Echipele care vor completa locurile rămase vacante în noul sezon de Liga 3, ediția 2022-2023, au fost anunțate marți seară, 19 iulie, în mod public de către Federația Română de Fotbal după ce aceastea au fost aprobate într-o ședință de Comitet de urgență.
Sunt comunicate și echipele care aveau dreptul să joace în Liga 3, însă nu s-au înscris, dar și cele care au fost invitate să continue în acest eșalon, deși sportiv retrogradaseră în Liga 4, dar nu au mai dorit să rămână în campionat.
Noul sezon de Liga 3 se va desfășura în aceleași coordonate ca ediția recent încheiată, 2021-2022, potrivit unei decizii a Comitetului Executiv al FRF din data de 29 iunie 2022. Nu s-a schimbat absolut nimic, astfel că vom avea tot un campionat cu 100 de echipe repartizate în mod egal în zece serii și care majoritatea va disputa două faze în competiție, iar cele mai bune 20 de formații vor merge și în a treia fază, a barajelor de promovare în Liga 2.
În noul sezon de Liga 3, dintre cele 100 de echipe care aveau dreptul să joace în această ediție de campionat, nu s-au înscris Gaz Metan Mediaș, Academica Clinceni, ambele retrogradate din Liga 1 și care n-au primit certificarea pentru Liga 2, astfel că au picat automat în Liga 3, Hușana Huși (locul 3, play-off Seria 1), Rapid 2 (locul 3, play-off Seria 4), dintre cele care sportiv s-au menținut în competiție după terminarea sezonului 2021-2022, și Speranța Răucești (Neamț), dintre cele 21 de nou-promovate din Liga 4, în urma câștigării barajului cu Juniorul Suceava (Suceava – 0-0 în tur 1-0 în retur).
”Pe baza cererilor de înscriere, pentru sezonul 2022-2023 au rămas un număr de cinci locuri vacante, urmare a neînscrierii în termenul regulamentar al echipelor: CS Gaz Metan Mediaş, Asociaţia CSFC Academica Clinceni, FC Rapid 1923 SA 2, ACS Huşana şi CS Speranţa Răuceşti”, sună un pasaj din referatul managerului Direcției Competiții a FRF, Felix Grigore, către Comitetul de urgență al FRF.
Cu aceste cinci locuri rămase vacante în noul sezon de Liga 3, FRF a început să caute echipe doritoare să continue în acest eșalon. Primele pe listă, conform regulamentului, sunt retrogradatele de la finalul ediției 2021-2022.
Au fost contactate formațiile FC Hermannstadt 2, CSM Bacău, Unirea Alba Iulia, Progresul Ezeriş şi Flacăra Horezu, cele care au avut, în ordinea enumerării lor, cel mai mare punctaj dintre retrogradatele de pe locul 5 din grupele de play-out. În referatul său, Felix Grigore comite o greșeală la acest capitol, fiindcă numește clasata pe locul 5 în play-out drept echipa situată pe ”locul 9 din play-out”, ceea ce este eronat, fiindcă în această grupă de evitare a retrogradării sunt doar șase echipe participante!
Dintre acestea, nou-promovata în Liga 1 FC Hermannstadt a informat că nu-și mai dorește echipa ”satelit” în Liga 3, astfel că rămânea încă un loc vacant.
”Pentru ocuparea celor cinci locuri vacante s-a apelat la cinci dintre echipele retrogradate de pe locul 9 din play-out cu cea mai bună linie de clasament, respectiv AFC Hermannstadt 2, CSM Bacău, AFC Unirea 1924, ACS Progresul Ezeriş şi ACS Flacăra Horezu.
Ca urmare a adresei trimise pe e-mail de către clubul AFC Hermannstadt, care a comunicat că nu doreşte să mai participe în competiţie cu echipa satelit, locul vacant ar fi trebuit să fie ocupat de următoarea echipă de pe locul 9 cu cea mai bună linie de clasament”, a scris Felix Grigore în referatul către Comitetul de urgență.
