
altul. Eu îmi doresc să înscriu meci de meci și să-mi ajut echipa
cât pot de bine”
, a spus cel mai bun marcator al
„galben-albaștrilor”, care speră ca „13” să nu fie o cifră cu
ghinion. „În vară am început un lucru cu gândul să-l
ducem la capăt, adică să promovăm. Speram ca, peste câțiva ani, să
facem același atac și în Liga I”
, a completat Gabriel
Boghian.

„Înainte de începerea
campionatului i-am întrebat pe fiecare ce așteptări au pentru acest
sezon. Gabi a spus că ar vrea să dea 15 goluri, iar Cătălin că
speră să înscrie în fiecare meci”
, a dezvăluit Ștefan
Apostol, evidențiind totodată faptul că „ei sunt cei
care au concretizat cele mai multe acțiuni și cred că mai puteau
marca 6-7 goluri. Nu trebuie să-i uităm, însă, pe ceilalți
componenți ai lotului. Toată echipa merită să fie remarcată pentru
evoluția din tur.”

Din
culise

În spatele unui tur fără înfrângere
stau o serie întreagă de factori care s-au îmbinat în acest plan.
„Fotbalul nu înseamnă doar cele 90 de minute jucate pe
teren. Dincolo de rezultate există foarte multă muncă, un vestiar
bun, pe care FCM Bacău îl are, și mâna antrenorului Gheorghe
Poenaru”
, a explicat Ștefan Apostol.
„Mulțumesc suporterilor, jucătorilor care au avut o
comportare foarte bună și patronului echipei, Dumitru Sechelariu,
care ne-a asigurat toate condițiile pentru a ne putea atinge
obiectivul. Sperăm să nu-l dezamăgim”
, a subliniat
președintele Daniel Scânteie.

În
vacanță

„Galben-albaștrii” au încheiat ieri conturile cu prima jumătate a
campionatului, elevii lui Gheorghe Poenaru urmând să-și reia
pregătirile pe 10 ianuarie. Jucătorii FCM Bacău au intrat în
vacanță cu toate drepturile salariale achitate la zi.
„Din punct de vedere financiar, băieții pleacă în
vacanță cu bucurie. Cred și sper că după pregătirea de iarnă să fim
o echipă mai valoroasă și mai omogenă. Mi-aș dori constanță în joc
din partea tuturor. Anul viitor va fi o luptă strânsă, iar cine va
face primul pas greșit va avea de suferit”
, a spus
președintele Daniel Scânteie.

Între tur și retur, formația
băcauană are în plan un cantonament urmat de clasicele meciuri de
pregătire, partea a doua a sezonului fiind programată să înceapă pe
4 martie.

Sursa: desteptarea.ro

Anghel Marius-Octavian 12 Dec. 2010, 11:31 Stiri
Pe aceeași temă