Campionatul Ligii 3 se apropie cu pași repezi de final, iar din cele cinci serii cunoaștem până în acest moment trei echipe promovate matematic în Liga 2, respectiv Metaloglobus București (Seria 2), SCM Pitești (Seria 3) și AFC Hermannstadt (Seria 5). În seriile 1 și 4 lupta pentru accederea în eșalonul superior s-ar putea prelungi până chiar în ultima etapă. În prima serie trei echipe se luptă pentru promovare: AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (56 pct.), AFC Hărman (55 cpt.) și Știința Miroslava (54 pct.), în timp ce în a patra numai puțin de șase cluburi mai au șanse: Ripensia Timișoara (46 pct.), CSM Școlar Reșița (45 pct.), Național Sebiș (44 pct.), Industria Galda (43 pct.), CNS Cetate Deva (43 pct.) și CSM Lugoj (42 pct.).
În seriile 1, 3 și 5 mai sunt de desfășurat încă patru etape, în timp ce în celelalte două, 2 și 4, doar trei runde mai au de disputat cluburile. Tocmai de aceea, pentru ca toate echipele să încheie campionatul în același timp, în cele trei serii amintite va mai avea loc o etapă intermediară. Această runda se va desfășura chiar în această săptămână, marți și miercuri. Astfel, astăzi, de la ora 18:00, în seriile 1, 3 și 5 sunt programate cinci meciuri, iar mâine, de la aceeași oră, au loc alte 13 jocuri. Doar atâtea, fiindcă partidele CS Mioveni II – CS Podari și CS Iernut – FC Bistrița vor fi decise la „masa verde” în favoarea echipelor gazdă, după ce Podari și Bistrița s-au retras din campionat în timpul returului. Mai mult, mâine nu se va desfășura nici partida Metalurgistul Cugir – Recolta Dorolț, din Seria a 5-a, fiindcă formația oaspete a anunțat federația că nu poate face deplasarea, astfel că va pierde cu 0-3.
Discrepanța dintre serii va fi astfel și mai mare după desfășurarea acestei intermediare, în seriile 1, 3 și 5 acum urmând să se desfășoare etapa a 27-a, iar în weekend a 28-a, în timp ce în seriile 2 și 4, la finalul săptămânii urmează să aibă loc etapa a 24-a. Această diferență s-a creat fiindcă respectivele trei serii au fost alcătuite după o tabelă Berger de 16 echipe, în timp ce celelalte de pe o tabelă Berger de 14 echipe.
Dacă în Seria a 3-a și a 5-a lupta pentru promovare este deja încheiată, toate privirile în această intermediară se vor îndrepta către meciurile din Seria 1. Astăzi, liderul AFK Csikszereda Miercurea Ciuc joacă la Olimpia Râmnicu Sărat și se poate distanța în campionat și poate pună presiune pe contracandidate. Mâine, AFC Hărman joacă acasă cu AFC Odorheiu Secuiesc, iar Știința Miroslava are meci tot acasă, cu Metalosport Galați.
Înaintea desfășurării acestei runde, liderii celor trei serii sunt: AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (S1 – 56 pct.), SCM Pitești (S3 – 65 pct.) și AFC Hermannstadt (S5 – 62 pct.).
Liga2.ro vă ține la curent, așa cum v-a obișnuit cu rezultatele, marcatorii și clasamentele tuturor partidelor din cele trei serii.
Iată programul celor trei serii:
SERIA I, etapa 27
marți, 9 mai, ora 18:00
Olimpia Râmnicu Sărat – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 0-3
Soufiane Jebari (5), Nandor Tamas (60, 73)
miercuri, 10 mai, ora 18:00
SC Bacău – Sporting Liești 3-2
Bogdan Lupu (3), Gabriel Boghian (54), Bogdan Miron (76 – pen.) / Gabriel Preda (8), Eduard Dumitru (24)
CSM Roman – Olimpic Cetate Râșnov 2-0
Vlad Scânteie (50 – pen., 86)
Atletico Vaslui – Sportul Chiscani 1-5
Ioan Cîrloanță (2) / Ionuț Huțu (12, 39), Dragoș Mucuță (49, 86), Liviu Boariu (81)
Știința Miroslava – Metalosport Galați 2-1
Ovidiu Tăcuțanu (49 – pen.), Petru Agrigoroaei (82) / Ciprian Milea (77 – pen.)
CSM Pașcani – Avântul Valea Mărului 1-2
Cosmin Corniciuc (45+1) / Ionuț Cristian (62, 73)
AFC Hărman – AFC Odorheiu Secuiesc 5-1
Vlad Boția (3), Denes Csiki (8 – aut.), Mugurel Buga (23), Emanuel Popa (54), Eduard Turdean (90+1) / Peter Mozes (81)
Aerostar Bacău stă.
Vezi CLASAMENTUL Seriei a II-a
SERIA III, etapa 27
marți, 9 mai, ora 18:00
ACS Șirineasa – ACSO Filiași 3-0
Octavian Marinescu (24), Raul Horumbă (47), Ștefan Răcăreanu (86)
CS Mioveni II – CS Podari 3-0
CS Podari s-a retras din campionat și va pierde toate meciurile returului la „masa verde”.
miercuri, 10 mai, ora 18:00
SCM Pitești – FC Aninoasa 3-0
Ionuț Năstasie (2), George Cotigă (25), Constantin Stoica (42)
Urban Titu – FC FCSB II 1-0
Ionuț Enache (44 – pen.)
Atletic Bradu – FCM Alexandria 0-3
Ionuț Dragu (18), Florin Radu (60), Leonard Brînceanu (86)
FC Voluntari II – Sporting Roșiori 1-1
Giovanni Ureche (56) / Cosmin Călin (18)
CS U Craiova II – Flacăra Moreni 3-1
Alexandru Popescu (37, 77), Andrei Burlacu (73) / Andrei Iliescu (33)
Concordia Chiajna II stă.
Vezi CLASAMENTUL Seriei a III-a
Vezi CLASAMENTUL Seriei a IV-a
SERIA V, etapa 27
marți, 9 mai, ora 18:00
ACS Comuna Recea – Sănătatea Cluj 0-1
Dan Matei (56)
Unirea Jucu – FC Zalău 1-0
Alexandru Pop (31)
ASA Târgu Mureș II – Viitorul Ulmeni 0-0
CS Iernut – FC Bistrița 3-0
FC Bistrița s-a retras din campionat și va pierde toate meciurile returului la „masa verde”.
Metalurgistul Cugir – Recolta Dorolț 3-0
Echipa oaspete a anunțat federația că nu se poate prezenta la meci, astfel că pierde la „masa verde”. Vezi motivul.
miercuri, 10 mai, ora 18:00
CS Oșorhei – Gaz Metan Mediaș II 1-2
Sergiu Ban (41) / Valentin Coșereanu (56, 77 – pen.)
Avântul Reghin – Unirea Dej 1-0
Cristian Merdariu (73)
AFC Hermannstadt stă.