Primele plecări de la surpriza Seriei a 5-a a Ligii 3, AFC Odorheiu Secuiesc. Doi mijlocași s-au despărțit de harghiteni, unul dorind să revină în Liga 2

Adi MARICA 22 Dec. 2021, 15:48 Liga 3

AFC Odorheiu Secuiesc a terminat anul pe primul loc în Seria a 5-a a Ligii 3, cu două puncte mai mult decât a doua clasată FC Pucioasa, reușind să se reinventeze în scurt timp, după ce în primăvară a avut nevoie de un baraj inventat de FRF pe ultima sută de metri, din cauza pandemiei, pentru a se salva de la retrogradare din aceeași serie.

Harghitenii au cea mai bună defensivă din grupa lor, cu doar 12 goluri primite, și al doilea atac, 33 de goluri marcate, după FC Pucioasa, care a înscris de 42 de ori în cele 15 meciuri.

Este pentru prima oară după Revoluție când un club din Odorheiu Secuiesc termină prima parte a sezonului Ligii 3 pe primul loc. Cea mai mare performanță a unui club din Odorhei a fost participarea în Liga a 2-a în 1972. Atunci, Textila Odorheiu Secuiesc a rezistat doar un an la nivelul eșalonului secund, retrogradând la golaveraj.

Primele plecări la AFC Odorheiu Secuiesc

În această iarnă, cei de la AFC Odorheiu Secuiesc s-au despărțit, momentan, de doi jucători.

Este vorba de mijlocașii Bogdan Vasile (foto, în roșu) și Nicolae Stanciu.

”Contractele celor doi jucători expiră la finalul acestei luni. Vasile Bogdan ne-a spus că vrea să joace la Liga a 2-a, iar cu Nicolae Stanciu am convenit să nu prelungim”, a spus Laszlo Zsolt, team-managerul grupării harghitene.

Acesta a mai declarat că în această iarnă, la AFC Odorheiu Secuiesc, vor fi aduși patru jucători: ”Ne vom despărți de patru jucători și vom aduce tot atâția.”

Secretul succesului la Odorheiu Secuiesc

În vară, directorul sportiv Alpar Meszaros, fost fotbalist la Dinamo la începutul anilor ’90, l-a adus ca antrenor pe Mihai Ianc, fostul ”secund” al lui Adrian Iencsi la Rapid. Tot atunci au fost aduși 15 jucători de la Petrolul, Slobozia, Reghin, Zalău, Minaur Baia Mare, Știința Craiova, UTA sau Csikszereda, iar rezultatele au fos peste așteptări.

Echipa AFC Odorheiu Secuiesc este finanțată de omul de afaceri Attila Berkeczi. Bugetul clubului pentru Liga a 3-a este de circa 250.000 de euro, din care aproximativ un sfert din sumă este alocată de primăria orașului Odorheiu Secuiesc.

”Dacă Berkeczi Attila nu se implica financiar al echipă, nu puteam vorbi de fotbal profesionist la Odorheiu Secuiesc. Condițiile pe care le oferă clubul sunt peste nivelul Ligii a 3-a, salarii bunicele, prime, dar și cazare, masă, vitaminizare. Avem și 12 grupe de copii și juniori, iar cei mai buni copii merg la Academie la Csikszereda. Secretul nostru este seriozitatea. Fiecare om din club are un rol bine stabilit. Conducerea asigură toate condițiile, iar antrenorul antrenează. Antrenorul are libertate deplină. Patronul este un om serios. Ce promite, plătește la timp. Avem un grup unit, 50 la sută din lot sunt jucători români, 50 la sută sunt jucători maghiari și ne avem ca frații”, a spus Laszlo Zsolt.

Cei mai cunoscuți jucători din lotul echipei sunt Mihai Savin, Szilard Mitra, Vasile Petra, Alexandru Pop sau Andrei Mateiciuc.

AFC Odorheiu Secuiesc e calificată matematic în play-off

După 15 etape desfășurate din actualul sezon de Liga 3, AFC Odorheiu Secuiesc ocupă locul 1 în Seria 5, având 34 de puncte acumulate, fiind calificată matematic în play-off și fiind urmată de FC Pucioasa și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2, ambele cu câte 32 de puncte.

În ultimele trei etape din sezonul regular, echipa antrenată de Mihai Ianc va mai întâlni SR Brașov (locul 9, 12 martie, acasă), Kids Tâmpa Braşov (locul 10, 19 martie, deplasare) și Olimpic Cetate Râşnov (locul 4, 26 martie, acasă). Ulterior urmează play-off-ul, cu patru echipe, în care se vor juca meciuri tur-retur-tur, iar primele două clasate vor merge la barajele pentru promovarea în Liga 2, unde vor întâlni primele două clasate din Seria a 6-a, cel mai probabil Viitorul Dăești și CSM Slatina.

CLASAMENT SERIA 5 Liga 3

Liderul din Seria 5 a Ligii 3 are stabilită reunirea la data de 19 ianuarie 2022.

Foto: Laszlo Beliczay / AFC Odorheiu Secuiescu

Adi MARICA 22 Dec. 2021, 15:48 Liga 3
Pe aceeași temă