Există însă și o problemă deloc neimportantă peste care FRF, organizatorul campionatului Liga 3, a trecut fără să comunice, să dea o explicație, să fie transparentă.
La finalul sezonului 2021-2022 în mod normal, conform regulamentului FRF, au retrogradat sportiv 21 de cluburi (incluzând-o și pe desființata ACS Poli Timișoara). Lăsând la o parte faptul că FRF nu a comunicat nici până în prezent aceste 21 de echipe, iar Departamentele de comunicare și cel juridic nu au oferit nici până acum un răspuns e-mailului redacției Liga2.ro privind lacuna din regulament care împiedica determinarea în mod corect sportiv, etic a formația cel mai slab clasată pe locul 4 în seriile de play-out, federația condusă de Răzvan Burleanu pur și simplu demonstrează acum, prin acest referat al lui Felix Grigore, că, de fapt, au fost 20 de retrogradate, nu 21, cum spune regulamentul. Practic, FRF și-a încălcat singură regulamentul!
În mod normal, pentru ocuparea unuia dintre cele cinci locuri rămase vacante în noua ediție de Liga 3 trebuia să se regăsească această ultimă retrogradată sportiv la finalul ediției 2021-2022, adică cea mai slabă formație clasată pe locul 4 în play-out.
Dintre echipele invitate, FC Hermannstadt 2, CSM Bacău, Unirea Alba Iulia, Progresul Ezeriş şi Flacăra Horezu, niciuna nu s-a aflat pe locul 4 în play-out, ci toate au fost pe poziția a 5-a.
Din informațiile Liga2.ro, această echipă cel mai slab clasată pe locul 4 în play-out a fost Avântul Periam, din Seria a 8-a, ajunsă în această situație și poate fiindcă ea nu a jucat patru meciuri (două în sezonul regular și două în play-out) în sezon, după ce ACS Poli Timișoara s-a desființat încă din start, iar seria a rămas cu un număr impar de participante. Din sursele noastre, cei de la Periam au fost sunați de către un reprezentant al Departamentului Competiții al FRF, cel condus de Felix Grigore, și informați că sunt ultima retrogradată, însă li s-a spus să nu-și facă griji, pentru că oricum vor continua în Liga 3 dacă își doresc acest lucru, deoarece vor fi locuri vacante.
Surpriză, Avântul Periam nu se află printre cele cinci echipe invitate de FRF în competiție pentru a ocupa locurile rămase vacante, fiindcă federația a considerat-o deja menținută în Liga 3, ceea ce denotă că la finalul ediției 2021-2022 nu au mai retrogradat 21 de echipe, incluzând-o și pe desființata ACS Poli, ci doar 20!
Revenind la procedura de completare a ultimului loc vacant pentru ediția de Liga 3 2022-2023, lovită de refuzul celor de la FC Hermannstadt 2, federația a făcut noi demersuri.
Astfel, a invitat, pe rând, celelalte echipe clasate pe locul 5 în grupele de play-out, în funcție de punctajul avut, iar toate acestea au refuzat să se reînscrie în Liga 3 după ce au retrogradat. Este vorba despre Progresul Şomcuta Mare, Frontiera Curtici, CSM Fetești, Dinamo 2 și CS Făurei.
În continuare cu un loc rămas vacant, FRF a invitat cea mai bine clasată echipă dintre cele situate pe locul 6 în grupele de play-out, nu locul 10 din play-out, așa cum susține, eronat, Felix Grigore, în referatul său. Kids Tâmpa Brașov (Seria 5), cu 26 de puncte acumulate, cu două mai mult decât Sticla Arieșul Turda (Seria 9), a fost aceasta, iar echipa brașoveană a acceptat și, în acest mod, s-au completat toate locurile rămase vacante până în acest moment.
