Luni, la sediul Asociației Județene de Fotbal Prahova a avut loc o conferință de presă, conducerea acestui for prezentând un bilanț al primei părți a sezonului, precum și amănunte organizatorice privind ultima competiție a acestui an, Cupa „Moș Crăciun”.
„S-a muncit mult, pot spune că suntem bine la acest moment, actele de violență au scăzut, comparativ cu edițiile precedente, baza materială a cluburilor s-a îmbunătățit continuu, apărând câteva stadioane noi – Cocorăști, Cornu, Mălăiești, și se pregătește și cea din Aricești, iar pe termen scurt vom face, chiar în această iarnă, o separare a corpului de observatori, în urma unui nou examen. Astfel, pentru meciurile din Liga A și Superligă vom forma un corp de 36 de observatori – cei mai buni în urma examenului – și doar aceștia vor oficia la acest nivel. Această reevaluare o consider necesară, cum sper să punem în practică și înlocuirea carnetelor de legitimare, începând cu Liga C, tocmai pentru a descuraja substituirea jucătorilor” – a anunțat președintele AJF – Silviu Crângașu.
Președintele CJA Prahova, Marian Deaconu, a ținut să remarce întinerirea continuă a lotului de arbitri, considerând că „la acest moment, cred că avem arbitri pentru următorii zece ani, continuitatea este asigurată. Au fost 13 promovări în loturile naționale în ultimii 4 ani, marele meu regret este că nu avem măcar un asistent în Liga I, unde consider că Valentin Dumitru poate activa fără probleme”.
Șeful arbitrilor prahoveni a ținut să remarce colaborarea cu constănțeanul Iulian Giuran – „care contribuie foarte mult la pregătirea teoretică a arbitrilor, este un colaborator al Comisiei Centrale și ajutorul său este binevenit”.
Superliga – un pas înainte
Criza financiară a ajuns și în Prahova, unde problemele legate de bani apar tot mai des. „Am suportat baremuri de arbitraj, pentru a nu afecta competiția, sunt probleme mari, chiar la cluburi importante. Inclusiv Fortuna are astfel de probleme, în fiecare serie sunt astfel de echipe” – spun oficialii AJF. „Din păcate, am avut și o grupare retrasă – AS Ploiești, din Liga A, lucru care nu prea s-a întâmplat la noi, avem echipe, inclusiv la acest nivel al primului eșalon județean, care nu s-au prezentat la meciuri, este clar că trebuie continuată restructurarea competițiilor. La Liga A vor rămâne 16 formații de la anul, înființarea Superligii a fost un succes – indiferent de ce contestatari au apărut, aceasta este părerea echipelor- a creat o nouă motivație și nu au fost deloc probleme la acest eșalon. Eu spun că trebuie continuat pe aceeași linie, să facem doar două serii de Liga B și să mărim numărul seriilor la ultimul eșalon, tocmai pentru a micșora distanțele care trebuie parcurse de echipe” – a spus vicepreședintele AJF, Teodor Negoiță.
Cupa „Moș Crăciun”, doar la Sala „Olimpia”
Cea mai longevivă și populară competiție juvenilă organizată de către Asociația Județeană de Fotbal Prahova – Cupa „Moș Crăciun” – a ajuns la a 22-a ediție. Una care va debuta pe 20 decembrie, urmând ca finalele să se dispute pe 23 decembrie, turneul fiind unul deosebit și prin prisma faptului că toate meciurile se vor desfășura în moderna Sală a Sporturilor „Olimpia”. „Va fi o bucurie și, probabil, un prilej unic, pentru copii din zonele mai depărtate de Ploiești, să joace în această sală nouă” – spune cel care a fost „sufletul” competiției, încă de la prima ediție, profesorul Viorel Băltățeanu – responsabil al compartimentului juvenil din cadrul AJF.
Clasamentul Ligii a IV-a Prahova la final de tur:
1 Petrolistul Boldești 16 15 0 1 63-8 45p +21
2 CS Păulești 16 12 2 2 51-10 38p +14
3 CS Blejoi 16 12 1 3 56-10 37p +10
4 CSO Tricolorul Breaza 16 10 3 3 49-23 33p +9
5 CSO Plopeni 16 10 0 6 39-20 30p +3
6 CSO Teleajenul Vălenii de Munte 16 8 5 3 33-21 29p +5
7 Avântul Măneciu 16 9 1 6 45-25 28p +1
8 AFC Fortuna II Poiana Câmpina 16 8 4 4 32-16 28p +4
9 AFC Bănești-Urleta 16 8 0 8 38-25 24p +3
10 Progresul Drăgănești 16 7 3 6 23-24 24p 0
11 CS Cornu 16 6 1 9 22-44 19p -8
12 CS Ceptura 16 4 2 10 16-47 14p -10
13 Unirea Cocorăștii Colț 16 4 0 12 11-44 12p -12
14 AFC Brebu 16 2 5 9 19-47 11p -10
15 AS Voința Găzarul Surani 16 3 2 11 16-56 11p -10
16 Prahova Târgșorul Vechi 16 1 3 12 15-59 6p -18
17 Conpet Ploiești 16 0 2 14 9-58 2p -19
Echipa AS Ploiești s-a retras din campionat după etapa a IX-a, rezultatele fiindu-i anulate.
Articol scris de Marian Dima