Rapid CFR Suceava a câștigat cu 2-0 meciul din etapa a 19-a a Ligii 2, Seria I, cu SC Bacău. În cel de-al doilea joc disputat consecutiv pe teren propriu, pe Areni, sucevenii s-au impus, de această dată, cu câte un gol în fiecare repriză, în fața unui adversar care a făcut deplasarea în dimineața partidei.
Apostol a deschis scorul cu un șut de la 20 de metri, ușor lateral stânga, la rădăcina barei, în minutul 17, iar Negru l-a închis cu reușita sa din minutul 89 după ce a preluat în interiorul careului și a șutat din întoarcere la colțul lung. Desprinderea putea fi realizată mult mai repede, în minutul 22, însă Golofca a trimis din plonjon, din fața porții, doar în brațele lui Petrariu după ce inițial șutul lui Buziuc de pe la aproximativ 40 de metri a lovit transversala. Mai mult, jucătorii lui Tudoreanu au avut și un gol anulat pentru offside, iar în fața porții s-au întrecut în ratări de nenumărate ori, intervențiile goalkeperului băcăuan sau imprecizia făcând ca scorul să nu arate mult mia drastic în final.
VEZI o GALERIE FOTO de la meci
Cu aceste trei puncte rapidiștii se apropie de liderul FC Voluntari, înfrânt în runda 19 în deplasarea de la Balotești. Aceeași distanță de patru puncte o are și Academica Argeș, care în această etapă a câștigat la „masa verde”, deoarece ar fi trebuit să joace cu Unirea Slobozia. Totuși, Rapid CFR Suceava pierde o poziție în clasament, trecând acum pe locul 3, la egalitate cu piteștenii, însă au fost depășiți la golaveraj.
Etapa viitoare, miercuri, în intermediară, Rapid se deplasează pe terenul echipei Academica Argeș, iar SC Bacău primește vizita Berceniului. Iar sâmbătă, echipa lui Popovici primește vizita Academicii, iar sucevenii joacă acasă cu liderul FC Voluntari.
Video: Gazeta de Suceava
Foto: SC Bacău