Noul club al municipalității vrea secție de fotbal, dar, până la
vară, nu poate conta pe divizionara C AS Sport Club Bacău.
Explicații,
pauză
Ceața care acoperă în ultimele zile orașul s-a lăsat și peste
anunțata secție de fotbal a nou înființatului CSM Bacău. Structura
sportivă controlată de municipalitate intenționează să înglobeze în
cadrul său divizionara C, AS Sport Club Bacău, formație situată pe
locul secund în Seria l. „Pe lângă celelalte sporturi,
vom avea și fotbal”, a anunțat primarul Romeo
Stăvărache, care nu a putut însă să explice modalitatea prin care
se va realiza alipirea AS Sport Club la clubul municipalității, CSM
Bacău.
Fără
drept de promovare
În cadrul reuniunii pe care Federația Română de Fotbal a
organizat-o marți, în Bacău, cu membrii afiliați din Regiunea
Nord-Est, reprezentantul AS Sport Club, Liviu Goian a pus problema
unei cesionări de loc către CSM Bacău. Oficialii FRF i-au explicat
lui Goian că cesionarea e posibilă, dar că în acest caz, noul club
nu va avea drept de promovare în eșalonul următor timp de trei ani.
La fel stau lucrurile și în situația unei asocieri sau fuziuni
între CSM Bacău și AS Sport Club.
Cum vin
banii?
Concret, asocierea/ fuziunea/ cesionarea nu poate avea loc în
această iarnă deoarece regulamentele FRF interzic acest gen de
tranzacții în cursul unui sezon competițional. Prin urmare, cel
puțin până la vară, CSM Bacău și AS Sport Club vor continua
separat. Asta înseamnă că divizionara C nu va avea acces la bugetul
clubului înființat de municipalitate și că va trebui să-și rezolve
în alt mod problema finanțării pe perioada returului de
campionat.
Blocați
până în 2014
Situația va rămâne încurcată și după încheierea campionatului. De
data aceasta, nu neapărat în plan financiar. Fuziunea celor două
clubului se poate face, însă noua structură va rămâne blocată trei
ani în același eșalon. În C sau, în cel mai fericit caz, în Liga a
ll-a, dacă Sport Club va ajunge acolo la finalul ediției 2010-2011.
Așadar, un eventual proiect de a duce pe AS Sport Club/ CSM Bacău
în primul eșalon nu ar fi realizabil, în lumina actualelor
regulamente, mai devreme de 2014.
Sursa: Deșteptarea