”În condiţiile în care toate echipele rămase dintre cele clasate pe locul 9, respectiv în ordine CS Progresul Şomcuta Mare, CS Frontiera 2004 Curtici, CSM Feteşti, SC Dinamo 1948 SA 2 şi CS Făurei au comunicat că nu doresc să mai participe în sezonul 2022-2023 al competiţiei Liga 3, pentru ocuparea locului vacant s-a trecut la echipa retrogradată de pe locul 10 din play-out cu cea mai bună linie de clasament, ACS Kids Tâmpa Braşov”, sună referatul lui Felix Grigore către Comitetul de urgență al FRF.
CSM Pașcani (8 puncte), CSM Bacău (28 puncte) / Seria 1
Sportul Chiscani (9 puncte), CS Făurei (14 puncte) / Seria 2
CSM Oltenița (6 puncte), CSM Fetești (22 puncte) / Seria 3
Campionii FC Argeș 2 (14 puncte), Dinamo 2 (22 puncte) / Seria 4
Kids Tâmpa Brașov (26 puncte), FC Hermannstadt 2 (30 puncte) / Seria 5
Minerul Costeşti (17 puncte), Flacăra Horezu (25 puncte) / Seria 6
Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 (21 puncte), Progresul Ezeriș (26 puncte) / Seria 7
Avântul Periam (24 puncte – cea mai slabă clasată pe locul 4 în play-out), Frontiera Curtici (22 puncte), ACS Poli Timișoara (exclusă după ce nu a participat la primele două etape) / Seria 8
Sticla Arieşul Turda (24 puncte), Unirea Alba Iulia (27 puncte) / Seria 9
Luceafărul Oradea (-9 puncte), Progresul Şomcuta Mare (23 puncte) / Seria 10
https://liga2.prosport.ro/liga-3/campionatul-liga-3-ramane-neschimbat-tot-cu-100-de-echipe-impartite-in-zece-serii-editia-2022-2023-se-va-desfasura-cu-aceleasi-coordonate-ca-precedentul-sezon-in-trei-faze-19236145
https://liga2.prosport.ro/liga-3/echipele-promovate-in-liga-3-in-urma-meciurilor-de-baraj-surpriza-mare-la-sibiu-unde-noul-fc-inter-a-ratat-obiectivul-cs-dinamo-a-castigat-si-in-retur-iar-scorul-zilei-a-fost-inregistrat-de-campio-19235709
https://liga2.prosport.ro/liga-3/cele-mai-slabe-din-liga-3-echipele-care-au-retrogradat-la-finalul-acestui-sezon-unirea-alba-iulia-dinamo-2-arges-2-sau-sticla-ariesul-turda-cele-mai-importante-nume-din-lista-rusinii-19233303
https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-ca-oradea-se-retrage-in-liga-4-dupa-ce-a-fost-la-un-pas-de-promovarea-in-liga-2-in-liga-3-in-locul-acesteia-va-juca-un-club-mult-mai-iubit-in-bihor-19237779
https://liga2.prosport.ro/liga-3/ciprian-petre-nu-se-mai-retrage-a-semnat-cu-o-echipa-din-liga-3-cu-pretentii-unde-va-fi-coechipier-cu-doi-fosti-stelisti-liviu-bajenaru-si-vasile-buhaescu-19237908
https://liga2.prosport.ro/liga-3/afc-odorheiu-secuiesc-a-fost-la-un-pas-de-retragerea-din-liga-3-dupa-ratarea-promovarii-in-liga-2-patronul-attila-berkeczi-spune-cine-l-a-facut-sa-se-razgandesca-si-ce-i-a-produs-o-mare-dezamagire-19237502
https://liga2.prosport.ro/liga-3/uta-are-satelit-in-liga-3-parteneriatul-cu-progresul-pecica-a-inceput-unde-clubul-din-liga-1-a-trimis-antrenor-principal-si-o-serie-de-jucatori-19237372
https://liga2.prosport.ro/liga-3/adrian-kerezsy-numit-antrenor-la-nou-promovata-in-liga-3-rapid-brodoc-mai-multi-juniori-de-la-poli-iasi-vor-fi-imprumutati-la-clubul-din-vaslui-19237479