Sabo: „N-am fost dorit la Universitatea”

21 Jan. 2010, 15:43 Liga 3
Sabo:**

Fostul jucător al „alb-negrilor” a fost alungat din postura de
antrenor secund al Universtiății, la finele turului de campionat,
după doar două luni de la instalere. Motivul invocat de oficiali a
fost acela că Radu Sabo nu avea licență de antrenor.

La reinstalarea sa pe banca echipei de liga a III-a, Sănătatea
Cluj, tehnicianul a spus că nu crede în acest motiv.
„Când m-au chemat la „U”, cei de acolo știau că nu am
licență de antrenor, dar părerea mea e că mă puteau legitima ca
jucător. Cred că m-au chemat doar că știau că sunt „u”-ist și că
sunt iubit de suporteri”
, a spus Sabo, care își vrea
și drepturile salariale promise. „Clubul are restante
față de mine, la primele de joc. Am fost la club la începutul lunii
și mi-au spus că îmi voi primii banii”
a spus Radu
Sabo.

Tehnicianul s-a simțit înșelat de oficialii lui „U”.
„Când am acceptat propunerea Universității nu am crezut
că va fi ceva de scurtă durată, pentru că ei mi-au spus cu totul
alte lucruri. Începusem o muncă la Sănătatea, iar comportarea lor
mi-a dat multe de înțeles. Pe viitor voi cântări mai bine o decizie
dacă aș avea o propunere asemănătoare”
a adãugat
Sabo.

Articol scris de Florea
NICOARĂ‚

21 Jan. 2010, 15:43 Liga 3
Pe aceeași temă